- Publicitate -

Mașină spulberată de tren, la Satu Mare

Un

Un accident feroviar grav s-a petrecut, joi, în județul Satu Mare, localitatea Nicula. Un autoturism a fost lovit de tren, iar două dintre persoanele care se aflau în autoturism au decedat și alte două au fost grav rănite. Printre persoanele decedate se află și un copil de nouă ani, iar printre cele rănite se numără și un minor de 16 ani.

 ”La această oră, circulația feroviară a fost întreruptă, pe secția de calea ferată 402, Halmeu-Satu Mare, pe raza localității Nicula, din cauza unui accident în care au fost implicate un autoturism și un tren. În urma accidentului, două persoane au decedat, iar alte două au fost grav rănite. Menționăm că printre persoanele decedate face parte și un copil de nouă ani, iar printre persoanele grav rănite se află și un minor de 16 ani.  Se estimează ca, în scurt timp, circulația feroviară să fie reluată. Din primele informații pe care le avem, se pare că șoferița nu a respectat semnificația indicatorului ”Trecere la nivel cu cale ferată curentă fără bariere” și a fost surprinsă de locomotiva trenului care circula pe ruta Halmeu – Satu Mare”, a declarat, la Realitatea TV, comisarul Cătălin Boca, de la Centrul Infotrafic al Poliției Române.

- Publicitate -

sursa: realitatea.netA

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -