Femeia în vârstă de 88 de ani, rănită grav astăzi într-un accident pe strada Radu de la Afumați din Ploiești, a murit.
Vă reamintim că miercuri, în jurul orei 10.50, o femeie în vârstă de 88 de ani care se angajase în traversarea neregulamentară a străzii Radu de la Afumați a fost lovită de o mașină condusă de un tânăr în vârstă de 35 de ani.
Ploieștenii care locuiesc în zona susțin că de ani de zile nu se simt în siguranță pe strada Radu de la Afumați din cauza lipsei trecerilor de pietoni. Doar un singur astfel de marcaj există pe o distanță de aproximativ 650 de metri, în zona intersecției cu strada Găgeni.
Traficul rutier în zona accidentului este restricționat până la finalizarea cercetărilor. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
În cauză va fi deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Suntem oarecum chit, ca nici cei care trec pe strada Radu de la Afumati nu prea se simt in siguranta cand trec pe acolo, mai ales pe timpul serii si al noptii… Adica, o trecere pentru pietoni nu prea ar ajuta pe cei care isi tin petrecerile in strada, ca pe ei oricum vine Politia sa ii protejeze, inchid strada si gata. Treaba treaba!