Problemele străinilor, problemele noastre și problemele comune. Indiferent de originea problemelor, trebuie să privim felul în care acestea se leagă, trebuie să acceptăm ideea că există consecințe care ne afectează atât în prezent cât și pe teren lung.
Le aveam deja pe ”ale noastre”, la care se adaugă și problemele generate de alții. În funcție de poziția socială, de ocupațiile pe care le avem în diverse domenii, este firesc să resimțim oarecum diferit impactul acestor vremuri. Cert este că suntem toți afectați, atât psihic cât și material.
Conform unui sondaj IRES, 38% dintre respondenţi au indicat că cel mai mult îi îngrijorează în prezent creşterea preţurilor, 34% au spus frica de război, 6% – situaţia politică, iar 6% – frica de boală, potrivit sondajului citat de Agerpres.
Creşterea preţurilor era principala îngrijorare a românilor şi anul trecut, dar pe locul doi era frica de boală, generată de valul de informații sau de experiențele personale din pandemie.
30% dintre cei chestionaţi au spus că în anul 2021 i-a îngrijorat cel mai mult creşterea preţurilor, 27% – frica de boală, 7% – situaţia politică, 6% – frica de război, 6% – nesiguranţa locurilor de muncă, 6% – lipsa locurilor de muncă.
Sondajul IRES a fost realizat în perioada 11 – 17 martie, pe un eşantion de 1.051 de persoane cu vârsta peste 18 ani şi are o eroare maximă tolerată de 3,1%.
