firicel-din-las-fierbinti-Cuzin-Toma-coperta-1.jpg

Actorul Cuzin Toma, cel care îl interpretează pe Firicel în serialul Las Fierbinţi, a fost tras pe dreapta de poliţişti care au remarcat că acesta se comportă ciudat, aşa că fost testat pentru a se stabili dacă a consumat stupefiante, după care a fost dus la Institutul Naţional de Medicină Legală, unde i-au fost recoltate şi probe biologice.  

Din câte se pare el nu este prima abatere, în trecut actorul ar fi fost cercetat de procurorii DIICOT şi poliţiştii de Crimă Organizată pentru două fapte penale care sunt pedepsite de Legea nr. 143/2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Mai exact Toma Cuzin a fost acuzat de deţinere de substanţe interzise, respectiv cannabis, scrie cancan.ro 

DIICOT a renunţat în cele din urmă la acuzaţii, motivând că ”în cauză nu există interes public în urmărirea în continuare a numitului Toma Cuzin”, renunţând la urmărirea penală în privinţa uneia dintre infracţiuni şi clasând cauza în privinţa celeilalte.


Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.

Monden
  • Luni, 17 Decembrie 2018
  • De Georgiana Kelemen

Cine sunt finaliștii de la XFactor - VIDEO

Nivelul semifinalei X Factor din acest an este unul fabulos. După o seară absolut fabuloasă, publicul a decis care sunt favoriții, desemnând astfel patru finaliști. Prima parte a Semifinalei X...

Național
  • Marți, 11 Decembrie 2018
  • De Georgiana Kelemen

Poliția Capitalei are un șef nou

Şeful Poliţiei Capitalei, chestorul Mihai Marius Voicu, a fost schimbat din funcţie și înlocuit cu unul dintre adjuncţii inspectorului Poliţiei Române, Ciprian Adrian Miron. Şeful Poliţiei Române,...