Podul rutier de la Zorile, care face legătura între Câmpina și Telega, a ajuns într-o stare avansată de degradare, transformându-se într-un adevărat pericol pentru șoferi. Craterele uriașe din carosabil, armătura metalică măcinată de rugină și tencuiala căzută ridică serioase semne de întrebare cu privire la siguranța traficului în zonă.
Pe suprafața podului extrem de îngust, asfaltul arată ca după bombardament. În unele locuri s-au format gropi atât de adânci încât șoferii, practic, nu mai au ce ocoli.
„De fiecare dată când trec pe aici mi-e teamă să nu îmi rup mașina. Noaptea este și mai rău, pentru că nu vezi gropile la timp”, ne-a transmis un cititor care a trimis și imagini cu încă un simbol al degradării infrastructurii rutiere din Prahova.
Aflat în administrarea Consiliului Județean, podul nu a mai fost reabilitat, spune vicepreședintele instituției, Mario Soare (PSD), de ani de zile, chiar zeci. Dată fiind starea avansată de deteriorare, joi, 12 februarie 2026, a mai transmis vicepreședintele CJ Prahova, o echipă se va deplasa în teren pentru a face o evaluare.
„În funcție de rezultatul din teren, vom decide ce trebuie făcut și vom face și o evaluare a costurilor. Dacă problema e la structura de rezistență, atunci lucrările sunt de durată. Dacă, însă, e vorba doar de repararea carosabilului și nu e afectată fundația, intervenția va fi mai rapidă”.
Galerie foto:
Foto credit: Tavi Ursulescu
