- Publicitate -

Ce se întâmplă cu polițele de asigurare la Euroins, după intrarea companiei în administrare specială

Poliţele de asigurare deja emise de Euroins rămân valabile până la data expirării, iar compania are în continuare dreptul de a încheia noi contracte, chiar dacă Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis intrarea companiei în administrare specială.

Românii care deţin poliţe de asigurare la societatea Euroins nu au de ce să îşi facă griji în privinţa plăţii daunelor, chiar dacă Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a decis intrarea companiei în procedura de administrare specială, întrucât are în continuare dreptul de a desfăşura activitatea.    „De un an, conduita plăţilor s-a schimbat chiar în bine în cazul Euroins, iar reparaţiile se plătesc în termen rezonabil, compania fiind printre cele care stau cel mai bine din ţară la acest capitol. Clienţii nu ar trebui să îşi facă probleme cu plăţile“, a declarat, pentru „Adevărul“, Cristian Muntean, preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI).   ASF a anunţat miercuri seara că a decis intrarea Euroins în procedură de redresare financiară. „Decizia ASF constituie o măsură prudenţială adoptată în scopul redresării financiare a societăţii şi al restabilirii indicatorilor prudenţiali. Euroins are în continuare dreptul de a desfăşura activitatea de asigurare (subscriere de riscuri noi, lichidare daune etc.), iar toate poliţele deja emise rămân valabile până la data expirării“, a arătat ASF, într-un comunicat.   Astfel, pentru posesorii de poliţe RCA, plăţile se vor face în continuare ca şi până acum. Mai exact, dacă sunteţi şofer şi maşina dumneavoastră este lovită de către un posesor al unei poliţe emise de către Euroins, atunci constatarea daunelor, reparaţia şi plata de către asigurător către service se vor face la fel ca până acum. De asemenea, compania are în continuare dreptul de a încheia poliţe de asigurare şi de a face plăţi către parteneri. Potrivit lui Muntean, Euroins este lider de piaţă pe segmentul RCA în România, fiind urmată de Carpatica Asig, Astra Asigurări, City Insurance, Omniasig şi Asirom. Citeste mai mult: adev.ro/nwadds

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -