Sute de clienți au profitat de o gafă comandat de pe site-urile Altex și Media Galaxy produse vândute la prețuri derizorii, de la 0 lei la 15 lei, de la televizoare până la console PlayStation și chiar autoturisme de lux, marca BMW, din cauza unei erori de sistem.
Pentru că au început deja să primească mesaje că vânzătorii nu vor onora comenzile, invocând ACEST regulament, clienții se consideră nedreptățiți și se mobilizează pe Facebook.
Iată mesajul unuia dintre cei care solicită magazinelor online să respecte comenzile deja acceptate, chiar dacă a fost vorba de o eroare de afișare a prețurile:
”7 comenzi am inregistrat destul de valoroase + 3 rezervari in showroom. Am facut print-screen cu dovezile + confirmarile care sunt pe email. Este aceeasi poveste care se intamplase in trecut cu eMagul (ei au onorat comenzile chiar daca a fost eroare de pret). Cei care au prins comenzi de genu „0 lei” pe MediaGalaxy si care au facut print-screenuri, haide sa ne unim si sa facem sesizari la protectia consumatorului fara sa asteptam livrarea produselor. Mai mult ca sigur vor gasi pretexte in favoarea livrarii produselor, desi in momentul de fata NU exista nici o lege care sa interzica livrarea produselor deja plasate. Daca e cazul , voi face apel in instanta , fara sa stau pe ganduri , daca nu voi primi toate produsele comandate !”
sursa foto: Facebook

