Eu nu mai pot cu ”SUSTENABILUL” ăsta! Dar o clasă politică sustenabilă nu se poate să avem?

Chiar nu mai pot cu sustenabilitatea. Deschizi televizorul, auzi de sustenabil, citești diverse articole, vezi peste tot de necesitatea sustenabilității. Lumea asta se duce de râpă și noi ne strofocăm să o facem… sustenabilă.

Știu, tocmai asta e ideea… căutăm sustenabilitate tocmai pentru ca lumea să nu se ducă de râpă. Dar, pentru că întotdeauna există un dar (în cazul de față mai mulți de dar), trăiesc cu senzația că a clama sustenabilitatea este o perdea de fum pusă în fața dezastrului care se prefigurează.

Să o luăm pe rând, cu cele lumești…

Ce înseamnă sustenabil? Ceva care poate fi realizat/susținut fără a epuiza resursele naturale, fără a ne bate joc de ele în mod inutil, fără a polua excesiv. În esență, ar fi vorba despre un comportament responsabil. Până aici, nimic în neregulă.

Spuneam că pe toate canalele dăm peste o grămadă de cetățeni care vorbesc despre sustenabilitate. Am observat că puțini au ce spune, puțini chiar sunt preacupați cu adevărat de acest concept.

Restul, marea masă, spun fără rezerve că reprezintă o adunătură de tiriplici sau de snobi, care au înțeles că este ”în trend” să vorbești despre sustenabilitate. Nu realizează că se duc în zona penibilului.

Spre exemplu, o reclamă la niște budigăi, comercializați într-o rețea de supermarketuri, vorbește despre sustenabilitatea nădragilor în cauză. Pe bune? Adică ai ajuns să comercializezi izmenele și îmi explici că sunt sustenabile? Nu se fac de ieri, de azi, țoale din materiale reciclate. Mai ieri le era rușine să recunoască asta, însă azi e o mândrie. Uite cum salvează ei planeta cu zdrențe sustenabile… Îmi dă o lacrimă…

Ok, foarte bine, dar să ajungi să bați toba pe ce mare șmecherie ai făcut cu nădragii tăi reciclați, asta e ceea ce mi se pare penibil, mai ales că practic duci adevărata sustenabilitate în derizoriu. Sunt convins că ați prins ideea, așa că nu mai insist cu alte exemple, deși merită amintită și povestea autovehiculelor electrice, o industrie care ridică mari semne de întrebare asupra sustenabilității.

Am o curiozitate: dacă tot ne macină grija de sustenabilitate, adică de utilizarea resurselor în mod responsabil și cât mai eficient, de ce continuă sistemele publice să își bată joc de resursa umană?

Să o luăm cu începutul, recte cu educația. Vi se pare că în România se gândește cineva la sustenabilitatea sistemului de educație? Am fost martorii grevei, în bună măsură cauzată de felul în care dascălii sunt plătiți și tratați de sistem. Știu, mulți au spus că trăiesc din meditații, în unele cazuri așa și e, că doar se știe că îți poți lua 7 case dacă meditezi asiduu. Doar că, nu toți dascălii muritori de rând sunt Santa Klaus cel sustenabil.

Nu poți avea un sistem de educație sustenabil, dacă te bazezi pe sursele alternative de venit. Cu salarii mici nu poți atrage în sistem dascăli de calitate, ci multă pleavă, cu rezultate ”remarcabile” la titularizare. În condițiile astea, dascălul adevărat este o specie pe cale de dispariție. Este acesta un sistem sustenabil?

Pornind de aici, de la educație, cu mici excepții care muncesc pe rupte pentru a compensa ceea ce învățământul românesc nu oferă, nu cumva societatea românească produce un popor nesustenabil? Puțini specialiști și mult mai puțini care rămân în țară. E suficientă resursă să construiești o economie sustenabilă, o țară sustenabilă? Întrebarea era retorică…

O țară cu premieri sfertodocți nu va fi în veci sustenabilă!

Am spus premieri, dar știți foarte bine că întreg sistemul este căpușat de analfabeți. Când abia legi două cuvinte în limba română, cum poți să inspiri încredere că ești capabil să construiești un sistem sustenabil? Ok, nu mai conducem noi, ne alegem niște marionete, care doar execută ceea ce li se ordonă.

Deciziile majore nu se mai iau de mult timp aici. Dar, aici, încă avem posibilitatea să mai gestionăm câte ceva în plan local. Spre exemplu, cum se face că Brașovul, Oradea sau alte orașe își aleg administrații locale sustenabile, iar Ploieștiul nu? Deci… se poate. Dacă unii pot, putem și noi. Poate data viitoare.

Și problema nu este doar la noi. Priviți ceea ce se întâmplă în Franța, care este încă un etalon pentru economia mondială. O țară care nu își mai poate susține bugetele sociale și care mărește vârsta de pensionare este o țară falimentară. Ce să mai zicem de a noastră? Dar, ceva tot am putea face: dacă am renunța la veniturile complet nejustificate ale ”specialilor”, am deveni ceva mai sustenabili. Și este doar un exemplu de măsură concretă.

Concluzia?

Dacă tot ne batem joc de resursa umană, măcar să avem decența să nu mai vorbim despre sustenabilitate în beneficiul ei. Restul e doar o poveste de alimentat prostia, aceasta fiind singura realmente sustenabilă de la noi. Bine că salvăm noi planeta…