- Publicitate -

Trei luminițe la fântânițe și trafic paralizat în Ploieștiul care se îmbracă în zdrențe de sărbătoare

E frumos să sărbătorești. E foarte frumos. Doar că pentru asta îți trebuie un motiv, unul serios. Simpla trecere a timpului este un motiv de sărbătoare doar dacă în intervalul scurs de la un an la altul s-a întâmplat ceva remarcabil, dacă ai făcut ceva care să merite sărbătorit. Haosul din Ploiești, din această dimineață, m-a făcut să mă gândesc dacă avem vreun motiv de sărbătoare.

Am lipsit din zonă în ultima săptămână. Nu mă așteptam să găsesc ceva schimbat, pentru că era imposibil să se întâmple ceva remarcabil în 7-8 zile, atât timp cât în ultimii ani nu s-a schimbat nimic în bine, ci doar în rău. Ghinionul meu a fost că am văzut iar diferența față de locuri unde oamenilor le pasă. Nu o să insist acum, dar vă povestesc în următoarele zile cum poți compara mere cu pere, deși unii spun că nu se poate.

- Publicitate -

Așadar, dacă tot nu aveam așteptări la mai bine, am zis că poate la mai rău nu e cazul să mă gândesc. Până să ies din casă, citesc la rafală zeci de mesaje venite pe toate canale de comunicare ale Observatorului Prahovean:

Cea mai proastă decizie, Andrei Volosevici! Reacțiile ploieștenilor după ce primăria a închis circulația în centrul orașului

Oamenii sunt extrem de nervoși din cauza traficului infernal din Ploiești, în special din zona centrală. Motivul: chiar în centrul Ploieștiului a fost oprită circulația, mă rog, a fost deviată, ca să se monteze scena și tarabele pentru mici și vată pe băț. Adevăru-i că lângă Palatul Culturii merg de minune grătarele cu mici. Face parte din cultura noastră, e o tradiție reprezentativă care ne definește, ”ceva fin”.

- Publicitate -

Zilele Ploieștiului (520 de ani de atestare documentară) arată ca un chef cu parizer și țuică de pufoaică

Știu că unii vor spune: ”dacă nu se face, nu e bine; dacă se face, iar nu e bine… nimic nu ne convine…”

Alții vor spune: ”chelului îi trebuia tichie de mărgăritar?”

Și fiecare are dreptate. Rămâne în discuție felul în care o faci, într-un context deja cunoscut tuturor celor care trăiesc în acest ”superb” oraș. Mă gândesc la ”gherlele” date în organizările ultimilor ani, de referință fiind ”Cătunelul copiilor”.

- Publicitate -

Evenimentele sunt organizate de aceeași oameni fără imaginație, pe încropeală, ca să nu se spună că nu au oferit pâinea și circul atât de necesare satisfacerii unui electorat pofticios la mici. Cealaltă parte a electoratului fuge scârbită de bâlciuri, chiar dacă ele sunt prezentate drept evenimente dedicate marcării unor momente importante din viața urbei.

Și uite așa, pentru că Ploieștiul se îmbracă în zdrențe de sărbătoare, astăzi, traficul a fost aproape paralizat în oraș

Cui îi pasă de cei care chiar au treabă, care chiar muncesc, care nu de plăcere umblă prin oraș într-o zi de vineri, ci de nevoie. S-a stat și se stă în trafic cu orele, de parcă cine știe ce metropolă am fi. Și toate astea pentru baiaramul cu parizer, că altceva Ploieștiul nu are ce pune pe masa contribuabililor săi. Nu sunt bani, pentru că s-au ratat fonduri la greu. Au mai rămas doar de câteva luminițe la fântânițe, ceva cârpeli pe străduțe, câteva părculețe spoite și de o cântărică cu aplauze într-un iertarea păcatelor administrative.

În fine, aruncând un ochi peste programul celor trei zile de chefuială, mă opresc asupra concertului de sâmbătă seara și remarc cele trei prezențe.

Posibil ca pe What’s UP să îl fi adus cineva pentru că el plătește ca să apară, fiind greu de crezut că cineva îl plătește pe el pentru asta. La fel de adevărat e că apariția sa poate fi urmare a unui concurs de împrejurări. O fi cântat aia cu ”Taxi… du-mă unde vrei”, iar taximetristul l-a luat la mișto și îl aduce la Ploiești.

- Publicitate -

Antonia poate să vină, să avem și noi ceva frumos în toată povestea asta. Dacă vine fără soț, atunci chiar nu strică echilibrul estetic.

Cât despre Ștefan Bănică Jr., surse din Primăria Ploiești susțin că i s-ar fi interzis să cânte ”Veta (mi-ai stricat chiuveta)”, ca să nu își aducă aminte ploieștenii de jumătatea de an fără apă caldă, care evident că a fost o acțiune premeditată a numitei Veta de la CAF 2 și CAF 5.

Duminică vor concerta Lupii lui Calancea, deși, cu tot respectul, cred că ar fi trebuit să se apeleze la Lupii Galbeni, singurii care mai fac show adevărat în Ploiești. Ziua de duminică pare să aibă ceva calitate, dar asta este meritul exclusiv al celor de la Filarmonica Paul Constantinescu.

- Publicitate -

Râdem, glumim, că și așa stăm blocați în trafic și nu avem ce face, dar spuneți sincer… găsiți un motiv de sărbătoare în Ploiești, în afară de trecerea timpului, care oricum nu este meritul nimănui?

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -