- Publicitate -

Lupii reclamă starea gazonului de pe Ilie Oană

gazon ilie oana

Subiect care a fost dezbătut în ultimele zile, atât la Primăria Ploiești, cât și în Consiliul de Administrație al SGU, starea deplorabilă a gazonului a fost reclamată și de antrenorul Petrolului. Meciul cu FCSB de mâine este dificil și din cauza terenului.

„Terenul nu ne avantajează nici pe noi, nici pe adversari. Trebuie să ne adaptăm şi să jucăm în orice condiţii, să luptăm şi să le transmitem, astfel, un mesaj celor din tribune, că suntem decişi să facem tot ceea ce putem ca să câştigăm. În acest moment, publicul este singurul nostru avantaj pe Ilie Oană”, a adăugat Eusebiu Tudor, antrenorul Petrolului. Alții fani însă au dat-o pe glume. Dacă nici de data aceasta lupii nu obțin victorie, fotbaliștii pot să se reorienteze către un alt sport: pescuitul. Este mult mai ieftin și nu le trebuie momeli. Gazonul are suficiente râme. Partida cu FCSB de mâine se va desfășura pe Ilie Oană. Pentru a evita ambuteiajele în trafic şi disconfortul creeat prin aceasta, Jandarmeria recomandă să se folosească mijloacele de transport în comun, până în apropierea blocajelor ce vor fi instituite în zona adiacentă stadionului. Suporterii care se vor deplasa la stadion cu autoturismele trebuie să aibă în vedere faptul că în zona stadionului există posiblitatea să nu găsească locuri de parcare disponibile. În acest sens, sunt rugaţi să-şi parcheze autoturismele în spaţiile amenajate în alte zone ale municipiului.

- Publicitate -

 

 

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -