Autoritățile locale ploieștene au intrat în alertă în această dimineață, după ce cetățenii au început să sune la dispeceratul Primăriei – 984 senmalând pentru a doua zi consecutiv prezența cadavrelor de câini pe domeniul public.
Ieri seară și astăzi până la ora 12 cetățenii au semnalat 17 cadavre de câini morți, însă, potrivit iubitorilor de animale care s-au mobilizat pentru găsirea vinovaților, numărul animalelor moarte este cu mult mai mare. În această dimineață, iubitorii de animale au solicitat sprijinul atât poliției cât și Direcției Sanitar Veterinare pentru că în mai multe zone ale orașului, inclusiv în centrul municipiului, dar în special în zona de nord și de vest a orașului au fost descoperite mai multe cadavre de câini. Autoritățile locale au anunțat că se vor mobiliza și că vor transmite printr-un comunicat de presă care a fost cauza morții câinilor, asta după ce vor obține rezultatele analizelor efectuate de DSV Prahova. Reamintim faptul că, la solicitarea iubitorilor de animale, Poliția municipiului Ploiești a demarat o anchetă iar, la nivel internațional, a fost lansată on-line o petiție prin care sunt condamnate actele de cruzime care au loc la Ploiești.
UPDATE: Comunicatul de presă al Primăriei Ploiești:
Primarul municipiului Ploieşti, domnul Iulian Bădescu, a dispus constituirea unei comisii care să analizeze şi să monitorizeze situaţia cazurilor de câini comunitari otrăviţi, ce au fost semnalate în ultimele 24 de ore pe raza municipiului Ploieşti, în baza competenţelor legale.
Comisia este coordonată de viceprimarul municipiului Ploieşti, domnul Iulian Teodorescu, iar din cadrul acesteia fac parte directorul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti, domnul Vasile Nacu, directorul Administraţiei Parcului Memorial „Constantin Stere” Ploieşti, doamna Laura Moagher, directorul Poliţiei Locale Ploieşti, domnul Cristi Toader şi reprezentanţi ai operatorului de salubritate pentru activităţile de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare, colectare, transport şi neutralizare cadavre aninamale de pe domeniul public, respectiv SC Coral Impex SRL.
De asemenea, s-a solicitat operatortului SC Coral Impex SRL ca, împreună cu reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare Prahova, să analizeze cauzele care au provocat decesul în cazul animalelor respective. Totodată, s-a solicitat Poliţiei Locale Ploieşti să colaboreze cu Poliţia Municipiului Ploieşti în vederea identificării autorilor faptelor înregistrate.
Municipalitatea face apel la ploieşteni să sesizeze astfel de cazuri direct la Dispeceratul primăriei, care funcţionează permanent, telefon 0244984.
