- Publicitate -

Ploiești, orașul lui „a făcut câte ceva”. Dacă ne mulțumim cu firimituri, numai firimituri vom primi. Să avem poftă!

Data:

Lasă un comentariu

Ciorile croncăne în continuare, nu a venit nici un uliu să le alunge de pe bulevardul Castanilor, Rosal-ul lasă munți de gunoaie în continuare, containerele pentru reciclare sunt în continuare pline cu gunoi menajer, signalistica rutieră este bine ascunsă de privirile cetățenilor, concetățenii fac baie în fântânile arteziene, câinii comunitari aleargă liberi prin toate cartierele. Locurile de joacă arată trist și periculos, mizeria domnește peste tot… Drăguț este că indicii de calitate a aerului sunt foarte „verzi” la măsurători în condițiile în care în tot orașul duhnește de-ți mută nasul.

- Publicitate -

Cam acesta este peisajul dezolant al Ploieștiului nostru de ceva vreme încoace.

„Cu cine ai votat?”, mi-am întrebat cunoscuții la fostele alegeri locale. „Cu Volosevici.”, a venit răspunsul aproape în unanimitate. „De ce?”, am întrebat firesc. „Aaaa, tu nu știi, nu erai aici, dar să știi că e singurul care a făcut câte ceva în Ploiești…”, am primit replica de fiecare dată, mai mult sau mai puțin exactă. Dar ideea de bază a fost aceeași: pentru că „a mai făcut câte ceva”.

Trist este că am ajuns să ne mulțumim cu atât de puțin. Cum adică „a mai făcut câte ceva”

Clubul de astronomie al C.N. „Mihai Viteazul” strălucește în Japonia

Clubul de Astronomie CASSIOPEIA al C.N. „Mihai Viteazul”din Ploiești participă, astăzi, 4 octombrie, printr-un videoclip preînregistrat de 5 minute, la prestigiosul eveniment internațional „24...
- Publicitate -

Am așteptat să văd și eu o schimbare, am așteptat să văd acel „câte ceva”. Știți ce am observat? Promisiuni goale! Atâta tot!

Citește și: Tu ce ai schimba, dacă ai putea, la tine în cartier?

Vine uliul și scăpăm de ciori! Zău? Eu nu am văzut nicio diminuare a numărului de ciori pe bulevard. Norocul este că, spre deosebire de primăvară, a crescut frunzișul castanilor des și nu se mai văd atât de mult. În schimb se aud…

- Publicitate -

În rest, de la alegeri încoace ne-au sufocat gunoaiele, ne-au invadat câinii comunitari iar de respirat… autoritățile spun că nu e nicio valoare depășită. Ba eu cred că cel puțin valoarea bunului lor simț e clar depășită! Adică ne mint în față! Sau poate li s-au blocat aparatele „pe verde”…

Senzația generală este că suntem luați de proști.

Pun 30 de umbreluțe colorate în centru, lasă… nu mai văd proștii gunoaiele și nici nu mai miros gazele din atmosferă. Le închidem gura! Ia uite ce frumos arată așa colorate, îți iau ochii.

Un tramvai numit problemă

Transportul local din Ploiești, organizat prin TCE, este de ani buni una dintre cele mai vizibile răni ale administrației. Nu mai vorbim despre un...
- Publicitate -

Băgăm două autobuze noi, vopsite proaspăt în galben și albastru… ia uite, ce frumoase sunt, parcă nici nu se mai văd troacele care hurducăie de parcă și-ar da obștescul sfârșit pe Independenței.

Citește și: Ploiești – orașul fără marcaje rutiere. Devine municipalitatea responsabilă în cazul unor accidente?

A, chiar… o călătorie cu troaca e mai scumpă decât una cu orice mijloc de transport în comun din București. Nu că alea din capitală ar fi cu mult mai breze… de autobuze vorbesc… dar parcă totuși sunt ceva mai noi și… mai ieftine. Paradoxal, noi, ploieștenii, plătim mai mult pe o călătorie cu autobuzul decât orice bucureștean. Mamă, ce plini de bani suntem! Ce nivel de trai ridicat e aici, la noi…

- Publicitate -

Mă uitam în centru, la zona pietonală… păi se compară cu Oradea, de exemplu?

De ce nu se accesează și la noi fonduri europene să se transforme și Ploieștiul după modelul orașelor din Vestul țării?

„Ce să facă doamnă? Fonduri europene? Păi vă zic eu cum e cu astea… nu îi interesează. Că sunt numărați banii ăia, că nu au cum să își tragă. Așa că de ce să se încurce cu ei?”. Respectiva cugetare îi aparține unui taximetrist care m-a adus ieri acasă.

- Publicitate -

Da, toți suntem conștienți de asta, dar facem ceva?

E clar că nimeni altcineva nu mai face nici măcar „câte ceva”. Timpul trece, mandatul merge și… cam atât. Ni s-a dat o umbreluță și un autobuz… firimituri…

Să avem poftă!

- Publicitate -

Ai o informație sau imagini interesante pentru o știre?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

10 COMENTARII

  1. trist este ca nu sunt nici macar firimituri de …cozonac….sunt numai „resturi” din pomana electorala..oricum citand din clasici : ” las’ ca’i bine, noi sa fim sanatosi ” si sa apucam pensionarea „anticipata” pe motive de poluare ! AFERIM

  2. Nu este nevoie să comparați cu Oradea. Mergeți mai aproape, la ciuma rosie la Galați si vedeti. Acolo chiar s a făcut mult mai mult. Orașul Ploiești arată jalnic, mai ales cu autobuzele de pe ce traseu doriți. Autobuze din al doilea război mondial. Să știți că, atâta vreme cât cât parlamentarii, mai marii obstii,aleșii locali nu vor merge cu trenul, metroul sau cu celelalte mijloace de transport in comun, NIMIC în țara asta nu se va schimba. Pot să jur.

  3. Imediat cum se apropie alegerile incepe curatenia incep asfaltarile noi trebuie sa fim foarte atenti daca se va construi acel spital de carela s-a tot vorbit si sa-i intrebam ce au realizat cand va fi vorba de vot

  4. Trist este,că am observat că în toate domeniile la noi în judet sunt probleme mari.Trebuie sa ai „pleacă să îți poți rezolva anumite probleme(acte,documente,autorizații)iar alții ridică blocuri peste noapte și nimeni nu zice nimik

  5. Am citit in acest ziar urmatorul articol : Viitorul Spital Municipal de Urgență din Ploiești va fi construit pe strada Ghighiului din ceea ce eu am citit reiese ca se va construi cand asta nu am de unde sa stiu intrebarea mea este noi care platim atatea taxe si impozite oare de ce in Orasul Ploiesti spitalele de stat nu arata la fel ca spitalele de la privat ? de ce la privat se poate si la stat nu se poate ?

  6. Mult lăudata „autostrada” Gara de Sud – Gara de Vest, mi se pare mie sau este gata?
    Lărgirea trecerii de la „Podul Inalt”, cred ca și ala este gata.
    Chiar îmi este frica sa merg pe aceste trasee, sa nu dau cumva cu capul de sus.
    Si cate ar mai fi de spus…

  7. Mi se pare mie sau e adevarat ca mult laudata „autostrada” Gara de Sud – Gara de Vest este gata?
    Chiar si largirea trecerii de la este vizibil, invizibila.
    Imi este chiar teama sa trec pe acolo, sa nu care cumva sa ma lovesc cu capul de sus

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Povestea Alltur, afacerea construită de antreprenorul Liviu Cîrstea

Alltur este un nume cu rezonanţă pe piaţa agenţiilor...

La Bucov, AlpAccess vopsește piese pentru Stația Spațială

AlpAccess este un nume cu rezonanță în domeniul vopsitoriei...

Povestea antreprenorului care extrage parfumul din Ținutul Stejarilor

În Ținutul Stejarilor, acolo unde liniștea naturii vindecă sufletul,...
- Publicitate -

Exclusiv

Românii, victimele războiului hibrid rusesc. Raportul oficial care confirmă dezvăluirile Observatorului Prahovean

De aproape doi ani, Observatorul Prahovean derulează o campanie...

Ca la Ploiești. Singurul candidat la postul de director RASP a votat condițiile de concurs

Mandatul interimar al directorului RASP Ploiești, Răzvan Tănăsescu, expiră...

Concedieri în Prahova. Câte persoane au rămas fără locuri de muncă

Angajatorii au făcut disponibilizări masive în România de la...

Cum e viața la periferia Ploieștiului

La marginea Ploieștiului, în cartierele Mimiu, Bereasca, Mitică Apostol...

Instanța refuză prescripția în dosarul fraudei electorale de la Ciorani

Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat într-o încheiere cu...
- Publicitate -

Știri noi

Copil de 12 ani, lăsat la volan de tatăl său. Reacția Poliției Prahova

Pe internet au apărut imagini cu un copil aflat...

„Trofeul Prahovei” la gimnastică, la Ploiești

Sala „Leonard Doroftei”, găzduiește, sâmbătă, începând cu ora 09.00,...

Când trecem la ora de iarnă. Impactul asupra organismului

România va trece la ora de iarnă în noaptea...

Posturi vacante la primării din Prahova

Mai multe posturi vacante au fost scoase la concurs...

Concurs de poezie dedicat elevilor la Ploiești. Cum te înscrii

Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” organizează cea de-a...
- Publicitate -

Emisiuni

Afișe cu informații false despre Polițeanu. Nicio reacție

Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au fost invitații lui...

Tu când ai auzit ultima oară pe cineva vorbindu-ți exact ”ca pe internet”?

De ce ”se ceartă ca la ușa cortului” premierul...

Garda de Mediu amendează ploieștenii pentru iarba uscată. Poluatorii scapă!

Garda de Mediu Prahova a amendat Primăria Ploiești cu...
- Publicitate -

Vox Publica

Un tramvai numit problemă

Transportul local din Ploiești, organizat prin TCE, este de...

Oradea a inaugurat parcare cu 516 locuri. La Ploiești…

Marți, 30 septembrie 2025, la Oradea, în apropierea Spitalului...

Afișe otrăvite anti-Polițeanu. Poliția încă ”cercetează”

Săptămâna trecută, mai precis în noaptea dintre 25 și...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Un tramvai numit problemă

Transportul local din Ploiești, organizat prin TCE, este de...

Oradea a inaugurat parcare cu 516 locuri. La Ploiești…

Marți, 30 septembrie 2025, la Oradea, în apropierea Spitalului...

Afișe otrăvite anti-Polițeanu. Poliția încă ”cercetează”

Săptămâna trecută, mai precis în noaptea dintre 25 și...

Republica Moldova a spus PAS Moscovei

Republica Moldova a spus PAS Moscovei și a făcut...
- Publicitate -

E gata și Republica de sub Castani, cu bune și rele

S-a încheiat prima ediție a Republicii de sub Castani,...

Dâmbovița ne dă lecții (și) la drumuri

Zilele trecute am tranzitat județul Dâmbovița, ocazie cu care...

Așa nu se mai poate! România nu merită să fie abandonată!

Când solidaritatea guvernanților se rezumă la o posibilă reducere...