- Publicitate -

Filiera șpăgii în dosarul Microsoft: Gabriel Sandu, combinat cu Cocoș

Data:

Potrivit

Dorin Cocoş ar fi primit mită între 8 şi 9 milioane de euro în dosarul Microsoft, susţine un martor audiat de DNA în această speţă. Potrivit acestuia, bani în dosarul fraudelor din IT ar fi primit şi Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu. Informaţia apare în cererea prin care DNA solicită urmărirea penală a nouă minştri investigaţi pentru presupuse fraude în achiziţia de licenţe Microsoft şi hardware.

- Publicitate -

DNA a explicat în cererile prin care solicită Parlamentului aviz pentru urmărirea penală a patru foşti miniştri că afacerea licenţelor Microsoft a început în 2003 când Adrian Năstase a semnat un memorandum cu compania IT din SUA. În România însă licenţele au ajuns să fie vândute de un intermediar, Fujitsu Siemens Computers. Procurorii spun că pe firul afacerii s-ar fi interpus Claudiu Florică, reprezentant al firmei Fujitsu Siemens Computers.
În documentele trimise de DNA la Parlament, în susţinerea cererii de ridicare a imunităţii minştrilor investigaţi, sunt inserate mai multe declaraţii ale martorilor. 
Potrivit declaraţiilor unuia dintre aceştia, Florică Claudiu, reprezentant Fujitsu Siemens, a apelat la Dinu Pescariu care, la rândul său, a apelat la Dorin Cocoş. La rândul său, fostul soţ al Elenei Udrea ar fi apelat la ministrul Gabriel Sandu pentru ca, în perioada 2008-2009, contractul pentru licenţele Microsoft să fie reînnoite.
Martorul susţine că Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Gheorghe Şefan, primarul municipiului Piatra Neamţ, au beneficiat de diverse sume cu titlu de mită în acest caz.
Redăm mai jos pasajul relevant din dosar:
“În cursul anului 2008 sau 2009, în contextul finalizării contractului dintre Guvernul României şi Microsoft, Florică Claudiu a apelat la Dinu Pescariu, despre care era cunoscut că avea o relaţie bună cu Dorin Cocoş pentru a-l susţine în cadrul licitaţiei ce urma a se realiza. 
Ştiu că Pescariu Dinu a intermediat legătura dintre Florică Claudiu şi Dorin Cocoş. În perioada respectivă au fost organizate diverse întâlniri între Florică Claudiu şi Gabriel Sandu, fie la Ministerul Comunicaţiilor, fie în alte locaţii.  Aceste întâlniri au fost intermediate de Dorin Cocoş. La unele dintre întâlniri a participat şi Gheorghe Ştefan, despre care se discuta că  avea o oarecare autoritate asupra lui Gabriel Sandu.
Ulterior adjudecării licitaţiei de către firma D.Con.Net., Dorin Cocoş a stabilit modul în care trebuie distribuite sumele transferate de la D.Con.Net către Barringwood Investment Ltd.  Cred că această societate era controlată de Dinu Pescariu. Ştiu că printre beneficiarii acestor sume se regăseau Gabriel Sandu, Gheorghe Ştefan, Dorin Cocoş, Pescariu Dinu, Nicolae Dumitru.Firmele în care urma să se facă plata i-au fost indicate lui Florică Claudiu de fiecare dintre persoanele mai sus menţionate, la fel şi persoanele de contact.
Din discuţiile purtate am înţeles  că plata efectuată către Nicolae Dumitru  (sau firma acestuia) a fost făcută în considerarea faptului că dânsul a emis o scrisoare de garanţie absolut necesară contractului.
Tot din discuţiile purtate am înţeles că sumele remise lui Dorin Cocoş au fost în cea mai mare parte remise în numerar, banii fiind retraşi numerar din Elveţia de Pescariu Dinu şi înmânaţi personal de acesta lui Dorin Cocoş.
Din câte am auzit, Dorin Cocoş a primit aproximativ 8 – 9 milioane euro, iar Gheorghe Ştefan circa 3 milioane de euro. Tot în jur de 3 milioane a primit şi Gabriel Sandu. Cred că banii pentru Gabriel Sandu au fost viraţi în off-shore.
Din cunoştinţele mele Dorin Cocoş. Dinu Pescariu şi Gheorghe Ştefan nu aveau firme prin intermediul cărora să presteze servicii IT. Cred că în privinţa lui Dinu Pescariu se discuta despre o sumă de circa 3.000.000 euro.”
Un alt martor din dosar spune că a participat la o întâlnire în care s-a negociat şpaga pentru cei menţionaţi mai sus. Acesta a explicat că împărţirea şpăgii s-a negociat în biroul lui Dorin Cocoş. 
„În mod direct  am fost implicat şi în procedura de achiziţii publice de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a licenţelor Microsoft destinate utilizării în administraţia publică în anul 2009.
Având în vedere că, începând cu anul 2009 (luna mai, pentru licenţele guvernamentale şi noiembrie, pentru licenţele educaţionale), administraţia  publică românească nu mai avea dreptul să utilizeze, legal, licenţele Microsoft contractate în anul 2004 se previziona încheierea unui nou contract de achiziţie a acestor licenţe. În aceste condiţii am luat legătura din nou cu Dinu Pescariu pe care l-am rugat să caute relaţii în mediul guvernamental, cunoscând posibilităţile sale în acest sens.
După un timp, în cursul lunii ianuarie 2009, Dinu Pecariu mi-a făcut cunoştinţă cu Dorin Cocoş, care m-a primit în biroul său din Euro Hotel, situat lângă Arcul de Triumf. Aici mai erau de faţă Gabriel Sandu, Ministrul Comunicaţiilor şi Gheorghe Ştefan, vicepreşedintele PDL. În cursul discuţiilor i-am informat despre intenţia mea de a participa la procedura de achiziţie a licenţelor Microsoft destinate administraţiei publice iar cei trei s-au arătat dispuşi să se implice în această procedură în schimbul unor sume de bani. Chiar au fost interesaţi de marja de profit şi de procentul pe care urma să îl ofer. 
Cu cei trei am avut mai multe întâlniri şi atunci când am cunoscut cifra aproximativă a marjei de profit (în mai 2009) am stabilit sumele pe care puteam să le ofer pentru influenţa pe care Cocoş şi Gheorghe Ştefan urmau să o exercite asupra funcţionarilor publici. În ceea ce-l priveşte pe Gabriel Sandu procedura depindea şi de el, astfel încât suma pe care a solicitat-o era cu titlu de mită. 
Am convenit – de fapt Dorin Cocoş a făcut repartizarea sumelor (ca suma de 2.300.000 euro să ajungă la Gabriel Sandu prin intermediul ESSIM Partners din Cipru, controlată de prietenul acestuia, un anume Dan), suma de 4.000.000 la Gheorghe Ştefan  (prin intermediul societăţii DD Land Oil din Cipru) iar diferenţa de circa 9.000.000 euro  să fie transferată către Dinu Pescariu. Din această sumă urma ca Dinu Pescariu  să-i dea lui Dorin Cocoş suma convenită între ei”, se arată în declaraţia martorului citat de procurori.
sursa: gandul.info

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

De ce rețeaua de gaze introdusă pe Valea Slănicului nu este racordată încă la sistemul național

În luna martie a anului trecut, Consiliul Județean Prahova...

Două trenuri anulate de CFR în Prahova. Decizia afectează numeroși navetiști

Începând cu data de 1 mai, CFR Călători anulează...

Vicecampionii lumii, RO2D2, s-au întors acasă! – VIDEO

Membrii echipei de robotică a Colegiului Național Mihai Viteazul...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

A murit Dan Sîrbu, primul șef al Salvamont Sinaia

Salvamontiștii prahoveni sunt în doliu, după decesul lui Dan...

Stradă surpată la Slănic. Numărul persoanelor evacuate a ajuns la 42

Problemele de la Slănic, privind strada care s-a surpat,...

Iluminat stradal eficient și cu facturi reduse, în Băicoi

Începând cu anul 2018, Primăria Băicoi a demarat un...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Ploiești anunță întreruperea  alimentării cu energie electrică în mai multe localități

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea  alimentării cu energie electrică pentru perioada 29.04.2024 –03.05.2024.

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

În mandatul lui Volosevici, Ploieștiul a devenit cunoscut drept orașul celei mai mari șaorme

Invitat în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, candidatul PNL la...

Povestea succesului din SUA a echipei de robotică RO2D2 din Ploiești [VIDEO]

Căpitanul și PR-ul echipei de robotică RO2D2, formată din...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

A murit Dan Sîrbu, primul șef al Salvamont Sinaia

Salvamontiștii prahoveni sunt în doliu, după decesul lui Dan...

Stradă surpată la Slănic. Numărul persoanelor evacuate a ajuns la 42

Problemele de la Slănic, privind strada care s-a surpat,...
- Publicitate -