De la începutul acestei săptămâni, în localitățile din România unde incidența cazurilor de COVID-19 a depășit 3 la mie, mai poți avea acces în restaurante, baruri, spectacole, la piscină sau evenimente private – precum petreceri, nunți și botezuri – doar cu certificatul verde COVID, care atestă vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală. Dacă în privința adulților lucrurile sunt simple – se pot vaccina – copiii între 6 și 12 ani trebuie să se testeze – test rapid sau PCR – pentru a obține certificatul COVID și a își putea însoți părinții la restaurant, la un spectacol sau la o nuntă. Lucrurile sunt clare în privința testului PCR – orice astfel de test este acceptat pentru certificatul COVID – dar mai puțin clare în privința testelor rapide, unde sunt acceptate doar anumite teste. Care sunt acestea?
Ce trebuie să știi despre testarea pentru certificatul verde COVID:
- Persoanele nevaccinate și cele care nu au trecut prin boală, precum și copiii între 6 și 12 ani, care nu se pot vaccina, au alternativa testării – RT-PCR sau test rapid antigen – pentru a descărca certificatul. Certificatul poate fi descărcat în cel mult 48 de ore de la testul rapid antigen și în cel mult 72 de ore de la testul PCR.
- Singurii exceptați de la prezentarea certificatului verde COVID la intrarea în restaurant, săli de spectacole sau la evenimente private sunt copiii sub 6 ani.
- Care sunt însă testele rapide acceptate pentru eliberarea certificatului? O întrebare aflată pe buzele multor români în ultimele zile.
- Înainte de toate, trebuie știut că testele rapide cumpărate din farmacie și prelucrate acasă nu sunt recunoscute, deoarece pentru eliberarea certificatului COVID este necesar un test prelucrat de personal medical, într-o clinică sau laborator medical.
- La fel de important de știut este că nu există un singur tip de test agreat – spre exemplu doar teste nazale sau doar teste salivare – ci toate tipurile de teste sunt acceptate, însă există o anumită listă de producători agreați de Comisia Europeană, listă valabilă și în România. Lista a fost publicată integral pe site-ul Ministerului Sănătății, a explicat pentru HotNews.ro secretarul de stat Andrei Baciu, vicepreședintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
- Prețul unui test rapid începe de la 50-60 de lei și poate ajunge la 150-180 de lei, în clinicile din România, în timp ce prețul unui test RT-PCR variază între 200-400 de lei.
Lista testelor rapide acceptate pentru eliberarea certificatului verde COVID
Cele mai multe teste de pe lista de teste rapide antigen agreate de Comisia Europeană sunt cu prelevare nazală, însă pe listă se regăsesc și unele teste cu prelevare oro-faringiană (salivare), preferate de unii părinți deoarece sunt mai ușor suportate de către copii.
Lista testelor rapide antigen acceptate pentru eliberarea certificatului verde COVID-19 agreată de Uniunea Europeană și valabilă și în România (sursa: Ministerul Sănătății):
- Test produs de AAZ-LMB – test nazofaringian
- Test Abbott Rapid Diagnostics – test nazal și test nazofaringian
- Test Acon Biotech (Hangzhou) Co., Ltd – test nazal
- Test ACON Laboratories, Inc. – test nazal
- Test AESKU.DIAGNOSTICS GmbH & Co, KG – test nazofaringian
- Test Affimedix Inc. – test nazofaringian
- Test AMEDA Labordiagnostik GmbH – test nazal și nazofaringian
- Test Anbio (Xiamen) Biotechnology Co., Ltd – test salivar
- Test Anhui Deep Blue Medical Technology Co., Ltd – test nazal, nazofaringian și salivar (oro-faringian)
- Test ArcDia International Ltd – test nazofaringian
- Test Artron Laboratories Inc. – test nazal, test nazofaringian
- Test Asan Easy Test COVID- 19 Ag – test nazofaringian
- Test Assure Tech. (Hangzhou) Co., Ltd. – test nazal, test nazofaringian și oro-faringian (salivar)
Certificatul verde COVID, obligatoriu dacă vrei să intri la restaurant, la piscină sau la evenimente. Doar copiii sub 6 ani sunt exceptați
Certificatul verde COVID a devenit obligatoriu începând de luni, în toate localitățile unde incidența cazurilor de coronavirus este între 3 și la 6 la mia de locuitori, pentru accesul în baruri, restaurante, evenimente private, spectacole, etc., măsura fiind valabilă inclusiv pentru copiii ce au mai mult de 6 ani.
Obligativitatea certificatului COVID a fost introdusă de Guvern vinerea trecută, printr-o Hotărâre care a intrat în vigoare luni.
Activitatea restaurantelor, cinematografelor, instituțiilor de spectacole nu este închisă după ce rata de infectare trece de 3 (fără a depăși 6), dar accesul este condiționat de dovada că participanții sunt vaccinați, testați sau trecuți prin boală – dovada fiind prezentarea certificatului verde COVID.
Și copiii cu vârsta de peste 6 ani au nevoie de certificatul verde pentru a merge cu părinții la restaurant, la nuntă sau la alte evenimente, potrivit Hotărârii de Guvern adoptate vinerea trecută.
În județele/localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori se instituie o serie de norme pentru desfășurarea activităților, permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane:
- vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
- care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.
- care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Singurii exceptați la prezentarea dovezilor privind testul PCR sau antigen, trecerea prin boală sau vaccinarea împotriva COVID sunt copiii cu vârsta mai mică de 6 ani.
Certificatul verde COVID-19 poate fi descărcat de pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro/ în baza dovezii că te-ai vaccinat, că ai trecut recent prin boală sau te-ai testat în ultimele maximum 48 de ore (test rapid) sau 72 de ore (PCR).
Citește articolul integral pe hotnews.ro