Știți cum momentele grele din viață sunt adevărate lecții pentru mai târziu? Așa sunt și momentele pe care le trăim zilele acestea… pline de învățăminte pentru viitor, pentru al nostru și pentru al copiilor noștri… 😊
Ziua a treia fără apă a fost cea mai grea de până acum. Și nu a fost decât a treia… A fost grea și pentru că a fost mai cald decât luni și marți și asta s-a simțit în cantitatea de apă eliminată de piele. Mă rog, știți ce zic așa că nu intru în detalii.
Ieri a fost o zi călduroasă. Pe fondul acestei încălziri a vremii s-a discutat mai aprins în redacție subiectul lipsei apei calde. Așa am aflat că avem centrală la redacție și că pot face duș când vreau. Deocamdată nu iau în calcul acest aspect, dar, peste vreo săptămână, cine știe? Parcă mă și văd cum îmi fac bagajul de serviciu: săpun, prosop, papuci, etc. Ce-ar mai fi să îmi fac dușul de dimineață la muncă? 😊
Hmmm, recitesc ultimul paragraf scris și îmi vine să-l șterg. De ce? Păi alatăieri la redacție am primit un mesaj în care cineva își exprima îngrijorarea că este posibil să ajungă cei care au centrale să le fie sparte casele de către cei care nu au apă caldă. Am râs când am auzit. Acum mă gândesc că totuși e cam periculos pe canicula asta să divulg secretul că redacția Observatorului Prahovean are apă caldă. Cine știe cu cine ne trezim peste noi…
După o zi lungă de muncă, mă îndrept spre casă.
Ce-mi place la mine la bloc la Ploiești! Toate bunicuțele din zonă mă știu și mă opresc de vorbă. Mă distrează că niciuna nu știe unde lucrez, așa că se oferă care mai de care să-mi dea informații „prețioase”. Ehe, dacă s-ar mai fi vândut Observatorul Prahovean la colț, pe hârtie, nu aș mai fi aflat eu atâtea… Dar cum bunicuțele nu citesc presa online… 😉
Astfel, vecina din blocul 2, o tipă super vorbăreață din categoria de vârstă 75+, mă oprește pe alee și, după ce mă întreabă ce fac copiii, cum suportăm lipsa apei calde, îmi spune cu voce de taină: „Eheee, îți zic eu de ce nu avem apă caldă… că s-a-nsurat domnul primar, de-aia! Dada, are nevastă nouă și tânără și îi arde de luni de miere. Ce chef să mai aibă el de problemele noastre?”. Apoi continuă cu voce scăzută: „Dacă l-au votat (și face un semn din cap spre o zonă ceva mai aglomerată), acum să se spele cu el pe cap! Dar noi, ceilalți, ce vină avem?”.
Mă umflă râsul instinctiv. Abia mă abțin. Deci nu am apă caldă pentru că domnul primar s-a însurat. Este bine de știut asta! 😉
Îmi face un semn că mă pupă și îmi spune că sunt frumoasă. La 75+ e normal să i se pară asta, cred că nu prea mai vede bine…
Citește și: Jurnalul ploieşteanului de la bloc rămas fără apă caldă: Ziua 1… abia!!!
Ajung acasă. Pitica mă anunță că „tot nu avem apă caldă, mama”. O întreb unde e soră-sa cea mare. „E la baie. Face duș cu oala!”, mă informează.
Privesc partea bună a lucrurilor: acum poate vor învăța și copiii să aprecieze și lucrurile mărunte ale vieții, pe care ei le iau ca „normale”.
Îmi pun și eu la rândul meu oala cu apă la încălzit. Sticle pe balcon nu aveam că uitasem să le scot dimineață.
Nasol rău cu oala de apă… Deși o înfierbânt și o combin cu apă rece în ibric, pentru a fi mai multă, tot nu îmi ajunge să clătesc gelul de duș. Și, brusc, am o revelație: ce se întâmplă dacă înlocuiesc gelul de duș cu săpun Protex? Să vă spun că, nu numai că mi-a ajuns apa din oală, dar a mai și rămas? Păi nu ar fi asta o soluție bună ca să economisim resursele planetei? Înlocuim gelul de duș cu săpun solid și, automat, reducem cantitatea de apă folosită, ceea ce duce, în timp, la salvarea planetei, deci la salvarea viitorului copiilor noștri. Deci iată că e bună la ceva și lipsa apei calde… te face să-ți pui mintea la contribuție…
Ce am aflat eu după trei zile fără apă caldă? Că pot face duș la serviciu (dacă vreau), că nu avem apă caldă pentru că s-a însurat primarul (asta e fabuloasă!!!) și că stă în puterea fiecăruia dintre noi să salvăm planeta!
Voi reveni pe parcurs și cu alte adevăruri aflate în timpul și din cauza crizei de apă caldă.
Hai, să mirosiți frumos! 😊
P.S. Azi dimineață nu am mai uitat să scot sticlele pe balcon. O să am apă caldă disearăăă!!!

Tovarasa Corina, ” bunicutele ” de care razi tu au trecut prin ” epoca de aur „, au rabdat de frig, au stat la cozi, ca sa va creasca. Asa ca nu le batjocori. Daca ai crescut la Ototoaia, ai pascut gastele pe marginea santului si te-ai usurat dupa gluga de coceni, sa stii ca la oras s-a trait mult mai greu. Iar acum retraiesc vremurile alea din vina generatiei voastre, iubitoare de globalism si lipsa de credinta. Rusine!
Hmmm,cu sapun Protex pe par va spun din proprie experienta ca se face matreata,deci iar nu este bine.
Am achizitionat insa din obor oala de 18 l in care fierb apa la +80*C adaug un sfert de rece in cada si deja este boierie.Evident,se incepe cu spalatul de sus in jos.Intre timp,un alt membru al familiei ( se face munca de echipa ) pune apa sa fiarba ( iar ) oala cea mare pe aragaz pentru clatire!