Cazul de la Caracal a scos la lumină un adevăr crunt. Peste 500 de copii sunt dați dispăruți în România. Pe lista Poliției figurează și Alexandra, dar și Luiza, cele două tinere despre care se bănuiește că au fost luate la ocazie de Gheorghe Dincă, suspectul arestat preventiv care este acuzat de trafic de persoane și viol.
Alexandra Măceșanu, în vârstă de 15 ani, și Luiza Melencu, în vârstă de 18 ani, figurează pe pagina Poliției Române, la categoria „copii dispăruți”.
Potrivit Poliției Române, Măceșanu Alexandra – Mihaela, în vârstă de 15 ani, a plecat voluntar de acasă la data de 24.07.2019, la orele 10.00, către municipiul Caracal, județul Olt.
În cazul Mihaelei Luiza Melencu, Poliția a precizat că tânăra, în vârstă de 18 ani, elevă în clasa a XII-a la Liceul Tehnic Costin D. Nenițescu din Craiova, ar fi plecat în municipiul Caracal, județul Olt, în vederea rezolvării unor probleme personale și nu a mai revenit până în prezent.
Alături de cele două tinere sunt dați dispăruți mulți copii pe care familiile încă îi caută. Persoanele care pot oferi date care să conducă la depistarea persoanelor în cauză sunt rugate să informeze cea mai apropiată subunitate de poliție sau să apeleze la 112.
