Cunoscuta fabrică de confecții textile Daspi, din Câmpina, disponibilizează, începând cu 1 ianuarie 2026, 66 de angajați. Considerentele, din spusele reprezentanților AJOFM Prahova, sunt legate de o scădere accelerată a comenzilor și vânzărilor.
Daspi este o companie 100% românească, ce a luat naștere în 1995, cu puncte de lucru pe bld. Carol I și pe strada Al. Ioan Cuza din Câmpina.
În decembrie 2025, 66 de angajați au fost notificați cu privire la faptul că, din rațiuni economice, vor fi concediați începând cu februarie 2026.
„Am fost înștiințați cu privire la această concediere colectivă. Este vorba despre 66 de persoane care, practic, mai muncesc luna aceasta (n.red. ianuarie), urmând ca, din februarie, să intre în evidențele AJOFM Prahova cu statut de șomeri aflați în căutarea unui loc de muncă”, a precizat Cristina Stoichici, director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Tot pe fondul scăderii cererii din partea consumatorilor și declinului general al volumelor din piață, Adient, unul dintre liderii globali ai industriei auto, anunță închiderea fabricii de la Ploiești și disponibilizarea treptată a peste 1000 de angajați, precum și oprirea producției către jumătatea lui 2027. Detalii AICI
