- Publicitate -

O nouă lege pentru transportul în comun. Ce riscă blatiștii

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a pus în dezbatere publică un proiect de lege privind serviciul de transport public de călători.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a pus în dezbatere publică un proiect de lege privind serviciul de transport public de călători. Printre principalele prevederi se numără şi cea care stabileşte amendă  de la 100 lei până la 500 lei pentru cei care călătoresc fără titlu de călătorie valabil, care refuză să prezinte organelor de control titlul de călătorie, care au un comportament inadecvat sau care deteriorează mijloacele de transport.  Proiectul mai prevede că beneficiază de transport gratuit copiii sub 5 ani.

Proiectul de lege, intitulat Legea serviciului de transport public de călători, a fost pus în dezbatere publică, pentru 30 de zile, la data de 13 octombrie 2015.
Călătorii au dreptul:
a) să beneficieze liber şi fără discriminare de serviciul de transport public; acest drept se prevede expres în regulamentul serviciului şi în caietul de sarcini aprobat de autorităţilor locale competente;
b) să fie informaţi cu privire la serviciul de transport public; atât operatorii cât şi autorităţile locale competente au obligaţia de a face publice informaţiile relevate cu privire la indicatorii de performanţă, standardele de calitate ale serviciului, la structura tarifară, la condiţiile de prestare a serviciului şi la clauzele contractuale considerate de interes public;
c) să conteste hotărârile autorităţilor locale competente cu privire la organizarea și funcționarea serviciului;
d) să se adreseze instanţelor de judecată competente în vederea reparării unui prejudiciu direct ori indirect, provocat de acţiunea ori inacţiunea operatorilor sau a autorităţilor locale competente, în condiţiile legii;
e) să solicite şi să primească, în condiţiile legii, despăgubiri sau compensaţii pentru daunele provocate lor de către operatori prin nerespectarea obligaţiilor asumate prin hotărârile privind încredinţarea gestiunii serviciului ori prin contractele de delegare a gestiunii;
f) să sesizeze autorităţilor locale competente orice deficienţe constatate cu privire la prestarea serviciului de transport public şi de a face propuneri vizând înlăturarea acestora;
g) să fi consultaţi, direct sau prin intermediul unor organizaţii neguvernamentale reprezentative, în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor, strategiilor şi reglementărilor locale privind serviciul de transport public;
h) să beneficieze de facilităţile de transport, acordate potrivit prevederilor legale pentru plata serviciului de transport public.
Principalele obligaţii ale călătorilor sunt:
a) să utilizeze mijloacele de transport public numai în baza unor titluri de călătorie valabile;
b) să achite costul titlurilor de călătorie, valabile pentru călătoriile pe care le efectuează, conform tarifelor menţionate lizibil pe acestea;
c) să nu deterioreze şi să nu aducă prejudicii sistemelor de transport, publice sau private, ori componentelor acestora;
d) să aibă un comportament civilizat în mijloacele de transport public în raport cu personalul operatorilor, precum şi cu ceilalţi călători.
În relația cu călătorii, autoritățile locale competente au obligația:
a) să asigure prestarea serviciului de transport public ținând seama de necesitățile de mobilitate ale colectivităților locale pe care le reprezintă;
b) să asigurare sursele de finanţare pentru reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea sistemelor publice de transport;
c) să acorde facilităţi de transport anumitor categorii de persoane defavorizate stabilite potrivit legii;
d) să informeze și să consulte colectivitățile locale în procesul de adoptare a politicilor și strategiilor privind serviciul de transport public.Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, persoanele fizice care călătoresc cu mijloacele de transport public fără titlu de călătorie valabil, care refuză să prezinte organelor de control titlul de călătorie, care au un comportament inadecvat sau care deteriorează mijloacele de transport.
sursa: rtv.net

- Publicitate -

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -