- Publicitate -

E groasă la Valea Doftanei. Anchetă pentru alte şapte fapte penale, inclusiv mită

Ancheta în urma căreia Ion Manea, primarul din Valea Doftanei, a fost arestat pentru abuz în serviciu și instigare la fals intelectual este doar începutul unui lung șir de ilegalități suspectate a fi săvârșite de edilul din comună și nu numai, susțin surse judiciare.

Ancheta în urma căreia Ion Manea, primarul din Valea Doftanei, a fost arestat pentru abuz în serviciu și instigare la fals intelectual este doar începutul unui lung șir de ilegalități suspectate a fi săvârșite de edilul din comună și nu numai, susțin surse judiciare.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au început urmărirea penală (decoamdată in rem) și pentru alte fapte penale, printre care luare de mită. Vizat de ancheta procurorilor nu este doar primarul din comună, ci și viceprimarul, secretarul Primăriei, dar și alți funcționari care fac parte din aparatul de specialitate al primarului, inclusive consilieri locali. Cercetările procurorilor sunt efectuate într-un alt dosar decât cel în care a fost deja arestat Manea. Aceleași surse judiciare au precizat că toată această anchetă a pornit, culmea, de la Poliția Secăria, comună învecinată cu Valea Doftanei, acolo unde a fost înregistrat  inițial un dosar de urmărire penală care viza reprezentanții primăriei Valea Doftanei.În ceea ce-l privește pe edilul Ion Manea, arestat pentru 30 de zile de Judecătoria Ploiești, la solicitarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, acesta a contestat măsura arestării preventive. Contestația s-a judecat astăzi la Tribunalul Prahova, iar instanța a rămas în pronunțare. 

- Publicitate -

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Revizie parțială la Petrobrazi: singura rafinărie funcțională din România își reduce producția de carburanți

În plină criză petrolieră, declanșată de războiul din Orientul...

De 16 ani, în Ploiești: cum a construit Daniela Gheorghe cabinetul de optometrie Clarity Vision

În Ploiești, la Piața 9 Mai, pe Aleea Vitioarei,...

Ploiești, fără păcănele! Câți bani s-ar pierde din impozitul pe venit, dacă ar dispărea sălile de jocuri

Campania „Ploiești, fără păcănele!”, demarată de Observatorul Prahovean, își...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -