Primăria Ploiești anunță că, începând de astăzi, 5 ianuarie, au devenit funcționale 16 micro-stații de monitorizare a calității aerului.
Investiția a costat 126.000 de lei și a fost implementată de compania Elconet.
Cetățenii pot accesa harta interactivă a microstațiilor pe pagina de internet a municipalității www.ploiesti.ro , la următorul link: http://www.ploiesti.ro/calitateaer.php
Locurile unde sunt amplasate microstațiile de monitorizare a calității aerului:
Școala H.M. Berthelot, Liceul Tehnologic de Transporturi Ploiești, Școala Gimnazială Anton Pann, Grădinița cu program normal nr.8, Școala Gimnazială Sf. Vineri, Liceul Tehnologic Energetic Elie Radu, Liceul Tehnologic Anghel Saligny, Școala Gimnazială I.A. Bassarabescu, Grădinița cu program normal Cheița de Aur, Colegiul Național Regina Maria, Școala Gimnazială Ioan Grigorescu, Liceul Tehnologic 1 Mai, Școala Gimnazială nr.19 și Școala Primară Mitică Apostol. De asemenea, microstații de monitorizare a aerului au fost amplasate la sediul Primăriei Municipiului Ploiești, precum și la Cantina Socială.
Cele 16 microstații cu senzori, care formează rețeaua, vor asigura determinarea/monitorizarea indicatorilor de calitate a aerului în municipiul Ploiești, la punct fix, senzorii fiind conectați la internet, astfel încât datele culese să fie transmise în timp real.
O microstație conține un număr suficient de senzori pentru monitorizarea a minim 12 parametri, printre care: temperatură, presiune, umiditate, compuși organici volatili, nivel de zgomot, dioxid de sulf, dioxid de azot, etc.
Informația a fost prezentată și într-o conferință de presă susținută de primarul Andrei Volosevici, transmisă în direct de Observatorul Prahovean aici:
Vom reveni cu detalii.
