Centrul Infotrafic a transmis, joi, o atenționare pentru conducătorii auto după ce a fost semnalat fenomenul de ceață în mai multe județe, inclusiv în Prahova.
UPDATE: ANM a emis atenționări de cod galben de vânt pentru județul Tulcea, dar și pentru mai multe localități din județele Olt și Dolj.
Centrul Infotrafic a anunțat că este semnalată ceață, fenomen meteo care reduce vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, pe alocuri sub 50 de metri, pe mai multe drumuri din județele Constanța, Giurgiu, Gorj, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman și Timiș.
Pe autostrada A2 București-Constanța, pe tronsonul kilometric 10 (București) – 144 (Fetești) se circulă în condiții de ceață, vizibilitatea fiind redusă între 200-250 de metri, nefiind evenimente rutiere în desfășurare.
Pe celelalte artere rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A3 București-Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN7 Pitești-Sibiu, traficul se desfășoară pe un carosabil preponderent uscat, vizibilitatea fiind bună, iar valorile de trafic normale.
„Pentru reducerea riscului rutier, recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de trafic și de drum, să ia în considerare că distanța de frânare crește pe un carosabil umed sau alunecos, să-și asigure o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă și geamuri laterale și să folosească luminile de ceață dacă se deplasează pe drumuri unde este prezent acest fenomen.
Reamintim că pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.
Informații în timp real despre restricțiile de trafic determinate de evenimente rutiere pot fi accesate pe site-ul oficial – www.politiaromana.ro – secțiunea INFOTRAFIC”, a precizat Centrul Infotrafic.
Citește și: Cod galben de vânt puternic și viscol în zona de munte din Prahova
Reamintim faptul că, începând de joi, 5 ianuarie, ora 14.00, până vineri, 6 ianuarie, ora 12.00, inclusiv în zona de munte din Prahova, va intra în vigoare o atenționare de cod galben de vânt puternic, fiind anunțate inclusiv ninsori viscolite.