Jandarmii de la Postul Montan Cheia au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui urs, prins într-un gard, de la marginea pădurii din localitatea Izvoarele, Prahova.
Potrivit IJJ Prahova, astăzi, în jurul orelor 11.30, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova (Postul Montan Cheia), au acționat pentru delimitarea perimetrului și restricționarea accesului în zona unde a fost semnalată prezența unui urs, existând pericolul unei agresiuni.
Intervenția s-a executat urmare a unui apel primit prin S.N.U.A.U. 112 din partea unui cetățean, care a observat animalul sălbatic blocat într-un gard din spatele gospodăriei sale.
Jandarmii împreună cu lucrători din cadrul Fondului Cinegetic Izvoarele și Parcul Memorial „Constantin Stere” Bucov, au procedat la imobilizarea animalului prin tranchilizare, ulterior acesta fiind relocat în zona împădurită.
Pe timpul intervenției, a fost monitorizată starea de sănătate a exemplarului de urs, fără a fi pusă în pericol viața sau integritatea corporală a acestuia.
Foto cu caracter ilustrativ
