- Publicitate -

Ploiești, fără păcănele! „Am pierdut sute de mii de euro” – Povestea unui tânăr dependent de jocuri

Tot mai multe comunități din România iau în calcul scoaterea sălilor de jocuri de noroc din interiorul orașelor. Scopul declarat: reducerea dependenței și protejarea comunităților de efectele sociale ale acestui fenomen. Și la Ploiești a început o astfel de inițiativă. 

- Publicitate -

Observatorul Prahovean a lansat campania „Ploiești, fără păcănele!”, iar demersul a fost susținut public de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, care a anunțat că va face toate demersurile legale pentru limitarea acestui tip de activitate în oraș.
Noua legislație adoptată de Guvern oferă, pentru prima dată, instrumente concrete autorităților locale.

Primăriile primesc puterea de a decide

Guvernul a modificat recent, prin Ordonanță de Urgență, reglementările privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc în România. Potrivit noilor prevederi, operatorii licențiați nu mai au nevoie doar de licența națională, ci trebuie să obțină și o autorizație de funcționare de la autoritatea administrației publice locale pe raza căreia își desfășoară activitatea.

- Publicitate -

În plus, consiliile locale pot introduce o taxă anuală pentru aceste activități și pot stabili propriile politici privind amplasarea sau limitarea spațiilor destinate jocurilor de noroc.
Până acum, sălile de jocuri erau autorizate exclusiv de Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, conform Ordonanței de Urgență nr. 77/2009, fără a fi necesară o autorizație de funcționare emisă de autoritățile locale.

Mărturia unui dependent: „Am pierdut câteva sute de mii de euro”

Pentru a înțelege impactul real al fenomenului, Observatorul Prahovean a stat de vorbă cu Horia, un tânăr de 28 de ani dependent de jocuri de noroc, internat în prezent la Clinica Independent din Chițorani, Prahova, unde încearcă să scape de această adicție. El spune că a pierdut câteva sute de mii de euro în urma jocurilor. Paradoxal, cele mai mari pierderi nu au fost în sălile de jocuri, ci online.

„Eu online jucam. Aparate, ruletă, de toate. Dacă aveam bani, stăteam de la 12 noaptea până la 6–7 dimineața. Nu exista timp. Dacă rămâneam fără bani, mă împrumutam. Am intrat în datorii. Vorbim de câteva sute de mii de euro pierdute. Am avut noroc cu tatăl meu care m-a ajutat să-mi plătesc datoriile. Cu banii ăia puteam să am câteva apartamente”, povestește Horia.

„Pe fiecare stradă vezi sală lângă sală”

Tânărul spune că eliminarea sălilor din orașe ar putea fi un prim pas important în lupta împotriva dependenței. Vizibilitatea constantă a acestor spații creează tentație, mai ales pentru cei care încearcă să renunțe.

- Publicitate -

„Este o soluție bună, pentru că nu mai vezi atâtea pe stradă. Acum e dezastru: pe fiecare arteră importantă vezi sală lângă sală. Îți fură ochii și îți vine ideea să joci. Și chiar dacă nu intri, ajungi acasă și joci online pentru că le-ai văzut pe stradă.”

Totuși, el avertizează că problema nu se oprește aici.

„Din punctul meu de vedere ar trebui reglementat și online-ul. Acolo e cel mai periculos. Stai în pat sau în baie și joci, iar nimeni nu știe. Lumea crede că dormi, dar tu îți pierzi viața acolo.”

O industrie de miliarde

Industria jocurilor de noroc a ajuns să domine vizual și economic multe dintre orașele României. Datele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc arată că anul trecut veniturile din jocuri online au depășit 11,5 miliarde de lei. Mai mult, statul român a încasat aproximativ 900 de milioane de euro din taxele generate de sălile de jocuri și cazinouri

Sumele cresc de la an la an, iar aceasta ar putea fi una dintre explicațiile pentru care unele administrații locale ezită să ia decizii radicale privind limitarea sălilor de jocuri.

- Publicitate -

VIDEO

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -