Scene tensionate s-au petrecut miercuri, 29 iulie, în sediul Primăriei Ploiești, în timpul ședinței Consiliului Local. Chiar înaintea votului privind interzicerea păcănelelor în oraș, Gerard Georgescu, care se prezintă drept activist civic, a avut mai multe intervenții și comentarii, tulburând desfășurarea ședinței, după ce i s-a atras atenția de mai multe ori să păstreze liniștea.
Din articol
Din acest motiv, președintele de ședință, George Popa (PNL), a decis suspendarea lucrărilor și a solicitat Poliției Locale Ploiești să-l scoată din sală pe Georgescu.
Ședință suspendată
Imediat, primarul, viceprimarii și consilierii prezenți au părăsit sala. Ulterior, și-au făcut apariția doi polițiști locali, alături de Adrian Vaida, director adjunct al Poliției Locale Ploiești, responsabil cu Ordinea Publică.

Aceștia i-au cerut lui Gerard Georgescu să părăsească sala, însă acesta a refuzat și a început o transmisiune live pe Facebook, formulând acuzații grave la adresa conducerii Primăriei și a consilierilor locali din aproape toate partidele.
Au urmat scene neobișnuite, în care Georgescu, flancat de polițiștii locali, transmitea live pe Facebook, în timp ce aleșii locali așteptau pe hol încheierea incidentului.

Directorul adjunct al Poliției Locale a sunat la 112
Directorul adjunct al Poliției Locale Ploiești a sunat la 112, iar în sala de ședințe au ajuns și patru agenți ai Secției nr. 1 de Poliție Ploiești.

A urmat o nouă serie de discuții, în cadrul cărora polițiștii au ascultat ambele părți. În cele din urmă, după aproape o oră, Gerard Georgescu a acceptat să părăsească sala, iar ședința Consiliului Local Ploiești a fost reluată cu votarea proiectului prin care jocurile de noroc au fost interzise în oraș.
Detalii aici: Jocurile de noroc au fost interzise la Ploiești. Vot decisiv în Consiliul Local
După incident, consilierul PNL Valentin Marcu a criticat lipsa de acțiune a polițiștilor locali și i-a cerut primarului Mihai Polițeanu să analizeze activitatea instituției, despre care a susținut că s-a dovedit, în acest caz, inutilă.
Directorul Poliției Locale Ploiești: ”Conflictul ar fi degenerat”
Observatorul Prahovean a solicitat explicații conducerii Poliției Locale Ploiești cu privire la modul în care au acționat agenții.
„Modul în care au acționat polițiștii locali în ședința Consiliului Local Ploiești de miercuri, 29 iulie, va face obiectul unei anchete interne. Personal, consider că, dacă ar fi folosit forța împotriva celui din cauza căruia ședința a fost suspendată, conflictul ar fi degenerat. Vom analiza cu atenție ce s-a întâmplat și vom comunica public rezultatele verificărilor”, a declarat Carmen Gheorghe, directorul Poliției Locale Ploiești.
Georgescu nu a fost sancționat
În ceea ce îl privește pe Gerard Georgescu, acesta nu a fost sancționat. Reprezentanții IPJ Prahova au confirmat pentru OPH că agenții au stabilit că acesta nu a încălcat vreo regulă de conduită civică.
Ulterior, Georgescu a salutat, într-o postare pe Facebook, „intervenția limitată a agenților și capacitatea lor de analiză la fața locului”.
”La mulțumesc celor care aseară târziu, reprezentanți ai poliției locale și-au cerut scuze și au considerat incidentul inacceptabil in condițiile în care poliția locală nu are efective în stradă lângă ploieștean, la fiecare ședință de Consiliul Local 2-4 agenți sunt blocați” a mai spus Georgescu.
