Romaniacurata.ro a publicat mărturia Oanei, o tânără care a stat ore în șir la Londra pentru a-și vota președintele.
”Am ajuns împreună cu mama, care era în vizită la mine, la secția de votare de la ICR. Când am văzut câtă lume a venit am fost foarte fericită, pentru că doar cu câteva luni înainte, la europarlamentare, au fost doar câțiva. M-a bucurat foarte tare de spiritul ăsta civic. Măică-mea a estimat că o să stăm vreo trei ore la coadă. După patru ore, când înaintasem, lumea era încă cu zâmbetul pe buze. S-au format tot felul de prietenii, pentru că o oră-două vorbești cu ai tăi, dar apoi mai discuți și cu vecinii. Noi am ajuns pe la ora 13 și am votat la ora 19.05. Eu și prietenii mei suntem printre cei care am ajuns să votăm. La ora 18.00 eram cam 2.000 de oameni în fața ușii, când am început să scandăm ”Vrem ștampile!”, pentru că asta auzisem, că n-ar fi ștampile. A ieșit președintele comisiei de votare, care ne-a spus că ar fi ștampile, dar nu sunt suficienți oameni. Foarte mulți s-au oferit atunci voluntari, dar președintele comisiei a spus că nus e poate, că nu ține de ea, ci de BEC. I-am spus să sune la BEC. A zis că a sunat încă de la ora 12.00, să ceară extinderea programului, dar că i s-a spus ”Nu ne mai sunați, că nu se întâmplă nimic, nu extindem programul”.
”Nu avem foarte multe fotografii sau înregistrări video. Nu ne-am gândit că o să stăm așa de mult la coadă, și ni s-au descărcat bateriile. A venit un tip cu o baterie portabilă și ni le-am mai încărcat cât de cât”
După ”Vrem ștampile!”, oamenii au început să scandeze ”Vrem să votăm!”. Evident, știam deja ce se întâmplă și la Paris, la Munchen, la Viena, sau la Brent Civic Center, în Nord-Vest-ul Londrei, unde e cea mai mare comunitate românească, unde erau tot trei ștampile și unde era evident că trebuiau cel puțin două secții de votare. Apoi am auzit că domnul ambasador Jinga (Ion Jinga, ambasadorul României în Regatul Unit – n.a.) ar fi dus încă patru ștampile în Brent, și am sperat că se poate și la noi. Asta am auzit, erau tot felul de zvonuri, nu aveam cum să le verificăm. Era un spirit de revoluție. S-a spus că la Paris s-au deschis porțile, că oamenii au reușit să intre, am zis ”hai să facem și noi asta”. Eu mi-am pierdut demult încrederea în politicieni, dar aseară mi-am recâștigat încrederea în oameni, în umanitate. De pe la ora 20,30 nimeni nu vroia să plece. S-a scandat, s-a cerut demisia lui Ponta și demisia lui Jinga. S-a cântat ”Deșteaptă-te, române!” și apoi ”Deschide ușa, creștine!”, după ce s-a închis ușa și a venit Poliția.
”Cât am stat la coadă, am povestit, am socializat, am bârfit. Nu am discutat foarte mult despre politică, cu cine votăm. Există un fel de pudoare, cum englezii nu vorbesc despre bani, nici românii nu discută despre opțiunile lor politice. Nu știu dacă e bine sau e rău”
La ora 21,05 au ieșit ultimii care au votat, și erau doi polițiști. Pe la 21,30 au venit încă șase. Stăteam pe trepte și ne-au rugat, în spiritul lor foarte politicos, că aici sunt foarte politicoși, să coborâm de pe scări, că, în rest, că asta e o țară unde ai voie să strigi. Până pe la ora 22,30 au existat speranțe, pentru că circulau tot felul de informații conform cărora în alte părți s-ar fi extins programul. Spiritul a fost foarte bun, se glumea, dar s-a și scandat ”Jos Ponta!”, ”Jos Corlățeanu!”, ”Jos Jinga!”. La un moment dat oameni s-au și supărat. Poliția a trimis un elicopter, a survolat zona câteva minute, să facă o evaluare, după care a plecat. Na, eram foarte mulți și strigam tare, ceea ce e legal în țara asta, dar vroiau să știe ce se întâmplă.
Eu nu mi-am pierdut speranța după ce s-a întâmplat ieri. S-au strâns peste 3.000 de semnături pentru ca la turul al II-lea să se deschisă centre suplimentare. Foarte mulți dintre cei prezenți au zis că peste două săptămâni vor veni de la ora 6.00 dimineața, pentru că ieri, fiind duminică, cozile au început să se formeze de pe la ora 10,30-11.00. O să încercăm să intrăm în contact cu domnul Jinga, să-l convingem că mai e nevoie de cel puțin încă o secție în Nord-Vest, unde e comunitatea cea mai mare și a fost o singură secție, și una în Est, unde n-a fost niciuna, să nu vină toată lumea în același loc. Au fost mulți care au venit și de la zeci de mile de Londra. Eu m-am bucurat că lumea s-a trezit, că majoritatea eram între 20 și 40 de ani, și mulți erau dintre cei care nu mai votaseră până acum. ”
