- Publicitate -

Localnici din Matița, izolați de o punte degradată peste pârâul Sărata. Primarul face apel la voluntariat

Mai mulți localnici din satul Matița, comuna Păcureți, susțin că nu mai pot ajunge în gospodării din cauza stării avansate de degradare a unei punți peste pârâul Sărata.

- Publicitate -

Situația este veche de ani buni, dar până acum autoritățile locale nu au intervenit.

„Cei care au mașini trec prin apă, dar atunci când plouă nu se poate. În caz de incendiu sau urgență medicală, pompierii și medicii nu pot ajunge la oameni, majoritatea fiind bătrâni”, ne-a transmis un cititor.

Contactat de Observatorul Prahovean, primarul comunei Păcureți, Ionuț Voicu (PNL), susține că situația financiară dezastruoasă moștenită de la fosta administrație nu îi permite realizarea unor lucrări de investiții.

- Publicitate -

În schimb, acesta spune că a reușit să procure materiale de construcție pentru reparația podului și a făcut apel, fără succes, la voluntari.

„Lemnul este depozitat în curtea unui locuitor din zonă, dar nu am reușit să îi conving pe oameni să participe la lucrările de reparație. Primăria nu își permite să angajeze o firmă pentru că nu are bani. O altă punte a fost reparată cu ajutorul localnicilor, aici nu am găsit înțelegere”, a declarat primarul Voicu.

Acesta susține că a moștenit datorii de 8 milioane de lei de la fosta administrație, iar din taxele și impozitele colectate de la populație și firme nu poate plăti decât iluminatul public.

Primarul Voicu a devenit cunoscut pentru lucrările publice realizate cu ajutorul voluntarilor, cum ar fi schimbarea unei conducte de apă, amenajarea unui cabinet medical sau toaletarea arborilor de pe marginea drumurilor.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum s-a transformat pârâul Dâmbu în ”Delta” din Ploiești 

Ploile căzute în ultimele săptămâni au schimbat radical peisajul...

De ce sunt atât de mulți pescăruși în Ploiești. Sunt un pericol? Explicațiile unui biolog

Pescărușii au devenit, în ultimii ani, o prezență obișnuită...

La o lună după lucrările Hidro Prahova, problema apei murdare din Șirna pare rezolvată

La robinetele localnicilor din comuna prahoveană Șirna curge în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -