fbpx

main_1f786.jpegÎn ziua de 22 iunie 1995, Răzvan Iordache murea și se năștea a doua oară. Nimic din acea zi de vacanță nu anunța ceea ce avea să-i schimbe radical viața celui care avea atunci 17 ani și care se pregătea pentru o carieră militară. Dar dorința de distracție și un moment de teribilism au fost suficiente ca Răzvan să treacă de la extaz la agonie.

Despre povestea vieții sale, una care l-a lovit când își trăia cea mai frumoasă perioadă a sa, când orizonturile îi erau deschise și toate drumurile îi indicau un viitor frumos, plin de reușite, Răzvan a povestit de sute, poate mii de ori.

Au trecut 24 de ani din acea zi, dar fiecare evocare a acelui moment îl răscolește. Și asta pentru că, pe lângă clipa care i-a adus invaliditate, au urmat ani de chin, de căutări, de rugăciuni, de speranță, de căderi și ridicări. Ani în care părinții lui au învățat o lecție pentru care nu erau pregătiți, cea de a-i fi alături unui copil care nu-și poate controla corpul.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

De la extaz, la agonie!

Facem un arc peste timp și mergem în vara lui 1995, la Câmpina. Răzvan avea 17 ani, era elev la Liceul Militar de la Breaza și urma să treacă în clasa a XI-a. Își urmase ritualul de dimineață, alergând kilometri buni. La orele prânzului, cu un grup de prieteni, a mers la scăldat, la gârlă, unde asemenea multor adolescenți și-a dorit să „guste“ din adrenalina săriturilor.

Doar că în momentul în care se pregătea să se arunce în apa curgătoare, a alunecat. Sperietura a venit la pachet cu starea de leșin, a căzut în apă pe spate și și-a fracturat coloana. „Prietenii m-au scos repede din gârlă, însă de atunci am simțit niște înțepături, am văzut că nu-mi simțeam corpul, nu-mi puteam controla capul. Am conștientizat din acel moment că am paralizat“, ne-a mărturisit Răzvan episodul în care viața i s-a schimbat la 180 de grade.

În disperarea momentului, tânărul a fost apăsat de o altă „piatră de moară“. Cum să le dea vestea părinților lor de ceea ce i s-a întâmplat. Tot prietenii lui au fost cei care i-au anunțat mama.

Nu există resemnare!

De atunci, a început lupta. Spitale, operații, tratamente, ședințe de recuperare. O viață nouă la care nu s-a gândit nici măcar o secundă. Un coșmar din care atât Răzvan, cât și părinții lui au sperat că se vor trezi. Cu fiecare intervenție chirurgicală, cu fiecare ședință de terapie și încurajările specialiștilor, au sperat că minunea se va întâmpla și vor reveni la viața de dinaintea zilei de 22 iunie 1995.

Dar nu s-a întâmplat! Însă de 24 de ani, Răzvan nu s-a resemnat cu gândul că nu va mai putea merge, că nu va mai putea avea o viață normală. S-a informat, a căutat, a făcut apel pentru strângere de fonduri, s-a dus la cei mai buni specialiști din lumea asta, iar după cele șapte operații, unele în care a testat și tehnici revoluționare, câmpineanul a început să-și recapete cât de cât controlul corpului. Decisive pentru acest progres l-au avut intervențiile cu celule stem, făcute în China.

Mii de oameni l-au ajutat în toți acești ani prin donațiile făcute. 

Viața lui Răzvan nu a însemnat însă izolare între pereții casei și cei ai spitalelor. Doar corpul nu l-a ascultat, însă mintea și sufletul i-au rămas extrem de active.

Mama lui s-a luptat ca el să-și continue studiile într-o școală normală, fiind transferat de la Liceul Militar la Liceul „Nicolae Grigorescu“ din Câmpina, ambele devenite între timp colegii naționale. A dat Bacalaureatul, unde le-a dictat profesorilor de la alte discipline rezolvările subiectelor.

„La Matematică mi-a fost mai greu pentru că-mi era dificil să fac toate calculele, rezolvările doar în gând, fără să mă ajut de un pix și-o hârtie. Dar am reușit. Ulterior, am urmat Facultatea de Știinte Economice, Secția Management din cadrul Universității Petrol Gaze, din Ploiești, iar în 2007 am devenit masterand în Marketing Internațional, din cadrul Universității Valahia, din Târgoviște. M-au ajutat colegii, profesorii au fost foarte înțelegători, iar mama a fost cu mine tot timpul. Pentru mine, mama a fost cea mai frumoasă studentă“, ne-a spus Răzvan.

La UPG l-a întâlnit și pe Cristi Georgescu, cel care deține și o firmă de taximetrie în Ploiești, și care l-a sprijinit pe Răzvan în permanență. După finalizarea facultății, a fost cel care l-a angajat, care l-a făcut să se simtă util. Pentru că, așa cum am mai spus-o și în alte cazuri în care am scris despre oameni cu diverse probleme fizice, aceștia n-au nevoie de compătimire. Nu-i ajută! Dimpotrivă!

Din păcate, invaliditatea i-a arătat lui Răzvan multiplele fețe ale societății noastre. A întâlnit oameni cu mult suflet și empatie pentru suferința și dorința lui de a redeveni o persoană care să fie pe propriile picioare, a descoperit însă și un sistem unde trebuie să te lupți cu toate armele ca să obții un drept conferit de lege. Cât despre accesul în instituții pentru persoanele cu handicap, știm cu toții cam cum stau treburile la noi.

Familia, cel mai important sprijin!

Destinul i-a scos în cale și jumătatea, pe Li Zhen (Jessica). A întâlnit-o în 2004, în China, într-un parc din vecinătatea spitalului unde se afla pentru unul dintre tratamentele sale. După doi ani s-au căsătorit, iar Jessica s-a mutat în România.

„Ei sunt altfel! Au alte mentalități. Atât timp cât un om poate comunica este văzut ca unul normal. Și ce dacă nu poate merge sau nu-și poate mișca mâinile. Într-un astfel de stadiu poate ajunge în orice moment al vieții, inclusiv după ce se căsătorește. Dacă ai o problemă nu înseamnă să-ți părăsești partenerul. Mi-a plăcut că am putut comunica, știa bine Engleză, iar acum vorbim în Română, Engleză și Chineză“, ne-a povestit Răzvan.

Pentru Jessica, soțul ei este frumos și ne-a mărturisit că l-a plăcut încă de la început. Nu i-a fost ușor să se despartă de mama sa, de țara ei, însă nu-i pare rău de alegerea făcută. Îl iubește pe Răzvan și-i este alături cu tot ce poate. Și cu socrii săi are o relație bună. Din când în când Limba Română îi mai dă de furcă, spre amuzamentul lui Răzvan. „Ea spune că «da, da» atunci când o întreabă maică-mea dacă a înțeles și în loc să ia cratița de pe aragaz, o lasă acolo sau aprinde focul. Se mai întâmplă faze din astea nostime pentru noi“, a completat Răzvan.

Pentru tânăr, familia este totul! Se bucură de dragostea împărtășită, dar îi mulțumește lui Dumnezeu pentru părinții care i-au fost alături necontenit, care, în ultimii 24 de ani, au uitat de ei și și-au trăit viața prin fiecare răsuflare a lui și s-au bucurat pentru fiecare progres.

„Dacă nu erau ei, nu reușeam să ajung până aici“, ne-a mărturisit Răzvan, cu ochii în lacrimi.
Ori de câte ori își mai prezintă povestea preferă ca ai lui să nu fie de față pentru că știe și le vede durerea care-i încearcă. Una care se accentuează odată cu înaintarea în vârstă și pierderea puterilor fizice. Un lucru care pe câmpinean îl macină. Simte câteodată că nu mai are răbdare, că acel moment în care scaunul rulant să-i devină o simplă amintire nu mai vine. Își dorește să se ridice și să fie el cel pe care Cristi și Camelia Iordache să se poată baza…

Dar oricât de tare îl zbuciumă acest lucru, încearcă să-și mențină tonusul și optimismul. Face zilnic terapie, are și acasă un tip de macara cu ajutorul căreia se ridică și își lucrează musculatura, se informează despre tratamente, medici, modalități de a ajunge acolo pentru că simte cu toată ființa lui că într-o zi va reuși!

Dar până atunci, Răzvan mai are de trecut de o operație, una foarte costisitoare, de aproape 70.000 de euro. În prezent își mișcă mâinile, dar mai greu. Pentru echilibru, pentru stabilitate, pentru controlul picioarelor, medicii i-au spus că are nevoie să-și recapete funcțiile mâinilor. (VEZI VIDEO)

În căutare de fonduri

Poate că această lovitură a vieții l-a doborât fizic, dar i-a arătat că bucuria de a trăi ne poate fi alimentată și din alte surse. Mulți uităm de ele, le privim ca pe lucruri firești, mărunte…

„Am învățat să mă bucur de fiecare moment și să mă bucur de fiecare clipă în care mă simt sănătos pentru că în orice clipă orice se poate întâmpla și oricui. Mă bucur de orice lucru simplu căruia nu i-am dat importanță înainte să mă accidentez. Am învățat de la viață, mai ales în ultima perioadă, că totuși inteligența unui om nu constă în două picioare, dar se sprijină pe ele și de asta e bine să fie o persoană independentă”, a încheiat Răzvan.

Cei care vor să-l ajute, au multiple moduri de a o face.
Pe facebook: https://www.facebook.com/donate/431293300764537/

Sau accesând site-ul lui http://vreausamergdinnou.ro, acolo unde are toate detaliile despre tratamentele urmate, dar și posibilitățile de a dona pentru noua sa intervenție chirurgicală.

VIDEO: 

Foto: arhiva personală Răzvan Iordache

razvan-11
razvan-10
razvan-9
razvan-8
razvan-7
razvan-6
razvan-5
razvan-4
razvan-2
razvan-3

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale

sc_vasile1_83d7d.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg