La Tomșani, Dan Manea, fost producător de legume, s-a reprofilat și plantează, în fiecare an, Crăciunițe în ghivece. Serele acestuia arată precum un paradis al florilor.
În vârstă de 49 de ani, Dan Manea, din Tomșani, a transformat pasiunea pentru flori într-o afacere de familie.
Povestea a început în urmă cu 5-6 ani. Inițial, Dan Manea cultiva legume, însă s-a reprofilat și a început să planteze flori în ghivece.
Este un om care poate spune că a reușit, prin muncă, să se realizeze. Se poate mândri nu doar cu o afacere de familie, dar și cu realizări pe plan personal.
„Am o familie frumoasă. Fetița este studentă la medicină în anul III, iar băiatul, în vârstă de 14 ani, se antrenează pentru a intra în Lotul Național la kaiac canoe. În 1993, am devenit producător de legume, însă erau condiții foarte dure.
În urmă cu 5-6 ani m-am reprofilat. Am încercat să obțin finanțare. Proiectul a fost declarat eligibil, însă am pierdut la criteriile de departajare. Chiar dacă nu am obținut finanțare, nu am abandonat proiectul ca să cultiv flori la ghiveci”, ne-a povestit Dan Manea, care susține că început a fost dificil.
De la legumicultor, Dan Manea s-a reprofilat pe plantarea florilor
În serele lui Dan Manea, pe o suprafață de 1200 mp, florile stau aliniate, una lângă alta. Imaginile parcă sunt desprinse din serele din Occident.
„În meseria asta nimeni nu îți spune exact ce trebuie să faci. În primul an am aruncat mii de plante. Crăciunițele necesită anumite condiții, pentru că altfel planta nu capătă culoarea roșie.
Noi avem, de două luni, serele încălzite, pentru a avea temperatura optimă pentru ca planta să se dezvolte.
În plus, culoarea frunzelor are legătură cu gradul de luminozitate. În momentul în care ziua se scurtează florile încep să capete culoarea roșie”, ne-a povestit Dan Manea, care susține că, în funcție de sezon, în serele pe care le deține, plantează diverse soiuri de flori, de la zambile, lalele, petunii, garofițe, dar și dalii și crăițe.
Cert este că în spatele florilor frumoase, considerate simbol al sărbătorilor de iarnă, stau câteva luni de muncă intensă.
„Avem 4000 de Crăciunițe. Am început plantarea în luna iunie. Aceste flori necesită o grijă aparte, pentru că au nevoie de anumite condiții.
Încercăm să le valorificăm în Târgul de la Băicoi. Nu am mai mers cu florile la Halele Centrale pentru că nu existau condiții.
Orice persoană care își dorește să cumpere o floare frumoasă de Crăciun poate veni și la Tomșani. O floare la ghiveci costă 25 de lei”, ne-a precizat Dan Manea, care susține că persoana care îi trece pragul va fi consiliată cum să-și îngrijească planta, astfel încât aceasta să reziste mult mai mult timp.