Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare pentru perioada 6 ianuarie, ora 10:00 – 9 ianuarie, ora 10:00. Fenomenele vizate sunt: polei, ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, ger.
Potrivit ANM, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării și se vor acumula cantități de apă de 10-40 l/mp.
Polei și frig
Acestea vor fi mixte și va fi polei, în cursul zilei de 6 ianuarie în Banat, Crișana, Maramureș, nordul și vestul Transilvaniei, apoi treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă consistent de 15-0 cm.
În Moldova, precum și în centrul, sudul și estul Transilvaniei temporar vor fi precipitații mixte și se va depune polei. La munte vor predomina ninsorile, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de 30-50 cm.
Din noaptea de miercuri spre joi (7/8 ianuarie) vor fi intensificări ale vântului local în regiunile sudice și estice cu viteze de 50-60 km/h, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură unde rafalele vor depăși 70-80 km/h și va fi viscol.
În noaptea de joi spre vineri (8/9 ianuarie) vremea va deveni local geroasă în regiunile intracarpatice și în zonele deluroase din restul țării, unde vor fi temperaturi minime în general între -15 și -10 grade.
Cod galben la munte
Pentru zona de munte a județului Prahova a fost emisă o avertizare meteo cod galben valabilă în intervalul 6 ianuarie, ora 18:00 – 8 ianuarie, ora 12:00.
Aici, vor fi precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare. Se vor acumula 20-35 l/mp și local peste 40 l/mp în Munții Banatului și în Carpații Meridionali.
Se va depune strat de zăpadă, la munte de 20-50 cm, iar în zonele joase de relief, de 15-30 cm. Local se va depune polei.
Din noaptea de miercuri spre joi (7/8 ianuarie), vântul va avea intensificări în Carpații Meridionali și de Curbură cu viteze de 50-70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, de 70-85 km/h, astfel că temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.
Cum va fi vremea la Ploiești
În această săptămână, vrema la Ploiești va fi în general rece și mohorâtă. Sunt așteptate precipitații, în special sub formă de ploaie, în aproape fiecare zi. Temperatura maximă se va situa între 2 și 6 grade, iar minima între -1 și -5 grade.
