Reprezentanții Companiei Naționale de Investiții au transmis Primăriei Ploiești că proiectul “Spital Municipal de Urgență, municipiul Ploiești, str. Ghighiului, nr. 25C, jud. Prahova” a fost inclus pe lista sinteză a subprogramului “Unități Sanitare”.
”Includerea proiectului municipalității în lista de sinteză reprezintă o nouă etapă în punerea în aplicare a acestui obiectiv de investiții în sensul că se va asigura finanțarea în corelare cu alocațiile bugetare destinate subprogramelor din cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public și Social derulat de Compania Națională de Investiții” se arată într-un comunicat al autorităților locale.
Reamintim că, municipalitatea ploieșteană dorește să construiască, în zona de sud a orașului, pe strada Ghighiului, un nou spital – Spitalul Municipal de Urgență Ploiești – unitate sanitară complexă, care va include funcțiile medicale din Spitalul Municipal Ploiești și Spitalul de Pediatrie Ploiești, într-o structura de tip monobloc, cu un număr de 450 paturi.
În proiectul viitorului spital figurează Unități de Primiri Urgențe, servicii medicale pe diferite specialități pentru copii și adulți, laborator de analize medicale pentru explorări funcționale, radiologie și imagistică, anatomie patologică, A.T.I., Unitate de transfuzie sangvină, un centru de dializă, bloc operator, farmacie, etc.
