- Publicitate -

UPDATE-Accident feroviar în Ploiești Triaj. Două trenuri au deraiat, cel puțin cinci victime

c4df3e77-c9ac-4e6c-8556-fd97f3ff9311_cfbe9.jpg

Un accident feroviar s-a produs miercuri în jurul orei 15.50 în Ploiești. 

UPDATE:  Imagini de la accidentul feroviar care s-a produs în Ploiești Triaj. Două trenuri au deraiat, numărul victimelor a crescut la șase

- Publicitate -

UPDATE; Circulația feroviară închisă în ambele sensuri pe ruta București-Ploiești Sud. Un elicopter SMURD se deplasează în Ploiești Triaj

UPDATE:  Cum s-a produs accidentul feroviar din Ploiești Triaj: Un marfar a intrat într-un personal

- Publicitate -

UPDATE: Potrivit ISU Prahova, la fața locului au fost trimise două echipaje de descarcerare, două autospeciale de stingere a focului, patru ambulanțe SMURD, o terapie intensivă mobilă și o autospecială de transport personal și victime multiple

Știre inițială

Potrivit primelor informații transmise de autorități, se pare că două trenuri au deraiat. 

- Publicitate -

Cinci persoane sunt rănite însă numărul victimelor poate crește. 

Se pare că marfarul era încărcat cu zahăr.

Vom reveni cu detalii. 

- Publicitate -

sursa foto: brasovmetropolitan.ro

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -