- Publicitate -

Polițist local filmat în Ploiești cum conduce ”șmecherește”: semnalizează cu girofarul și ignoră pietonii aflați pe trecere [VIDEO]

O cameră de bord a surprins comportamentul cel puțin ciudat din trafic al șoferului unei autospeciale aparținând Poliției Locale Ploiești. VIDEO la finalul textului.

În imaginile trimise de un cititor se observă câteva manevre ”șmecherești” ale agentului de poliție locală.

- Publicitate -

Astfel, în zona centrală din Ploiești, în loc să semnalizeze schimbarea direcției de mers, polițistul local aprinde girofarul, iar când ajunge la trecerea de pietoni din zona fostului tribunal, același agent forțează mașina din față să treacă pe roșu, tot prin folosirea girofarului și nici nu acordă prioritate tuturor pietonilor angajați în traversarea regulamentară a străzii.

Citește și Scut în jurul agentului de la Școala de Poliție din Câmpina, acuzat de fraudă la examen. „Totul s-a bazat pe un zvon, care a avut ca scop denigrarea agentului de poliție în cauză”

Contactați de Observatorul Prahovean, reprezentanții Poliției Locale Ploiești au transmis după vizionarea imaginilor că un astfel de comportament în trafic este regretabil.

- Publicitate -

Urmează ca agentul care a condus autospeciala, care a fost deja identificat, să dea explicații.

”Vom verifica dacă a fost o urgență și, în funcție de rezultatul verificărilor, vor fi luate măsurile care se impun” a transmis conducerea instituției.

VIDEO

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Dosar penal pentru tăieri ilegale de arbori în Prahova: zeci de plopi doborâți lângă calea ferată

O situație incredibilă a ieșit la iveală în județul...

România a intrat în recesiune tehnică. Economist: „Nu suntem în criză, dar e un semnal de alarmă”

Vineri, 13 februarie 2026, Institutul Național de Statistică (INS)...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -