Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă, fostul Doi şi-un sfert (UM 0215), este structura specializată a Ministerului Administraţiei şi Internelor care desfăşoară activităţi de informaţii, contrainformaţii şi securitate, în vederea asigurării ordinii publice, prevenirii şi combaterii ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale privind misiunile, personalul şi informaţiile clasificate în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. O descriere alambicată care ascunde faptul că acest comandament care adună informaţii a fost în multe cazuri scânteia care a declanşat scandaluri. Fiind o structură specializată în informaţii, contraiformaţii şi, implicit, şi dezinformări, cu angajaţi care se bucură de o credibilitate dusă la extrem de mediul politic şi de afaceri, SIPI poate urgenta soluţionarea oricărui dosar, indiferent de puterea infractorului sau poate muşamaliza orice caz prin neprezentarea informaţiilor. Ambele mele afirmaţii sunt susţinute de cel puţin un exemplu.
Dosarul Ghenosu, soluţionat doar după nouă luni de filaj, SIPI având şi ofiţeri infiltraţi în cercul său de prieteni, ca exemplu pozitiv, iar la polul opus Dorin Juncu, lucrător SIPI, arestat pentru că furniza informaţii clasificate interlopilor, contracost.
Constantin Ispas, fostul şef SIPI, a fost înlocuit la comanda instituţiei. Habar n-am pe ce criterii. Direcţia Generală ştie mai bine. Cert este că pe internet, cât şi pe mailul meu veneau tot felul de informaţii clasificate care, de fapt, erau dezinformări aberante. Două exemple: Ispas ar fi şeful Mafiei Cosa Nostra şi că ar fi dispus asasinarea mea, dezinformări aruncate chiar de doi subalterni ai lui Ispas şi de un fost ofiţer SRI. Asta ca să vă faceţi o idee despre modul de lucru al unor oameni care lucrează în acest Serviciu. De altfel, informaţii despre un accident între două maşini conduse de doi ofiţeri de la SIPI, respectiv SRI, au fost scurse către presă de un bărbat anonim care a sunat pe telefonul fix al redacţiei şi a oferit amănunte de la faţa locului: cel de la SIPI plecase cu maşina de serviciu să ia materiale de construcţie pentru o vilă, Ispas a luat numerele de înamtriculare ca să muşamalizeze cazul iar, ulterior, angajaţii SIPI au furat semnul de circulaţie care dovedea vinovăţia colegului lor. În urma verificărilor noastre a reieşit că, într-adevăr, accidentul avusese loc, dar nimeni nu încercase să muşamalizeze cazul. Un alt exemplu de dezinformare tipică SIPI.
Acum, la şefia SIPI a venit ofiţerul Florin Dragomir, care este acuzat de un bărbat din Câmpina că a dat bani cu dobândă. Exista o declaraţie acuzatoare, eu cerând public, într-o emisiune televizată, un punct de vedere al lui Dragomir pe această temă. Ştiu că în cadrul SIPI există lucrători care nu fac altceva decât să monitorizeze ziarele şi televiziunile locale şi fac rapoarte în cazul în care apar informaţii care ar interesa instituţia. Pe cale de consecinţă, sunt sigur că punctul de vedere cerut de mine a ajuns la urechile lui Dragomir, care nu vrea să discute pe acest subiect. Pe Florin Dragomir nu-l cunosc şi n-am auzit multe lucruri despre domnia sa, decât că a dat bani cu dobândă (lucru pe care nu-l neagă), că este prieten cu preşedintele României, Traian Băsescu, şi că, în curând, SIPI va scurge informaţii cu diverse acuze la adresa chestorului Sorin Oprea, şeful Poliţiei Prahova.
