Un eveniment grav s-a petrecut marți după amiază pe o stradă din stațiunea montană Azuga. Un stâlp de electricitate din beton s-a prăbușit peste o femeie care se deplasa pe trotuar.
Potrivit primelor informații, victima are 67 de ani și este din localitate. Evenimentul s-a produs în timpul unor lucrări desfășurate de angajatul unei firme.
Când bărbatul a tăiat un cablu, stâlpul care prezenta degradări la bază a cedat și a picat. Ghinionul a făcut ca în acel moment, pe trotuar, să treacă femeia în vârstă de 67 de ani.
Aceasta a suferit leziuni în zona picioarelor însă a fost transportată la spital în stare stabilă.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului.
UPDATE: La data de 12 mai 2026, în jurul orei 10:20, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Azuga au fost sesizați, prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la producerea unui incident pe strada Victoriei din orașul Azuga, constând în accidentarea unei persoane ca urmare a prăbușirii unui stâlp de susținere a cablurilor electrice.
În urma sesizării, la fața locului au fost direcționate echipaje medicale pentru acordarea primului ajutor și transportul victimei la o unitate medicală, precum și efective de poliție pentru efectuarea verificărilor și cercetărilor specifice.
Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că mai multe persoane, angajați ai unei societăți, ar fi desfășurat lucrări specifice de intervenție asupra infrastructurii de susținere a cablurilor de electricitate, respectiv activități de demontare și înlocuire a unor cabluri, împrejurare în care unul dintre stâlpi s-ar fi înclinat și ulterior s-ar fi prăbușit la nivelul solului, surprinzând și accidentând o femeie în vârstă de 67 de ani, din orașul Azuga, care se deplasa regulamentar pe trotuarul pietonal.
Persoana vătămată a fost preluată de un echipaj al serviciului de ambulanță și transportată la unitatea medicală, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, a împrejurărilor producerii incidentului, precum și pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.
