Cu ușurință, am putea spune că Valea Doftanei, loc pitoresc și binecuvântat de Dumnezeu, este una dintre destinațiile pe care nu vrei să le ratezi, atunci când cauți relaxare, departe de tumultul orașului. O viață simplă, case îngrijite, de munte, cu obloane frumos colorate, curți în care nu ai cum să nu remarci căpițele de fân și animalele ce asigură traiul celor mai multor doftăneni, de altfel, oameni extrem de harnici și primitori. O localitate care și-a păstrat unicitatea și autenticitatea și care are cam tot ce îi trebuie pentru a deveni o destinație turistică și un reper pentru ceea ce înseamnă așezare rurală.
Un drum forestier destul de obositor te va duce într-o minune a naturii
Un tablou perfect, cu un aer pe care vrei să îl inspiri din nou și nou și în care îți dorești să rămâi cât mai mult timp. Nu mulți sunt cei care știu că, odată ajuns în Valea Doftanei, dacă întrebi din om în om, (asta fiind cea mai sigură cale de a nimeri unde trebuie și de a nu bâjbâi pe colcaluri), dai de Rezervația Naturală Glodeasa, una dintre puținele păduri virgine din România, loc ce fascinează prin semeția arborilor seculari despre care nu poți să nu te întrebi cum de, oare, au scăpat de loviturile de topor ale celor certați cu legea. Mai ales că, potrivit unui studiu Greenpeace, în țară rezultă că se taie peste trei hectare de pădure… în fiecare oră! Fiind areal protejat, însă, aici, tăierea copacilor este strict interzisă. Accesul către rezervație de face printr-un drum forestier destul de chinuitor, însă, destinația este una ce, cu siguranță merită.
Arbori vechi de 300 de ani
Acest colț de rai numit Rezervația Naturală Glodeasa este un obiectiv turistic ce nu trebuie ocolit, cu o istorie fascinantă și niște peisaje ce îți taie respirația. Totul e de o frumusețe remarcabilă și copleșitoare. De la crestele împădurite ale arborilor, ce parcă ți se apleacă la picioare să îți șoptească povestea lor de secole, până la ape învolburate și dulci, roci calcaroase și pajiști ireale. Aflată la o altitudine de 900 de metri, pădurea Glodeasa se întinde cât vezi cu ochii. Peste 500 de hectare de arbori bătrâni, cu vârste de 200, chiar 300 de ani și înălțimi amețitoare de 40,45 de metri, cei mai mulți dintre ei brazi și fagi. Pădurea, parte a Rezervației, este una dintre puținele păduri virgine din România, această arie naturală protejată având drept custode Muzeul de Științele Naturii.
Locul unde poți da nas în nas cu ursul brun
Rezervația, aflată în satul Trăisteni, mai exact, găzduiește specii rare de plante, ocrotite prin lege, animale și amfibieni. Un farmec aparte al unui loc unde poți admira bradul argintiu, buzișorul sau orhideea fantomă și unde nu este exclusă, însă, și posibilitatea de a da nas în nas cu un urs brun. De aceea este de preferat să parcurgeți acest traseu doar însoțiți de persoane abilitate, bune cunoscătoare ale locului și al tuturor …secretelor pe care acesta le ascunde la tot pasul.
Cu alte cuvinte, acest loc mirific pe care îl ascunde Prahova este unul în care trăiești senzații unice de mister, libertate, introspecție, comuniune cu natura, vechime și viață parcă închisă ermetic în frumusețea copleșitoare a arborilor. Totul trebuie să fie o plimbare tăcută și contemplativă. Fiindcă totul aici ,,vorbește,,, iar tu trebuie să ai răbdare, să pleci urechea, să asculți și să înțelegi povestea…
Mocănița nu a mai ajuns la Valea Doftanei
Fosta administrație a avut în plan, pentru exploatarea potențialului turistic al zonei, construirea unei linii ferate pentru o mocăniță prin Rezervația Naturală Glodeasa. Una cu care turiștii să fie plimbați pe un traseu de 1,2 kilometri, să se bucure, să admire și să iubească acest loc. Special pentru proiect, se intenționa absorbția de fonduri europene…Trenulețul nu a mai ajuns. Dar, poate, cine știe… Oricum, Rezervația Naturală Glodeasa rămâne pe lista locurilor superbe ale acestui județ. Chiar dacă, mai puțin cunoscută și accesibilă publicului, ea are o poveste ce merită toată atenția și timpul fiecărui iubitor de natură.