Sâmbătă, 27 aprilie 2024, pe Arena Sepsi de la Sfântu Gheorghe s-a desfășurat Campionatul Național de Karate Interstiluri, care a reunit 682 de sportivi din 75 de cluburi din toată țara. Sportivii clubului ploieștean Tora Karate, au obținut rezultate extraordinare care au adus micul club pe poziția 21 la nivel național, în clasamentul pe cluburi de karate din toată țara.
Tora Karate Ploiești s-a prezentat la această competiție cu zece sportivi, dintre care patru au obținut medalii:
– Avram Vladimir – medalie de aur – Kumite WKF +55 kg;
-Gîrbea Alexandru – medalie de argint – Kumite WKF +55 kg;
-Matache Bianca – medalie de bronz – Kumite WKF -52 kg;
-Streajă Eric – medalie de bronz – Kumite WKF -45 kg;
În afară de aceștia, o prestație foarte bună a avut și Sergiu Dumitrașcu, obținând locul 5 la Kumite WKF -55 Kg.
Campionatul Național de Karate Interstiluri este considerată cea mai înaltă treaptă a karateului românesc de unde cei mai buni karateka vor forma lotul național pentru marile competiții europene și mondiale.
„Felicitări tuturor sportivilor noștri, și celor medaliați cât și celor care nu au reușit să urce pe podium, pentru prestația foarte bună și mulțumesc părinților pentru susținere și încredere!”, a transmis Robert Vlad, centură neagră 2 Dan, președinte și antrenor la clubul Tora Karate Ploiești.
