În mai multe benzinării Petrom din țară au apărut probleme temporare de aprovizionare cu carburanți, după ce vânzările au crescut semnificativ în urma reducerii prețurilor la pompă.
Astfel, stații de carburanți din diverse zone au rămas fără motorină, diferența de preț dintre Petrom și alte companii fiind, în unele cazuri, de până la 50 de bani pe litru.
Reacția companiei: ”Sunt efecte de scurtă durată”
Contactați de Observatorul Prahovean, reprezentanții OMV Petrom au transmis că situația este cauzată de creșterea rapidă a cererii, generată de modificările recente în modul de calcul al prețurilor.
„Implementarea unei noi metodologii de calcul a prețului la pompă, ca urmare a intervențiilor administrative, a condus la reduceri semnificative ale prețurilor din stațiile noastre. Prețurile curente reflectă atât limitarea adaosului în activitatea de distribuție și rafinare, cât și avantajele generate de modelul de business integrat. Această evoluție a generat o creștere accelerată a cererii. În acest context, în unele stații pot apărea temporar situații de indisponibilitate a produsului. Acestea sunt efecte punctuale și de scurtă durată, stațiile fiind realimentate rapid. Mulțumim clienților pentru înțelegere”, au transmis reprezentanții companiei.
Prețurile au fost majorate pentru a tempera cererea
Pentru a reduce presiunea asupra stocurilor, Petrom a majorat astăzi prețurile la carburanți în stațiile proprii cu 20 de bani pe litru, notează profit.ro.
Astfel, motorina a crescut de la 8,33 lei la 8,53 lei/litru, iar benzina a crescut de la 8,07 lei la 8,27 lei/litru.
Compania susține că situațiile de lipsă a carburantului sunt temporare și că stațiile sunt realimentate rapid, pe măsură ce cererea se stabilizează.
