- Publicitate -

Copiii din Mimiu, sprijiniți să nu renunțe la școală

concordia

Pentru al doilea an consecutiv, Organizația Umanitară CONCORDIA își deschide porțile pentru copiii cu risc de abandon școlar ridicat, proveniți din familiile defavorizate din Cartierul Mimiu din Ploiești. 

Programul "Împreună după școală!" se desfășoară la Casa CRISTINA din str. Căliman și se adresează copiilor din Mimiu care merg la școală în clasele 0-VIII.

- Publicitate -

CONCORDIA acordă tot suportul material pentru înscrierea și participarea copiilor la activitățile desfășurate aici. Ei primesc sprijin în efectuarea temelor, suport în procesul de învățare, consiliere pshihologică și psihopedagogică, dar și asistență medicală. Pentru a se dezvolta frumos ei participă la activitățile de timp liber, creative și sportive, precum escaladă și biciclete, merg în excursii și participă la evenimentele organizate de CONCORDIA.

Programul "Împreună după școală!" a fost lansat în septembrie 2013 pentru un număr de 19 copii din Mimiu, iar anul acesta a crescut la un număr de 36 de locuri.

- Publicitate -

Proiectul este realizat cu sprijinul Municipiului Ploiești care, începând cu luna iulie 2014, a acordat o finanțare nerambursabilă în valoare de 25.000 de lei în urma câștigării „Sesiunii de selecție în vederea atribuirii de contracte de finanțare nerambursabilă pentru anul 2014" la care CONCORDIA  a aplicat. Acestă finanţare va asigura hrana zilnică pe care cei 36 de copii o primesc în cadrul programului.

CONCORDIA este o organizație neguvernamentală, apolitică și nonprofit, care are ca principal obiectiv recuperarea și reintegrarea socială, școlară și profesională a copiilor și tinerilor care provin din familii dezorganizate, defavorizate social sau direct de pe stradă.

În prezent CONCORDIA ocrotește peste 400 de copii şi tineri în casele și locuinţele sale pe care le administrează în Bucureşti, Ploieşti şi Ariceştii-Rahtivani, Judeţul Prahova. (foto: Maria Hollunder)

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -