O femeie de 39 de ani, din Ploiești, a fost victima unui agresor sexual. Incidentul s-a petrecut vineri, 3 mai, în scara unui bloc din cartierul Mihai Bravu.
Incident grav în Ploiești. O femeie de 39 de ani a fost agresată sexual de un individ în scara blocului în care locuiește.
Victima a fost urmărită pe stradă și apoi abordată în scara blocului de bărbatul pe care nu îl cunoștea.
Suspectul a început să o atingă în zona intimă, însă femeia a reacționat și a început să țipe, împingându-l pe agresor.
Bărbatul s-a speriat și a fugit de la locul faptei.
La solicitarea Observatorului Prahovean reprezentanții IPJ Prahova au transmis:
”la acest moment, polițiștii continuă activitățile în vederea depistării bănuitului, care a fost identificat”.
Polițiștii au demarat o anchetă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.
Vezi aici VIDEO cu suspectul, în timp ce își urmărește victima