Un obiectiv important, foarte util pentru ploieșteni și pentru cei care tranzitează una dintre cele mai aglomerate zone ale Ploieștiului, acolo unde traficul rutier devine infernal la orele de vârf – obiectivul este străpungerea străzii Laboratorului în strada Gh. Gr. Cantacuzino. Mai precis, este vorba despre o stradă care să lege cele două artere menționate, fluidizând astfel traficul din zona Podul Înalt.
Scurt istoric: Urmare a numeroaselor articole de presă și solicitări ale cetățenilor de a se rezolva cumva problema traficului infernal din zona Podul Înalt, după mulți ani și tot felul de tentative de proiecte eșuate, municipalitatea a ajuns la concluzia că străpungerea despre care vorbim acum este soluția ideală. Și chiar este, dacă se face.
Pentru a deveni realitate a fost vorba despre un proiect, despre identificarea sursei de finanțare și toate parcurgerea tuturor etapelor de aprobare. Minune! Pe 06.07.2022 a fost semnat contractul de executare lucrări la acest obiectiv, iar pe 19.10.2022 s-a emis autorizația de construire. la finele Lunii februarie 2023 au început lucrările, care conform Primărie Ploiești ar fi trebuit să dureze 4 luni.
Nu am doi noi termenul, ci Primăria l-a comunicat: ”Lucrările vor fi executate de către S.C. ANDAUR CONSTRUCȚII S.R.L., în baza contractului nr. 13532/06.07.2022.
Prin derularea acestei investiții se va realiza o legătură rutieră directă între zonele Nord și Vest ale orașului, respectiv între Bulevardul Republicii și strada Gh. Gr. Cantacuzino – Podul Înalt.
Termenul de execuție a acestor lucrări este de 4 luni.”
Vă reamintim că, astăzi, în momentul publicării acestui articol, suntem în data de 29 februarie 2024. Stadiul: lucrări sistate, departe de a fi finalizate. Neînțelegând câte zile are o lună, noi având informația că 28, 29, 30 sau 31, nu prea ne ies calculele în privința celor 4 luni, ca nu cumva să dezamăgim Primăria Ploiești. 4 luni au zis, 4 luni să fie. Dar cum, când lucrarea nu este finalizată?
Pe cale de consecință, am revenit cu o solicitare la Primărie Ploiești, în baza legii 544, având curiozitatea să aflăm motivul pentru care lucrările au fost sistate. Facem precizarea că ar fi fost un caz de excepție să fie ceva în lucru la acest obiectiv, atât timp cât toate lucrările municipalității ploieștene sunt în… suspensie, cea mai cunoscută și deranjantă pentru ploieșteni fiind nefinalizarea Bulevardului Independenței (termenul era în luna decembrie 2023).
Redăm răspunsul halucinant al instituției în fruntea căreia se află primarul Andrei Volosevici (membru PNL și candidat PSD pentru un nou mandat)
Răspunsul Primăriei Ploiești: ”În urma cererii dumneavoastră transmisă electronic, înregistrată la Direcția Comunicare, Relații Publice și Situații de Urgență / Serviciul Relații Publice, Monitorizare Proceduri Administrative în Registrul de Informații de Interes Public cu nr. 61/2024 prin care, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, solicitați informații privind lucrările pentru străpungerea străzii Laboratorului în strada Gh. Gr. Cantacuzino, vă facem cunoscute următoarele:
În vederea realizării obiectivului de investiții ”Străpungere strada Laboratorului, în prelungirea străzii Gh. Gr. Cantacuzino, inclusiv deviere rețele tehnico-edilitare „, Municipiul Ploiești a încheiat contractul de lucrări, inclusiv proiectare, nr. 13532/06.07.2022.
În scopul demarării lucrărilor a fost obținută autorizația de construire nr.491/19.10.2022 în baza avizelor/acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism nr.828/05.09.2022.
Menționăm faptul că, operatorul SC Distribuție Energie Electrică România a emis avizul de amplasament favorabil condiționat de realizarea condițiilor de coexistență dintre obiectivul propus și rețelele propuse, conform prevederilor Ordin ANRE nr .239/2019 cu completările și modificările ulterioare, astfel încât Municipiul Ploiești a procedat la demararea procedurilor privind elaborarea studiului de coexistență electrică.
În acest context, conform studiului elaborat s-au stabilit condițiile de coexistență dintre instalațiile electrice și obiectivul propus, astfel încât până la realizarea lucrărilor necesare, inclusiv elaborare documentații tehnice, Municipiul Ploiești a procedat la sistarea lucrărilor aferente contractului având ca obiect ”Străpungere strada Laboratorului, în prelungirea străzii Gh. Gr. Cantacuzino, inclusiv devierile tehnico-edilitare.
De ce am considerat acest răspuns ca fiind halucinant?
În momentul în care o autoritate publică, în cazul de față UAT Ploiești semnează un astfel de contract și anunță public începerea lucrărilor și termenul în care acestea se execută (termen contractual ferm!), presupunem și presupuneți că în spate sunt toate studiile și aprobările necesare pentru ca aceste lucrări să se execute fără ca cineva să le stopeze din motive precum cel din răspunsul Primăriei Ploiești.
Dacă apar astfel de situații, admițând că motivul invocat de municipalitate este real, atunci cineva din cadrul Primăriei nu și-a făcut treaba. De ce un edil ar tolera să fie pus într-o situație ridicolă, să emită un comunicat de presă și apoi să se facă de râs? Dar asta este problema domniei sale, probabil fiind deja obișnuit cu astfel de rateuri.
Pentru conformitate, reluăm un pasaj foarte important din răspunsul Primăriei Ploiești: ”până la realizarea lucrărilor necesare, inclusiv elaborare documentații tehnice, Municipiul Ploiești a procedat la sistarea lucrărilor aferente”. Întrebare simplă, pentru a nu considera că răspunsul a fost dat de Dorel: Nu cumva toate acestea ar fi trebuit rezolvate procedural înainte de începerea lucrărilor și redactarea comunicatului???
Tot pe cale de consecință adresăm următoarele întrebări, la care solicităm răspuns în baza legii 544 privind liberul acces la informațiile de interes public:
-Cine din Primăria Ploiești nu și-a făcut treaba, respectiv nu a făcut toate demersurile pentru clarificarea situației cu SC Distribuție Energie Electrică România, pentru ca termenul de finalizare pentru străpungere să fie de 4 luni, conform contractului semnat de Primărie?
-Ce măsuri legale se iau în privința persoanei/persoanelor în cauză?
-Cine va suporta costurile suplimentare, dacă acestea vor exista?
-Este cel invocat în răspunsul Primăriei Ploiești cel real sau și în acest caz este vorba tot despre bani, așa cum s-a dovedit a fi în cazul Bulevardului Independenței, unde primarul invocase inițial condițiile meteo ca fiind motivul pentru care finalizarea obiectivului întârzie?
O vorba mai veche spune ca cine vede putine se mira de multe! La cate se intampla in administratiile publice dupa ce salariile barosane au stimulat afluxul de nepoti, veri, amante…catre functiile de executie, faptul ca cineva a intocmit un proiect aiurea, care a si fost urmat tot aiurea de emiterea unei Autorizatii de Construire nelegala este nimica nimicuta fata de ultimele retineri din dosare mai grele (cred ca peste kilogram!). Acum, nu stiu daca vina este doar a celor care sunt prosti sau neamuri, dar ei trebuie sa spuna daca au fost doar prosti sau neamuri sau asupra lor s-au facut presiuni pentru a deschide calea spre glorie anumitor persoane sau personaje. Complicata situatie, dar nu chiar halucinanta! Solutia este simpla: se mai scot logodele de la bugetul public, se modifica proiectul, se intreaba executantul daca majorarea ofertei cu 273,48% ii convine sau cere rezilierea contractului si daune-interese (ca n-o costa cat Rosia Montana!) si se emite o noua autorizatie de construire, daca mai vrea si Apa Nova si Legislatia de mediu la fel de mult. Fiind Tara Noastra, ar trebui sa inchidem ochii la detalii (ca doar legile nu sunt decat pentru cei inabili) si sa terminam lucrarile, ca cine o sa mai demoleze drumurile, cand este atata nevoie de ele?
Nu poate fi eliberata o autorizatie de constructie fara certificat de urbanism. Pentru obtinerea certificatul de urbanism, conform legii , trebuie obtinut avizul de la toti furnizorii de utilitati implicati. Emiterea unui certificat de urbanism fara toate avizele, nu mai vorbesc de obtinerea autorizatiei de constructie, este conform legii, fapta penala.
Evident ca lucrurile nu stau asa. Cand invocati legea, este bine sa o si cunoasteti. Cum delictul de opinie nu mai exista, puteti sa scrieti ce doriti. Conform legii (…), pentru realizarea investitiei era necesar sa se emita un Certificat de Urbanism in care sa fie trecute toate avizele care trebuiau sa insoteasca proiectul pentru obtinerea AC. Proiectul se elaboreaza dupa obtinerea avizelor, in baza lor. Daca un emitent de avize (mediul, Apa Nova – concesionarul serviciului de apa-canal, detinatorul retelelor electrice, de gaze, de telefonie sau internet, a celor de transport produse petroliere prin conducte, Statia Meteo etc. solicita studii sau conditii speciale, acestea se vor include in proiect si in devizele de lucrari. Nu exista posibilitatea ca odata emis aviz favorabil el sa fie retras, decat daca a fost emis cu dol sau din gresala emitentului, care trebuie sa plateasca gresala. In aceste conditii, nu exista datoria implinita a celor de la urbanism, singurii responsabili (primarul semneaza doar ca primar, nu are competenta necesara, tehnica sau juridica, deci documentele sunt semnate intai de structurile de specialitate, semnate de Secretarul Primariei ca aviz de legalitate, apoi semneaza si primarul sau inlocuitorul lui, peste care se pune stampila, sa se stie cine este seful!) sunt salariatii cu atributiuni de la urbanism. Daca prin Certificatul de Urbanism se cere intocmirea, avizarea si aprobarea PUZ, este o si mai mare problema, deoarece emitentul de aviz pentru PUZ trebuie sa consemneze problemele care trebuiesc rezolvate ulterior, in faza de elaborare a proiectului pentru obtinerea AC (care este extras din Proiectul de executie). Ce imbarligatura a fost acolo se poate constata numai dupa verificarea documentelor emise. Cu certitudine ca s-au cheltuit bani publici in mod nelegal, ca se vor mai cheltui tot bani publici si tot in mod nelegal, dar, exista si iepuri in bataia pustii care scapa, iar daca pragul pentru infractiunile legate de aspectele semnalate va fi de zece milioane de euro, nimeni nu ar mai trebui sa-si faca griji! Prejudiciul este minor in comparatie cu recuperarea pentru interesul public a celor ce au gresit aici! Executarea lucrarilor de constructii este alta problema. Ele se executa in baza Proiectului de executie, de catre un inginer atestat MLPTL pentru astfel de lucrari, iar dirigintele de santier angajat de beneficiar trebuie sa aiba competenta necesara prin atestatul MLPTL. Proiectul trebuie verificat de ISC, iar acestia fixeaza fazele determinante la pare trebuie sa se receptioneze lucrarile care devin ascunse, in prezenta inspectorului de la ISC. Neconformitatile dintre situatia din teren si proiect se solutioneaza de catre proiectantul lucrarii (care are si drepturi de autor), iar constatarea culpei se face la solicitarea beneficiarului. Greselile de proiectare trebuiesc si ele platite de catre cineva potent, asa ca bugetul este bun de muls, indiferent cine este vinovatul! Noi sa fim sanatosi, ca astfel de situatii se vor mai intampla!