Într-o dimineață caldă al începutului de iunie, biroul omului Lazăr Avram miroase a carte și cafea. Între volume tehnice și eseuri literare, între diplome și fotografii alb-negru cu platforma Gloria, stă un om al echilibrului. Om al științei, dar și al cuvântului scris. Lider, dar și scriitor tăcut. În fața mea nu e doar profesorul Lazăr Avram. Este un povestitor. Un model.
În prezent este cadru didactic asociat la Facultatea de Ingineria Petrolului și Gazelor din cadrul UPG (profesor emerit din anul 2024), membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR), membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR). Profesorul Lazăr Avram a primit nominalizări la Premiile Naționale ,,Personalitățile Deceniului în România” între anii 2010-2020.
După 40 de ani, cu inima înapoi în bancă
Un fost student al Facultății de Forajul sondelor și exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze (așa era titulara în perioada aceea) s-a întors la UPG Ploiești, ca ziarist. Am venit pentru un interviu, dar am plecat cu ceva mult mai adânc: un fel de dor pe care nu știam că-l port.
În perioada studenției mele circula printre cei ce dădeau examen de admitere o expresie, oarecum neacademică:
La „IPG” intră cine vrea și iese cine poate!
Când intru în curtea Universității de Petrol și Gaze din Ploiești, într-o dimineață liniștită, cu soarele în spate și gândurile în buzunar, e aproape imposibil să nu mi se strângă sufletul. Mai ales că am fost student aici. Mai ales că au trecut 40 de ani de când am ieșit pe aceleași uși, tânăr, grăbit și cu fruntea înainte. Eu nu m-am întors ca student. M-am întors ca ziarist. Dar pe dinăuntru, aveam iar 21 de ani. Inima mea n-a mai ținut cont de vârstă. S-a așezat iar în bancă, acolo unde ani de zile am învățat despre straturi, presiuni, tuburi și sonde fără să știu că, de fapt, mă învățam pe mine.
Am venit pentru un interviu. Programat, serios, cu întrebări clare. Profesorul pe care îl căutam mi-a fost dascăl cândva. Lazăr Avram asistent la foraj marin pe vremea studenției mele. Era unul dintre cei care ne priveau direct în ochi, fără grabă, și ne vorbeau nu doar despre presiuni hidraulice, foraje, ci și despre viață.
Un interviu și o mărturisire
Interviul cu OMUL PROFESOR s-a transformat într-un dialog despre timp, vocație, rigoare, rătăciri și regăsiri. Despre cum inginerii de foraj pot deveni poeți. Sau ziariști. Sau profesori de viață. Și despre cum facultatea nu e doar un loc unde înveți formule, ci și unde te înveți pe tine.
Când am intrat în biroul profesorului Lazăr Avram, timpul a făcut un pas în spate. Ne-am așezat. Am pornit reportofonul. Dar ceea ce trebuia să fie un interviu a devenit repede o convorbire între două generații care și-au dat mâna… Am retrăit anii studenției. Am venit pentru un interviu și am plecat mai bogat sufletește. Cu modestie spun, sorții m-au favorizat în ziua când am avut onoarea să pot sta de vorbă cu profesorul ce a format generații de specialiști, azi unii dintre ei profesioniști în domeniul ingineriei și al cercetării.
Revederea cu profesorul care ne vorbea ca unui viitor om, nu ca unui student
Așadar, cine este Lazăr Avram?
– M-am născut la 16.05.1955, în comuna Maieru, județul Bistrița – Năsăud. În anul 1974 am absolvit Liceul de cultură generală din Sângeorz-Băi, Bistrița-Năsăud, cu media 10 la bacalaureat, iar în anul 1975 am devenit student al facultății de Forajul sondelor și exploatarea zăcămintelor (actualmente facultatea de Ingineria petrolului și gazelor), din cadrul Institutului de Petrol și Gaze din Ploiești.
Am absolvit studiile universitare de licență ca șef de promoție (ca să mă laud un pic, am intrat și la facultate tot primul!), apoi mi-am susținut, tot aici, doctoratul, cu o temă legată de forajele cu diametre mari. Sunt și diplomat al Institutului francez de petrol, în specializarea Développement et Exploitation des Gisements (1992-1993).
Am parcurs toate treptele universitare, de la cea de asistent la aceea de profesor, la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, ocupând, de-a lungul anilor, varii funcție de conducere: prodecan, șef de catedră, director de departament și decan (2020 – 2024).
În prezent sunt cadru didactic asociat la Facultatea de Ingineria Petrolului și Gazelor din cadrul UPG (profesor emerit din anul 2024), membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR), membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), și am primit nominalizări la Premiile Naționale ,,Personalitățile Deceniului în România” între anii 2010-2020, ca și numeroase medalii și distincții. Între altele, am fost profesor invitat la CUST – Institut des Sciences de l´Ingénieur, din cadrul Universității Blaise Pascal Clermont-Ferrand (de peste 17 ori) și vicepreşedinte CITEF (Conférence Internationale des Formations d`Ingénieurs et de Techniciens d`Expression Française), responsabil pentru zona a 5-a – Europa Centrală şi Orientală, Asia de Sud-Est, Caraibe (2008-2016).
Domnule profesor, până mai ieri decanul facultății de Ingineria Petrolului și Gazelor, haideți să continuăm cu o întrebare simplă: de unde veniți?
– Vorba poetului Lucian Blaga; „Cine ești, de unde vii, / Omule, tu poți să știi…”?
Ei bine, m-am născut, așa cum am menționat mai înainte, în Maieru, judeţul Bistriţa-Năsăud, localitate cu profunde rezonanțe în literatura română. Sufletul meu, în straturile lui cele mai ascunse, s-a format aici, sub înrâurirea părinţilor, a lui Coşbuc, Rebreanu și Boșca Mălin, a preoţilor şi a dascălilor nepereche din acea vreme…
Cum se naște un inginer într-un astfel de loc?
– Ingineri, domnul meu, se pot naște oriunde! Problema e…valoarea acestora. De unde faimoasa întrebare hamletiană: „A fi sau a nu fi”. Iar dacă-i vorba de inginer petrolist, atunci vă pot spune că, înaintea mea, s-au „născut” alți trei măiereni, care au terminat facultatea de Forajul sondelor şi exploatarea zăcămintelor. De la ei și de la bunul meu diriginte din liceu, profesorul de Geografie-Geologie, Nicolae Mute, am căpătat primele informații despre IPGG București și despre petrolul ascuns în Marele Necunoscut – Adâncul Pământului (întâmplarea a făcut ca tocmai în anul admiterii mele, facultatea să se mute la Ploiești, iar IPGG București a devenit IPG Ploiești).
Domnule profesor, cum a început povestea dumneavoastră cu știința? De unde această pasiune?
– În primul rând, în vremea începuturilor mele, ”școala era școală” (lucru care, din păcate, nu prea mai este valabil și astăzi). Am avut profesori dedicați muncii și cunoașterii atât în școala generală, cât și în liceu, care ne-au îndrumat pașii atât spre partea umanistă, didactică, cât și spre cea realistă, științifico-tehnică. Am ales „știința” pentru că mi-au plăcut mult matematica și fizica, în care, poate involuntar, am simțit de pe-atunci dimensiunea internațională a meseriei de petrolist. Și a mai fost ceva. Eu, fecior de țăran dintr-o familie cu patru frați și două surori, am înțeles de la bun început că singura mea șansă de-a ajunge ceva și cineva în viață este să dovedesc că sunt mai bun decât alții, iar domeniul sigur și stabil, la vremea aceea, mi s-a părut ingineria.
Și cred că n-am greșit!
Ați lucrat pe platforma Gloria, în Marea Neagră. Ce v-a învățat marea?
– Vreau să menționez, în primul rând, că am avut șansa să aleg repartiție dublă, fiind șef de promoție (atunci, în 1980, a fost prima oară când s-a întâmplat acest lucru). De aceea am ales IPG Ploiești, cu stagiul de doi ani la IFLGS, grup foraj marin Constanța. Alegerea a fost de bun augur, întrucât IFLGS – ul, la vremea aceea, era fruntaș atât în domeniul forajelor onshore și offshore, cât și a celor cu destinație specială: hidrogeologie, ape geotermale, diametre mari ș.a. În fapt, domenii pe care le-am dezvoltat la UPG Ploiești, atât cât am putut eu de bine, vreme de peste 40 de ani…
Mai mult, fața nevăzută de nimeni (în sens fizic, desigur) a adâncului de sondă, fie ea terestră sau marină, duce cu ea ingineria între nesfârșite oglinzi paralele. Iar dacă e vorba de forajul marin, e oare puțin lucru să străbați mii de metri de apă (generic vorbind!), iar apoi să continui, vertical, deviat sau orizontal încă alte mii în Adâncul pământului, și să ajungi la target, la țintă, cu o precizie de subunități de metru? Iar dacă-i vorba de valurile, vânturile și curenții marini, atunci aș adăuga, complementar versul eminescian, ”Lună tu, stăpâna mării, pe a lumii boltă luneci / Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci”. Aici înțelepciunea se câștigă în lupta acerbă cu cursa timpului, neînduplecată, cu rugăciune, cu iubire, cu lectură, cu răbdare, cu trudă… Oprind, atunci când trebuie, cu frâiele sufletului, tăvălugul inimii…
De ce v-ați întors la universitate?
– Parțial, am răspuns la punctul precedent. Aș mai adăuga ceva. Profesiunea de dascăl m-a fascinat dintotdeauna. Mai mult, așa cum menționam mai înainte, am dorit și susținut, mereu și mereu, implicarea în INTERNAȚIONAL.
Ce a însemnat pentru dumneavoastră perioada în care ați fost decanul facultății de Ingineria petrolului și gazelor?
– A fost o perioadă deloc ușoară (între altele, am trecut prin acea nenorocită de pandemie!), iar la mijlocul perioadei, Florinel Dinu, rectorul universității, care era membru al facultății noastre, a trecut Styxul. (Totuși, Domnul s-a îndurat de noi, și ne-a adus în fruntea instituției un alt reprezentant de elită, în persoana profesorului Alin Diniță, din cadrul facultății de Inginerie mecanică și electrică). Totodată, a fost și o perioadă a provocărilor și a dorinței mele de a duce cu bine, mai departe, această povară dulce-amară a unei istorii cu profesori de elită și performanțe de excepție. Îmi trec prin fața ochilor profesori de-ai noștri, de mare clasă, precum: dr. Beca, Doamna Coroianu, Bulău, Oroveanu, Dragoș, Necșulescu, Soare, Macovei, Iordache, Georgescu, Făgărășanu, Babscow, Popa (Papsi), Crețu, Ionescu (Benito) și atâția alții. Ca să fiu mai exact, trebuie să menționez că în această perioadă am dezvoltat și îmbunătățit cele trei specializări de la licență: Ingineria petrolului și gazelor (zi și IFR); Transportul, depozitarea și distribuția hidrocarburilor; Geologia resurselor petroliere. La acestea se adaugă opt masterate (unul în limba engleză)… În paranteză spus, facultății noastre i s-a dus demult buhul că, după terminarea ei (deloc ușoară!), poți câștiga bani mulți mai ales dacă e vorba de platformele marine. În realitate, paleta de activități este mult, mult mai largă.
Pe lângă clasicul petrol și gaze, trebuie să avem în vedere și forajele pentru apă (hidrogeologice) – ”Sapă, frate, sapă, sapă, / Până dai de stele-n apă” – vorba poetului Blaga –, forajele cu diametre mari, forajele pentru ape geotermale, forajele pentru exploatarea sării prin dizolvare etc. Totodată, în toată această perioadă am menținut legături strânse cu Universitatea Blaise Pascal din Clermont-Ferrand, Institutul Francez de Petrol, Universitățile tehnice din Liban, companiile Total, Saipem, Emirom etc., ca să nu mai vorbesc de companiile românești sau cu capital românesc precum Transgaz, Depogaz, S.C. Foraj Sonde S.A. Tg. Mureș, Dafora din Mediaș, Bonatti, Engie, Petrom-OMV, Conpet etc.
Cum vedeți viitorul UPG?
– În primul rând, indiferent de discuțiile și opiniile atâtor așa ziși formatori de opinie, viitorul energetic al lumii, încă decenii bune de-aici încolo, va fi dominat tot de petrol, gaze și minerit. În acest context, viitorul UPG nu poate fi decât luminos, dacă (if)…
Dacă se va reface grupul de elită al cadrelor didactice care, prin activitatea lor didactică și de cercetare, vor performa atât pe plan național, cât, mai ales, pe cel internațional.
Dacă cei care conduc universitatea, facultățile și departamentele vor ști să adune și să unească profesorii și studenții spre aceleași țeluri privitoare la valoare, performanță, perspective… Exact ca în cazul unei familii. Mai exact spus, ca-n familiile nobile de odinioară care ne-au încărcat istoria cu frumos, împăcare și liniște patriarhală.
Dacă se va ține seama de mersul actual al lumii, în care se poate observa cu ochiul liber cum economia mondială se modifică pe măsura progreselor tehnice și tehnologice, și cum fiecare criză economică naște tehnologii noi, mult mai eficiente (asta lăsa să se înțeleagă, cred, și laureatul premiului Nobel pentru fizică din anul 1971, Dennis Gabor: ”Omul nu poate prevedea viitorul, dar îl poate inventa!”).
Dacă oamenii UPG-ului vor pune în practică măcar o parte din îndemnurile lui Rudyard Kipling din nestemata poezie „If”.
La facultatea de Forajul sondelor și exploatarea zăcămintelor (actualmente facultatea de Ingineria petrolului și gazelor) s-au format generații de studenți care, mai apoi, o parte dinte ei, au avut o carieră de excepție. Cum vedeți dumneavoastră viitorul absolvent al facultății de foraj în contextul economic actual?
– Prin cele spuse mai înainte, cred că am răspuns, cel puțin parțial, și acestei întrebări… În lumea asta mare, lumea mică dar grandioasă a petroliștilor noștri a scris (și noi încercăm din răsputeri să ne menținem pe această linie!) una din cele mai formidabile pagini de istorie, de izbândă și frumos în domeniul petrolului și-al gazelor. Totodată, aș adăuga aici și pleiada de studenți străini care au absolvit această facultate și care, apoi, în țările lor de origine, au lăsat o dâră adâncă de frumos, adevăr și cunoaștere a școlii românești de petrol (și nu numai!).
Referitor la partea a doua a întrebării d-voastră, privitoare la viitorul absolvent al facultății de foraj în contextul economic actual, ei bine, răspunsul nu-i deloc ușor de dat. Trebuie să avem în vedere contextul general al lumii în care trăim. Din păcate, atât societatea românească cât și sistemul educațional din România sunt marcate profund de dezbinare, de dezorientare, de dezamăgire (și încă multe altele). Din păcate, mulți dintre absolvenții fruntași pleacă în lumea largă pentru un trai mai bun. Dar aceasta ține, în bună parte, de domeniul, de multe ori nefast, al politicii românești și de unitatea precară a românilor.
Cum arată un student ideal în viziunea dumneavoastră? Care este relația profesor – student în ziua de azi?
– Student ideal? Oare poate să existe așa ceva? Așa cum am mai spus, în afară de UPG, am și o bogată experiență internațională, atât ca profesor invitat la varii universități din țară și străinătate (Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Blaise-Pascal din Clermont-Ferrand, – Franța, Universitatea din Kavala – Grecia, Universitățile tehnice din Liban, Tunisia, Maroc etc.), cât și ca vicepreședinte CITEF (prelegeri, sesiuni de comunicări ale studenților etc.). Peste tot am întâlnit studenți eminenți, preocupați excesiv de pregătirea lor profesională, studenți cu pregătire de nivel mediu în domeniu, dar atrași mult de partea cultural-artistică, studenți bine dotați intelectual dar leneși ș.a.m.d. Care dintre ei a reușit cel mai bine în viață? Studentul eminent, apropiat de ideal? Poate da, dar vorba ceea, nu-i sigur, nu-I vizibil, ci probabil și posibil… Îmi place mult aserțiunea enigmaticului matematician, Grigore Moisil, pe care încerc să o reproduc așa cum am auzit-o cu multă vreme în urmă. Așadar, Profesorul împărțea studenții în patru categorii:
„Cei care știu că știu – admiră-i”!
„Cei care nu știu că știu – trezește-i! Cei care știu că nu știu – ajută-i”!
„Cei care nu știu că nu știu – evită-i”!
Ei, o fi oare studentul din categoria, ideal?
În ceea ce privește relația profesor – student în ziua de azi, mai ales după pomenita pandemie, când multă lume, și de-o parte și de alta a baricadei, a luat în brațe confortul și comoditatea, relația este distantă, rece și, de cele mai multe ori, aproape sau chiar inexistentă. Atât.
Sunteți membru al Uniunii Scriitorilor din România. Ce înseamnă scrisul pentru dumneavoastră?
– Da, sunt membru al Filialei București – Poezie a US, filială condusă exemplar de scriitorul cu pană de aur, Horia Gârbea. Între altele, sub bagheta Domniei Sale, anul acesta a apărut la Editura Neuma a șaptea antologie lirică, intitulată ”Orașul și prietenii”, cu poezii inedite, cele mai multe aparținând membrilor din filială. Menționez că sunt autorul a cinci volume de versuri, a două volume de epigrame și a patru volume de reflecții și memorialistică. Ultima mea lucrare din domeniul literaturii (sper că nu cea din urmă!) a apărut anul trecut, în 2024, la Editura Karta-Graphic din Ploiești, și se cheamă ”Suspine în nopți albe”. În ceea ce privește partea a doua a întrebării dumneavoastră (ce înseamnă scrisul pentru mine?), răspunsul tranșant ar putea fi: un fel de gând furios care rumpe, pur și simplu, din continuitatea sufletului și a timpului.
Ce vă inspiră să scrieți?
– În sens cotidian: frumosul, natura, părinții, obârșia…
În sens spiritual, ceea ce sublinia Sf. Apostol Pavel în Epistola întâi către Corinteni l Capitolul 13: „Şi acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”.
Ați fost declarat Cetățean de Onoare al comunei Maieru din Bistrița-Năsăud. Ce a însemnat pentru dumneavoastră?
– Fiind vorba de satul în care m-am născut, de satul în care au înflorit și s-au scuturat florile tinereților mele, asta înseamnă enorm. Înseamnă o medalie aurită, primenită de lumina veche a bisericuței din Deal și de pana lui Rebreanu… Înseamnă ceea ce spuneam cândva într-o poezie de-a mea:
M-am întors din nou în mine cu străbunii în spinare,
Să adun din praful lunii strălucirea unui ort,
Să dau daruri în lumină celui viu și celui mort,
Mângâind cu geana spaima lacrimei în picurare.
Aveti o mulțime de titluri onorifice și sunteți, printre altele, membru al academiei de Științe tehnice din România (ASTR). Care a fost momentul cel mai emoționant din cariera dumneavoastră?
– Alegerea mea ca membru titular al Academiei (ASTR), avându-l președinte pe renumitul profesor Valeriu V. Jinescu, personalitate de primă mărime a științei și tehnicii românești, a însemnat, înainte de toate, o recunoaștere a muncii mele pe tărâmul cercetării științifice. Pentru că, la alean, bucuria obținerii unor titluri onorifice înseamnă, în fapt, și o tolbă plină de merinde sufletești.
Privitor la care a fost momentul cel mai emoționant din carieră, acesta e clar: acordarea titlului de profesor emerit, de către senatul UPG!
Ce pasiuni are omul Lazăr Avram?
– Pe lângă pasiunea scrisului, de care am tot vorbit, adaug lectura, drumețiile și muzica… Apropo de muzică, sunt perfect de acord cu bătrânul Verlaine:
„De la musique avant toute chose,
Et pour cela préfère l’Impair
Plus vague et plus soluble dans l’air,
Sans rien en lui qui pèse ou qui pose”.
Ce v-ați spune, dacă ați putea vorbi cu dumneavoastră la 20 de ani?
– Hm! Curioasă întrebare!! Păi, dacă tot am început cu versuri, mi-aș spune ceva de genul:
Ce-ar putea mai mult un rege peste timpul cel olog?
Într-o sâmbătă de sânge pârguirea mi-ar fi grea.
Aș rămâne aici sub streșini, aș apune ca o stea,
Cu privirea împletită între iarbă și polog.
Interviul a rămas în reportofon, amintirea revederii va rămâne în paginile sufletului meu.
Uneori, ne întoarcem nu ca să rememorăm, ci ca să mulțumim. Iar Universitatea, cu toate ferestrele ei mari și amfiteatrele tăcute, este unul dintre acele locuri rare unde mai putem auzi vocea de altădată.
Poate că nu m-am întors ca să iau un interviu. Poate că viața a avut grijă să mă aducă înapoi aici nu ca jurnalist, ci ca om care avea nevoie să-și amintească: De unde vine. Ce-l mișcă. Cine l-a format.
Iar UPG, cu tot ce înseamnă el – profesori, amfiteatre, emoții, rămâne pentru mulți dintre noi, prima formă a responsabilității și a visului în același timp.
Și dacă vă întrebați vreodată dacă are rost să vă întoarceți „acolo unde ați fost studenți”, răspunsul meu e simplu: da. Nu pentru ceea ce veți găsi.
Ci pentru ceea ce se va trezi în voi!
Iar pentru ca și dumneavoastră respectați cititori să vă bucurați, sau să vă reamintiți anii studenției, la finalul acestui material vă las plăcerea să îl urmăriți pe OMUL PROFESOR Lazăr Avram.
Un om de exceptie,un roman adevarat,un prieten si coleg cu un caracter deosebit !!!
pentru ca l am cunoscut personal ajungand si eu la IFLGS grup foraj marin in 1980 eu fiind inginer mecano energetic..inclusiv pe Gloria care era singura platforma atunci mi a placut atitudinea lui bunul simt pregatirea profesionala si atitudinea lui ca om..pe urma in 1983 drumurile noastre s au despartit ..am fost trimis la SN Galati ca seful comisiei de receptie si am semnat ptr 3 platforme prometeu fortuna si atlas…pacat ca au incaput pe mana cui nu trebuia…eu ii urez sa continue sa dea din cunostiintele sale tinerilor studenti sau doctoranzi !!Noroc sanatate si succes !