Într-un raport recent al Asociației Salvați Copiii, bazat pe informații furnizate de Ministerul Sănătății, se arată că în ultimii ani, mai ales după pandemie, rata de vaccinare a scăzut foarte mult pentru două vaccinuri esențiale: două dintre cele două vaccinuri obligatorii: vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) și vaccinul pneumococic conjugat. La Spitalul de Pediatrie din Ploiești ajung din ce în ce mai mulți pacienți minori nevaccinați. Observatorul Prahovean a discutat și cu un cunoscut psiholog-psihoterapeut din Ploiești despre cauzele acestui fenomen periculos pe termen lung: „Nu este doar o problemă individuală, ci una de sănătate publică”.
Din articol
Rata de vaccinare a scăzut semnificativ
Tot mai mulți părinți aleg să nu-și vaccineze copiii, ceea ce a dus la o scădere progresivă a ratelor de acoperire vaccinală pentru ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), în special pentru doza a doua administrată la 5 ani. Astfel, dacă pentru prima doză acceptarea este relativ bună, la rapel rata scade dramatic, ajungând în unele comunități până la doar 20%, notează Asociația Salvați Copiii.
Efectele se văd deja, România înregistrând 77,8% dintre toate cazurile de rujeolă din UE, fiind declarată epidemie națională de rujeolă în decembrie 2023.
Număr record de îmbolnăviri
În perioada 1 ianuarie 2023 – 5 martie 2024 au fost confirmate 7.243 de cazuri confirmate și 8 decese raportate. Dintre cele 8 decese, 3 au fost înregistrate la copii cu vârsta cuprinsă între 7 și 8 luni (neeligibili la vaccinare), 3 au fost înregistrate la copii cu vârsta cuprinsă între 11 luni și un an (nevaccinați împotriva rujeolei) și 2 decese au fost înregistrate la adulți de sex masculin în vârstă de 24, respectiv 35 de ani (nevaccinați împotriva rujeolei).
Medic pediatru: „Este un curent antivaccinist toxic”
Potrivit autorilor studiului, care poate fi lecturat integral aici: vaccinarea-a-scazut-dramatic-la-copii-studiu-national-vaccinuri-si-solutii, principalele cauze țin de carențele informaționale, de dezinformarea din social media, precum și de bariere sistemice, cum ar fi birocrația excesivă, lipsa resurselor materiale, desființarea vaccinării în școli și lipsa transportului.
Contactată de Observatorul Prahovean, medicul Anca Miu, managerul Spitalului de Pediatrie din Ploiești, a declarat că există, din păcate, un curent antivaccinist toxic.
Cum se ajunge aici
Observatorul Prahovean publică în continuare opinia Eugeniei Popovici, psiholog-psihoterapeut, despre acest fenomen:
În practica de zi cu zi, majoritatea părinților care ajung în situații dificile nu sunt nepăsători.
Sunt părinți implicați, care își doresc să facă ce este mai bine pentru copilul lor.
Uneori însă, deciziile sunt luate într-un context complicat:
multă informație, multe opinii, uneori contradictorii, și inevitabil — teamă.
Această discuție nu este despre a judeca pe cineva. Este despre a înțelege și a decide informat, în cunoștință de cauză.
Din discuțiile cu părinții, apar câteva motive recurente:
teama de reacții adverse, uneori amplificată de informații incomplete
neîncrederea în sistemul medical sau în instituții
influența mediului online și a grupurilor de suport
experiențe personale sau relatate de alți părinți
dificultăți reale de acces la servicii medicale
„Este important de subliniat că aceste motive nu reflectă lipsă de grijă, ci încercarea de a proteja copilul în condiții de incertitudine.
Ce nu este întotdeauna vizibil însă pentru părinți
Bolile prevenibile prin vaccinare pot părea îndepărtate, până în momentul în care apar.
În formele lor severe, acestea pot însemna: complicații respiratorii (ex: pneumonie), afectare neurologică (ex: encefalită), spitalizare prelungită și, în unele cazuri, deces.
Copiii nevaccinați sunt cei mai expuși, iar sugarii (care nu pot fi încă vaccinați) depind indirect de protecția comunității.
În ultimii ani, mediul online a devenit una dintre principalele surse de informare pentru părinți.
Acest lucru are avantaje evidente — acces rapid la experiențe și perspective diverse — dar și limite importante.
În practică, apar frecvent situații în care informații nevalidate medical sunt prezentate ca fiind sigure, experiențe personale sunt generalizate ca reguli, iar mesajele emoționale (mai ales cele bazate pe frică) circulă mai rapid decât cele bazate pe dovezi.
Este firesc ca un părinte să fie influențat de astfel de mesaje, mai ales atunci când ele par să ofere certitudine sau „explicații ascunse”.
Unele mesaje din spațiul public vorbesc despre interese ascunse ale industriei farmaceutice, ideea că „nu ni se spune adevărul complet”, convingerea că există forțe sau grupuri care acționează împotriva interesului populației.
Aceste perspective apar, de regulă, pe fondul unei neîncrederi mai largi în instituții și autoritate.
Este important de înțeles că întrebările și îndoielile sunt legitime, iar a pune întrebări despre siguranță, interese sau transparență este o reacție normală.
Nu toate răspunsurile care circulă însă sunt susținute de dovezi.
E normal ca oamenii să-și pună întrebări, însă la întrebările greșite nu pot exista răspunsuri corecte.
Unele explicații simplifică excesiv realitatea sau conectează lucruri fără legătură demonstrată.
Mesajele care influențează aceste decizii sunt cele care combină frica („există pericole ascunse”) cu neîncrederea („nu ți se spune adevărul”) și nevoia de protecție a copilului („ai grijă, ești responsabil”). De aceea pot deveni foarte convingătoare.
Pentru un părinte, ele pot crea senzația că refuzul vaccinării este o formă de protecție.
În realitate, această dinamică mută atenția de la riscurile concrete și documentate ale bolilor către riscuri percepute, dar nedovedite. Este o formă perfidă de manipulare a celor „slabi de înger”.
În fața informațiilor contradictorii, poate ajuta o întrebare simplă:
„Această informație se bazează pe dovezi verificabile sau pe interpretări și temeri?”
În plus: există consens în comunitatea medicală? informația este susținută de studii sau doar de opinii? sursa are responsabilitate profesională (medic, instituție) sau doar vizibilitate online?
Alegerea deciziei nu este între: „încredere oarbă” și „neîncredere totală”, ci între evaluare critică, surse credibile și decizii bazate pe informații incomplete sau emoționale.
Este corect și sănătos să ne punem întrebări despre siguranță.
Vaccinurile, ca orice intervenție medicală, pot avea reacții adverse. În majoritatea cazurilor, acestea sunt ușoare și tranzitorii.
Decizia nu este între „risc” și „fără risc”. Decizia este între un risc redus, cunoscut și monitorizat (vaccinarea) și un risc mai mare, imprevizibil (boala).
Această diferență este esențială.
Într-un caz recent, o fetiță de 2 ani, fără antecedente medicale, a fost internată pentru complicații ale rujeolei.
Părinții amânaseră vaccinarea, în principal din prudență și dorința de a se informa mai bine.
Debutul a fost aparent obișnuit: febră, erupție.
Evoluția însă a fost rapidă, cu afectare respiratorie și necesar de suport medical.
Ceea ce a rămas cel mai prezent în discuția cu familia nu a fost doar experiența medicală, ci întrebarea:
„Am avut toate informațiile necesare când am luat decizia?”
Această întrebare apare frecvent și merită luată în serios.
Cazurile acestea sunt similare celor în care părinții nu acceptă tratamentul medicamentos pentru boala unui copil, preferând ajutorul divinității, universului, uleiurilor de plante sau ceaiurilor. Copiii pot muri, iar durerea nu mai răspunde niciunei întrebări.
Ce înseamnă, de fapt, vaccinarea?
Vaccinarea nu oferă garanții absolute, dar oferă reducerea semnificativă a riscului.
În termeni practici, înseamnă șanse mai mici de îmbolnăvire,
forme mai ușoare de boală (dacă aceasta apare), protecție indirectă pentru cei vulnerabili.
Este una dintre cele mai eficiente forme de prevenție disponibile în prezent.
Sănătatea nu este doar individuală.
Transmiterea bolilor infecțioase implică relațiile dintre oameni — familie, școală, comunitate.
Informarea corectă și deciziile responsabile contribuie la protejarea celor mai vulnerabili.
Nu există decizii perfecte.
Există însă decizii mai bine informate.
Ca profesionist, rolul meu nu este să conving prin presiune,
ci să ofer un cadru clar, bazat pe date și experiență.
Pentru ca fiecare părinte să poată răspunde, în liniște, la o întrebare simplă:
„Am ales în cunoștință de cauză?”
