Fosta Fabrică Dorobanțul, situată în zona de est a orașului Ploiești, a fost celebră înainte de Revoluție. În urmă cu un secol și jumătate, aici, pe strada Mircea cel Bătrân, din Ploiești, era înființată prima fabrică de dimie și tricotaje. Soarta fabricii a fost pecetluită în 2008, când s-a solicitat intrarea în insolvență.
Puțini știu că fosta Fabrică Dorobanțul a rezistat în timpul bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial. Înființată în 1886, în numai câțiva ani a devenit celebră. Dorobanțul a fost, de altfel, prima fabrică de postav civil și militar. Primele țesături din Prahova pentru uniformele militare s-au realizat tot la Ploiești. După ce în 1905 a devenit „fabrică națională”, în 1938 fabrica avea să devină una pentru textile, iar ulterior, după 1990, a devenit SC Dorobanțul. Stofa de la Dorobanțul era adevăratul brand românesc.
După un secol și jumătate de istorie
Stofele de Dorobanțul erau vestite pe vremuri. La expozițiile naționale și internaționale se aflau pe primul loc. În anii 1920, în zona Pieței Victoria, în București, exista chiar un magazin celebru cu stofe de Dorobanțul. După încă 16 ani a avut loc amenajarea primei filaturi, cu o capacitate de 3.600 de fuse și lansarea pe piață a celor mai fine țesături. În 1948 fabrica nu a scăpat de naționalizare. Avântul economic a fost impresionant. Stofele de la Dorobanțul deveneau celebre peste hotare, iar prin 1967 deja era recunoscută la nivel național importanța exporturilor de la Ploiești.
Tranziția
Fabrica începuse să producă țesături numai din fire pieptănate, iar secția de țesătorie a fost dotată cu cele mai moderne, cel puțin la acea dată, utilaje din țară și străinătate. Hala mare era plină cu mașini de bobinat automate, cu suveici de la firme internaționale. Fabrica devenise pe parcursul a câtorva ani cea mai importantă din țară, utilajele fiind importate în special din Germania și Rusia. Prin 1972, Dorobanțul trecea la un nou nivel. Începuse exportul de metraj, iar fabrica obținuse licența unor mărci renumite. Anii de glorie i-a cunoscut, culmea, în perioada comunistă.
Aici, pe strada Mircea cel Bătrân, în cartierul de case din zona de est a orașului, în anii 1990, peste 3.700 de persoane, în special femei, intrau pe poarta fabricii. Se lucra la trei schimburi, pentru că numărul comenzilor a crescut fantastic.
Fabrica se lăuda, imediat după ce a devenit societate pe acțiuni, că deține licența Woolmark. 90% din volumul de producție mergea la export. În 2002, societatea era retehnologizată, secțiile fiind dotate cu utilaje performante, investiția fiind cifrată, potrivit propriului site, la peste 4,7 milioane de euro. Dar, ca în cazul multor societăți înfloritoare pe vremea lui Ceaușescu, nici fosta Fabrică Dorobanțul nu a fost scutită de probleme. La finele anului 2008, la Tribunalul Prahova, a fost solicitată cererea de deschidere a procedurii de insolvență, pe motiv că segmentul de activitate s-a redus pe plan intern, ca urmare a importului de produse finite. În cererea înaintată la instanță se vorbea de condițiile economice defavorabile, de prețul materiilor prime care au cunoscut creșteri semnificative. Tot la acea dată se vorbea despre un litigiu cu un partener de afaceri. Dorobanțul a făcut dovada că se află în încetare de plăți, motiv pentru care cererea a fost admisă, fiind numit un administrator judiciar. Șase ani mai târziu, la Dorobanțul mai figurau vreo 37 de persoane angajate.
„Sindicatul de la Dorobanțul era afiliat la CNSLR Frăția. Dar nu s-a mai putut face nimic. Societatea a fost cumpărată, iar la scurt timp s-a solicitat insolvența. Oamenii au preferat salariile compensatorii… Prin insolvență s-a cerut respectarea unui program de reorganizare. În multe cazuri, acest program de reorganizare a inclus și clauze cu privire la investițiile în domeniul mediului și cu privire la păstrarea locurilor de muncă. Nimeni însă nu a urmărit dacă aceste clauze erau respectate. De regulă, în cele mai multe cazuri, noii proprietari ai societăților comerciale au vândut utilajele și au făcut disponibilizări după bunul plac. Fabrica Dorobanțul era pe vremuri renumită, fiind singura care deținea licența Woolmark. Nenorocirile au plecat în momentul privatizării, iar instituțiile statului care au avut această sarcină, mă refer aici și la fostul FPS, cred că se fac responsabile pentru că nu au urmărit îndeaproape programul de restructurare”, este de părere Gheorghe Neaga, liderul de sindicat CNSLR Frăția.
Lungul șir al proceselor
Început în 2008, procesul aflat pe rolul Tribunalului Prahova a continuat. În 2015, instanța a aprobat cererea administratorului judiciar și a dispus intrarea în procedură simplificată și începerea procedurii falimentului. La acea dată practic, instanța a dispus „notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență”. Procesul însă a continuat, pentru evaluarea bunurilor. Următorul termen este chiar joi, 11 mai 2017.