Primăria Ploiești a anunțat luni, 20 aprilie 2026, deschiderea procedurii de transparență decizională pentru elaborarea proiectului de hotărâre privind bugetul local al municipiului pentru anul 2026.
Demersul este realizat în baza Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, care reglementează aprobarea și centralizarea bugetelor locale.
Proiectul de buget poate fi consultat pe site-ul oficial al municipalității, în secțiunea dedicată transparenței decizionale.
Documentația poate fi obținută și în copie, pe bază de cerere, depusă la Serviciul Relații Publice, Monitorizare Proceduri Administrative din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești.
Cetățenii, organizațiile și mediul de afaceri sunt invitați să transmită propuneri, sugestii sau opinii privind proiectul de buget. Acestea pot fi depuse la Registratura Primăriei Municipiului Ploiești sau trimise pe e-mail la adresele: [email protected], [email protected]
Materialele trebuie să conțină mențiunea „Sugestii pentru propunerea bugetului local al Municipiului Ploiești pe anul 2026”.
Recomandările primite vor fi publicate pe site-ul instituției, la secțiunea dedicată transparenței decizionale. Reprezentanții Primăriei precizează că, în cazul în care unele dintre sugestii nu vor fi preluate, acest lucru va fi justificat în scris.
LISTA DE INVESTIȚII:

