Mythos se restrânge. Sala „Ion Stratan” se renovează

Este absolut dureros ce s-au întâmplat cu sala. Mare parte a cursanților am aflat într-o seară oarecare. O postare pe Facebook. După, am primit poze cu ce a rămas de la actori. Încă nu am cuvinte să exprim durerea pe care o simt pentru că eram toți siguri că nu o să fie primită înapoi.
Tot ce sper este să nu se renunțe la curs. Aveam nevoie de acea sală pentru că nu ne putem desfășura toate activitățile în sala de spectacole. Pur și simplu nu avem loc.
Oribil ce se întâmplă. Trist că asta nu a fost prima dată

Articolul de față abordează „renovarea” sălii „Ion Stratan”, sala care ne-a găzduit pe mine, cât și pe colegii mei, prin momente de creație, ateliere, studii și emoții ce pot fi comparate cu nimicul sau cu totul, cu viața sau cu moartea.
În calitate de student al școlii, cred cu tărie că sala „Ion Stratan” este absolut necesară Centrului Dramatic Mythos. De altfel, consider că sala este și în momentul de față adecvată activității culturale pe care o găzduia.
În timpul cursurilor, atelierelor și chiar spectacolelor desfășurate în acel spațiu, nu am simțit nicio secundă nevoia unei renovări; sala nu reprezenta absolut niciun risc pentru sănătatea oamenilor care o foloseau.
Mai mult decât atât, restrângerea spațiului ne oferă un loc insuficient pentru a ne desfășura activitatea în condiții optime, ca să nu mai vorbim de arhiva teatrului, care nu poate fi depozitată în prezent.
Țin să menționez că acest spațiu ne oferea mie și generației mele un loc unde cultura era la un nivel total diferit de orice altceva. Acolo am putut să îmi dezvolt abilitățile și să mă dezvolt ca om, într-o societate în care cultura nu mai este de mult în interesul celor ce dețin puterea.

Ce a insemnat si inseamna Mythos pentru mine este ceva aparte, teatrul acesta ma dezvoltat pe mine ca om ca perspectiva, m a facut sa simt cu adevarat emotiile si sa imi dau seama cum este sa ti creezi legaturi pe viata. Tare greu imi este sa mi imaginez ce om gol as fi fost fara sa fi trecut prin experienta Mythos. O sala mica unde n am simtit niciodata nevoia de o ,,renovare” asa cum se presupune ca ,,ar fi necesar”. Ne-ati mai furat o data din maini teatrul ( noi nu uitam), n-o faceti iar. Ce ofera teatrul acesta nu poate oferi niciun alt proiect, nicio alta sala, nimic. Vreau ca si altii sa experimenteze frumuseata si experienta teatrului Mythos cu toate salile unde am pasit eu, cu toate emotiile pe care le am trait si eu. Vreau intr o zi sa vad ca bate cultura si mana de putere ce ne fura salile de suflet. Asa ceva nu se poate!

Mythos, pentru mine şi pentru mulți alți tineri din Ploieşti, reprezintă mai mult decât o simplă instituție culturală. Cuvintele sunt sărace pentru a descrie pasiunea cu care Mihai Vasile, alături de alți oameni minunați, a clădit un adevărat sanctuar al devenirii, al ,,stării de a fi”. Implicarea şi dedicarea domnului profesor se oglindesc în toată munca pe care o depune, de la dâra de vopsea de pe pânză, până blândețea cu care îi îndrumă pe tineri să se modeleze singuri, asemeni unui luntraş cu felinar prin întuneric.
Este dureros că astfel de decizii se iau fără ca nimeni să poată avea un cuvânt de spus, putem doar să înghițim şi să sperăm că se vor îndrepta lucrurile.
Mythos – locul unde visul capătă trup şi emoția respiră liberă – merită o soartă mai bună decât profanarea nefirească care i se întâmplă.

Am avut șansa de a studia, în timpul liceului, la Centrul Dramatic Mythos, sub coordonarea domnului profesor Mihai Vasile. De ce spun „șansa”? Pentru că una dintre prietenele mele din acea perioadă a organizat pentru noi această „vizită” la cursurile de actorie.

Aceste cursuri m-au ajutat enorm în dezvoltarea personală. Fiind sportivă de performanță, nu am stat pe gânduri și am vrut să încerc ceva total diferit de terenul de tenis.

Emotivă și introvertită din fire, am devenit, cu timpul, un adult extrovertit, care nu se mai teme să simtă și să își exprime emoțiile.

Îmi doresc ca toți tinerii și adolescenții din Prahova să aibă șansa pe care am avut-o eu: să poată participa la activități extracurriculare într-un spațiu sigur, unde să-și dea frâu liber emoțiilor, să fie ei înșiși și să învețe arta actoriei.

Este trist că proiecte frumoase și valoroase pentru comunitate sunt oprite fără o explicație reală. Noi, cei care am participat la aceste activități în sală, nu am constatat nicio problemă legată de mucegai sau alte condiții improprii, așa cum s-a sugerat.
Tot ce sperăm este ca autoritățile să își reconsidere decizia. Avem nevoie de această sală, iar copiii au nevoie de cursul de gimnastică pentru a continua să crească frumos, cu disciplină și pasiune.

Cu profunda dezamagire si tristete citesc aceste randuri din articolul de mai sus, despre soarta teatrului prahovean cuprins in fiecare particica si coltisor a spatiului teatrului dramatic Mythos….ca fost a absolventa a cursurilor de foto-film ale centrului Mythos, imi exprim profunda recunostinta pentru tot ce am trait si simtit in cadrul acestor ore, care si au pus amprenta asupra sensibilitatii si creativitatii mele, ca artist vizual… impreuna cu Profu’ ( dl Mihai Vasile, mai mult un parinte, decat un profesor), care ne a impartasit din tainele fotografiei si sensibilitatii compozitionale, dezvoltandu ne gustul pentru arta, frumos, estetic. Orasul nostru prafuit si obosit are nevoie de aceasta evadare si gura de oxigen pentru cultura prahoveana, cuprinsa in spatiul centrului Mythos, de aceea sper ca vorbele noastre ale iubitorilr de frumos, sa nu ramana fara rasunet si sala sa revina dupa renovare, centrului Mythos, si implicit noua, celor care am trait experienta patrunderii intr o lume cu totul diferita de kitschul cultural care ne inconjoara.

e trist că un astfel de loc, atât de important pentru puștii de liceu, care abia descoperă lumea e trecut pe linie moartă. la equinox/mythos am avut ocazia să repet, să învăț despre film și teatru, să mă joc, să improvizez, să descopăr cărți, să am dezbateri și discuții importante pentru dezvoltarea mea. e locul în care mulți dintre noi am descoperit cine suntem și ajunge să ți se rupă sufletul când auzi că ceea ce numeai „acasă” urmează să nu mai existe. Sunt atât de puține locuri dedicate culturii și educației noilor generații în Ploiești încât fiecare astfel de pierdere lasă goluri imense, de neînlocuit.

ideal ar fi ca după renovare spațiul să fie redat culturii, celor de la Mythos și să ofere, în continuare, șansa puștilor din Prahova să descopere drumul pe care se pot dezvolta, crea și transforma în bine. Mihai Vasila și gașca de oameni dedicați de acolo merită dacă nu sprijin financiar, logistic, măcar libertatea de a exista și a activa în continuare. au nevoie de spațiul ăsta nu doar ei, ci Ploieștiul, în sine

Niciunul dintre cursanți nu cred că își permite să citească acest articol și să nu fie sfâșiat. Pozele cu sala goală îți întorc stomacul. Pentru noi, tinerii, care știm câtă bucurie ne-a putut aduce acel loc, e o imagine greu de suportat.

Sunt aici de doar un an, dar simt că nu mă pot desprinde de tot ceea ce înseamnă „Centrul Mythos”. Avem nevoie de sală — nu pentru confort, ci pentru a ne continua fericirea, drumul, împlinirea. Acel loc e mai mult decât patru pereți: e plin de suflete, de energie, de trăire.

Luați-ne tot, dar nu și arta. Nu și locul unde simțim că respirăm. Vă temeți de ce nu înțelegeți. Lăsați oamenii să cunoască arta. Lăsați-i să respire aerul pe care altfel nu-l pot respira.

Această veste ne-a uimit pe toți cei care ținem la Mythos. Am terminat cursul de actorie aici și pot spune că acest loc mi-a oferit experiențe de neuitat, care m-au schimbat pentru todeauna. Centrul Dramatic Mythos un loc foarte drag pentru actori, pentru studenți, pentru absolvenți și nu numai. Aici am pătruns în lumea teatrului, ne-am dezvoltat, am trăit emoții puternice, sub îndrumarea profesorului nostru, Mihai Vasile, care este ca un părinte pentru fiecare dintre noi.
Cursul de actorie este mai mult decât atât, este o experiență pe care n-o pot uita. Mythos este locul unde m-aș întoarce oricând, cu aceleași emoții și cu aceeași dorință de cunoaștere, de a afla lucruri noi. Am învățat rolul artei și al culturii în viața noastră și nu ne dorim să fim “izgoniți” din acest loc extraordinar și foarte special pentru noi.

Spațiul acela avea nevoie de renovare? Bun, renovați-l, faceți-l minunat, dar pentru Mythos, pentru cultură, pentru noi care avem nevoie de de teatru, de artă, de o experiență unică.
Nu distrugeți ceea ce înseamnă pentru mulți dintre noi un alt „acasă”, un loc în care ne-am descoperit pe noi înșine când eram doar niște copii, un loc în care am găsit suportul necesar pentru a ne urma visele, un loc în care ne reîntoarcem pentru că ne oferă liniștea sufletească și care ne face să fim niște oameni mai buni.
Nu există suficiente cuvinte care să pot descrie tot ceea ce înseamnă Mythos, domnul Mihai Vasile și toată gașca dânsului, tot ce a reprezentat Equinox și cât de mult au influențat în bine atâtea generații. Nu pot decât să fiu extrem de recunoscătoare pentru tot ceea ce am trăit în acel loc, alături de acești oameni minunați și să sper că și alții vor fi la fel de norocoși!

Teatrul Mythos nu a fost doar un teatru pentru mine, a fost o a doua casă. Acum 4 ani m-am înscris la cursul de actorie neștiind la ce să mă aștept, pentru că în Teatrul Mythos nu ,,se face teatru”, descoperim esența teatrului, lucru pe care nu știu câte teatre îl fac. Aici, nu întrăm în ,,pielea unui personaj”, noi simțim. Simțim de la începutul spectacolului până la final când aplauzele publicului se simt ca un duș rece.
Acest teatru nu ne poate fi luat. S-a clădit datorită generațiilor care au crezut în artă. Aici, la Mythos, am legat prietenii, mi-am descoperit abilități pe care nici nu știam că le am, mi-a crescut stima de sine.
Arta trebuie să inspire, să te facă să simți ceva. Teatrul Mythos asta a făcut pentru mine, m-a făcut să simt ceva intr-un oraș în care suntem toți amorțiți. Nu vreau că acesta să fie un rămas bun, vreau și ca următoarele generații să aibă această experiență. Iar către cei care zic că nu înțeleg arta, sper că acest mesaj să vă ajute: ,,Nu trebuie mai ales să înțelegem, trebuie mai ales să fim” (Nichita Stănescu)

În afara ușilor Centrului Mythos, noi, tinerii cursanți, ne găsim într-o lume ștearsă, lipsită de culori. Totuși, in spatele ușilor, atunci când încep cursurile, avem puterea, și cel mai important, ocazia de a ne reinventa. Am aflat lucruri despre noi la care nici nu ne-am fi gândit doar pentru că Domnul Profesor Mihai Vasile a știut, înainte de toate, sa ne fie ca un părinte, nu doar „ Profu’ ”.

Cred că vorbesc în numele tuturor care au făcut și încă fac parte din Mythos, când spun că e minunat să ai un loc „al tău”, un loc în care să renaști și să creezi ceva nou cu fiecare ocazie, un loc plin de emoții și experiențe trăite intens, care te construiesc ca om.

După aceste renovări avem nevoie ca spațiul să rămână dedicat spiritului cultural deoarece nu, nu este niciodată prea multa artă sau prea multa cultură! Altfel, Palatul Culturii, care adăpostește aceste cursuri și întreaga activitate Mythos, și-ar putea pierde partea vie, partea umană din numele și semnificația sa.

Noi, tinerii din Ploiești, avem nevoie în continuare de mica noastră oază de liniște și de frumos. Nu vrem să credem că un loc care aduce atât de mult bine, oferă atâtea oportunități și atâta lumină în viețile noastre, să ne fie smuls din mâini!

Este incredibil de trist, Mythos reprezinta pentru mine si multi altii locul in care ne-am format ca tineri. Fara cursurile de teatru acum probabil inca as fi ca adolescenta timorata, careia ii era frica sa isi spuna parerea pentru a nu spune ceva gresit. Acolo nu am invatat doar sa comunicam mai bine, am invatat sa ne sustinem punctul de vedere, sa apreciem lucrurile din jurul nostru, sa punem intrebari, sa cautam raspunsuri, sa dam frau liber creativitatii, mai mult de atat, am gasit o comunitate si ne-am cunoscut pe noi insine. Nu imi pot imagina cum ar fi viata mea acum fara cursurile teatrului Mythos, toti tinerii au nevoie de acel loc, toate activitatile organizate in cadrul Centrului Dramatic Mythos au format sute de tineri si ar fi nedrept ca urmatoarele generatii sa nu aiba aceeasi oportunitate. Acolo am cunoscut oameni remarcabili si am ascultat povestile lor, povesti la care inca ma gandesc si inca imi influenteaza deciziile, povesti care ma motiveaza in tot ceea ce fac chiar si acum, la sase ani dupa terminatea cursurilor de teatru. Mythos este locul unde ne-am lasat surprinsi de ceea ce suntem capabili, cu ajutorul oamenilor minunati care au facut ca teatrul si cursurile de teatru sa existe. Sper ca sala sa revina acestor oameni minunati care au influentat atatea generatii, pentru a putea continua sa o faca, pentru a putea continua sa ofere experienta de neuitat a celor mai frumosi ani.

Este trist și de-a dreptul dureros cum unii oameni resping cu atâta convingere ceea ce nu pot înțelege. Este și mai trist felul în care tinerilor cu visuri, cu speranțe, cu o dorință arzătoare de a se dezvolta și de a crește, le este luată brusc această oportunitate.
Centrul Dramatic Mythos a fost pentru mine un loc pe care nu îl pot descrie în cuvinte. O evadare de la orașul gri și sufocant în care trăiesc, un loc sigur, unde știam ca sunt acceptata și încurajată, atât de colegi, cât și de domnul profesor. Un loc în care am descoperit ce înseamnă cu adevărat teatrul, arta, și cat de vitală este aceasta în dezvoltarea noastră. Un loc în care am simțit ca vocea mea contează.
Mă întristează profund gândul ca următoarele generații nu ar putea avea parte de această experiență, însă continui sa sper că această rază de soare care este Centrul Dramatic Mythos va continua să lumineze orașul nostru atât de întunecat.

Nu pot digera asa ceva ,sunt pe cat de întristata pe atat de furioasă si scârbita de cei care au avut îndrăzneala sa ne ia o părticică din suflet ,din ceea ce ne a format .
Sala Ion Stratan nu era doar un spațiu fizic, era locul în care mulți dintre noi am învățat să visăm, să creăm, să fim!
Acum, fără explicații despre viitorul sălii sau al arhivei teatrului, simțim că visul nostru a fost furat de o administrație care pare să nu înțeleagă valoarea culturii autentice sau a dezvoltării tinerilor artiști.Este brutal si lipsit de scrupule ca un spațiu creat pentru a inspira și forma generații să fie evacuat sub pretextul renovării, iar după aceea să dispară complet din viața comunității. Ne înspăimântă ideea că arhiva, decorurile, istoria noastră rămân expuse în hol, fără un loc stabil unde să fie păstrate.
Nu lăsați un reper cultural să devină doar o amintire. Suntem tineri, avem potențial, avem nevoie de artă, nu de nepasare!

Centrul Dramatic Mythos este locul care m-a crescut prin oamenii pe care i-am cunoscut și experiențele prin care am trecut. Într-un oraș industrial a fost ca o gură de aer proaspăt, iar un loc ca acesta rar ai ocazia să îl descoperi sau poate chiar niciodată… Pot spune că aici am trăit…chiar și pentru câteva minute. Vernisaje, ateliere creative, spectacole de teatru, cursuri de actorie, le port cu drag în suflet și mi le amintesc când uit cine sunt și unde a însemnat acasă pentru mine. Sper doar ca și alți oameni să aibă şansa să experimenteze așa ceva!

Sala „Ion Stratan” a fost martora celor mai dragi amintiri ale mele din anii de liceu. Locul unde am devenit ce sunt astăzi ca om în societate, unde am râs, am plâns și unde mi-am lăsat o parte din suflet pentru totdeauna. Nu îmi pot imagina un loc mai prielnic în care să își petreacă adolescenții timpul de după ore, unde se pot descoperi, exprima și înțelege pe ei înșiși, așa că îmi pun toată speranța în faptul că, după renovare, sala va fi redată Centrului Dramatic Mythos.

Citesc articolul ăsta și mi se pare inadmisibil și incredibil ceea ce citesc. Nu pot concepe o lume fără Mythos. Centrul Dramatic Mythos e locul în care am crescut și unul dintre marile motive pentru care sunt omul de astăzi. Nu e doar despre teatru. E despre a te regăsi atunci când te simți pierdut, despre a învăța să te iubești și să iubești tot ce te înconjoară, despre a învăța să apreciezi ce înseamnă cu adevărat arta, despre a fi un spectator mai bun și mai ales despre a fi un om mai bun. Am văzut multe teatre. Dar niciunul nu e ca Centrul Dramatic Mythos. Aici înveți cu adevărat ce înseamnă sa fii liber. Am ajuns aici din întâmplare, dar din ziua aia viața mea s-a schimbat radical în cel mai frumos mod cu putință . Profu’, așa cum îi spunem noi, cei care i-am trecut pragul, a construit ceva de care orice om (și mai ales orice tânăr) are nevoie cu disperare. De ce încearcă unii să distrugă ceva atât de frumos? Nu voi putea înțelege niciodată, dar știu ca nu e prima dată când se întâmplă. Un astfel de loc nu trebuie dărâmat, ci protejat cu toate forțele, prețuit. Pot spune cu mâna pe inimă ca Mythosul e cel mai frumos loc dintr-un oraș care nu mai are nimic frumos de oferit de multă vreme. Nu luați asta tinerilor. Acum au nevoie de Mythos mai mult ca niciodată.

Pentru mine, Centrul Dramatic “Mythos” a fost ca un colac de salvare. Îmi aduc și acum aminte pașii timizi pe care i am făcut prima dată când am ajuns în acel loc. Eram un copil introvertit, cu o atitudine rece, chiar dacă inima mea era plină de intenții bune. Domnul Mihai Vasile m a ajutat de a lungul timpului să mi exprim sentimentele, să comunic mai bine cu cei din jur și să văd de fiecare dată partea frumoasă a lucrurilor. De când am început să merg la acest centru, viața mea s a schimbat radical. Simțeam ca de fiecare dată când ceva mă apasă, voi ajunge intr un loc în care mă pot destăinui prin intermediul artei. Faptul ca unii oameni nu vor mai avea parte de experiența aceasta unică îmi lasă un gol în stomac. În jurul meu, văd o grămadă de adolescenți care au nevoie de un astfel de loc. În adâncul sufletului, încă am o speranță… Speranța ca Mythos nu va rămâne doar o amintire care, în timp, se va șterge.

Mă uit un ochii încețoșați de lacrimi la căsuța de text în care nu știu cum să mai exprim în cuvinte ceea ce simt…durerea, furia, tristețea. Mă regăsesc în fiecare rând scris de toți oamenii frumoși care au trecut pragul Teatrului Mythos și care au învățat arta de a fi. Aș mai adăuga însă ceva: eram obișnuiți să nu fim înțeleși de cei din jurul nostru… în ceea ce privește ce înseamnă pentru noi Mythos și ceea ce se întâmplă acolo… însă speram să fim măcar lăsați in pace…
Am 24 de ani. În clasa a 11-a am inceput cursurile de actorie la Mythos, iar ulterior am avut onoarea sa devin membră în trupa teatrului. Veneam special de la facultate de la București la repetiții, de două ori pe săptămână. Cu metroul, cu trenul, cu tramvaiul, CU DRAG. Cu toată dragostea, pasiunea și energia creatoare. În cei 5 ani de când fac asta, am fost întrebată de nenumărate ori cu stupoare de cei cărora le spuneam ca nu am timp de ieșit în oraș fiindcă am datoria asta față de colegii mei și de mine însămi. „De ce te chinui așa pe tren prin frig iarna, și caniculă vara? Și atât de des? Nu e obositor? Cum poți? Nu ai găsit și tu un teatru in București?” La auzul ultimei întrebări mă cuprindea o combinație de frustrare și tristețe. După îmi spuneam „lasă, așa a fost mereu pentru noi…oamenii nu pot înțelege până nu trăiesc ei înșiși… și nu mulți sunt în stare să își permită să intre in lumea noastră”. Și le explic. Cu drag. Cu mândrie. Că nu! Nu exista loc ca Mythos. Profu’, colegii mei, studenții, energia creatoarea a locului, sunt de neînlocuit. Și deși pare nebunesc și chiar nesănătos să fac eforturile pe care le fac până in prezent, mereu plec de acolo cu o energie și o vitalitate pe care nu o puteam dobândi nici cu o mie de ore de odihnă pe care le-aș fi „câștigat” dacă nu veneam. Că tot s-a pus problema de condițiile „nesănătoase” care au determinat această „renovare”. Da, chiar simt că mă sufoc. Dar nu când sunt acasă, în sala Ion Stratan, ci acum. Când văd cum suntem călcați în picioare și jefuiți. Când văd cum Mihai Vasile, care nu merită decat cea mai înaltă formă de respect, este încă odată neapreciat și sabotat. Este greu ca în așa momente să îmi mențin bunele maniere…tuturor ne este. Și totuși uite cum eleganța exprimării tuturor oamenilor din comentarii reflectă esența teatrului nostru. Atât mai vreau sa spun: dacă cine trebuie ar înțelege măcar jumătate din tot ce înseamnă Mythos ar mulțumi lui Dumnezeu că Palatul Culturii din Ploiești a avut onoarea să găzduiască un fenomen cultural unic în România, dacă nu chiar în Europa. Rușine… rușine… rușine să vă fie!

Centrul Dramatic Mythos….este a doua șansă la viață a ceea ce a fost Teatrul Equinox. Un loc pe care îl păstrez adânc în suflet cu recunoștință. Într-o lume tot mai confuză în care valorile par să fie cu susul în jos, locul acesta reprezintă o oază de lumină și de speranță pentru tinerele generații care trec pe acolo. Oameni care și-au dedicat existența înnobilării minților si sufletelor a numeroase generații de copii merită și trebuie să își ducă misiunea mai departe. Rog autoritățile să ia atitudine și să le ofere toate mijloacele necesare desfășurării în continuare în bune condiții a tuturor activităților pe care Centrul Dramatic Mythos le pune la dispoziția tinerilor și publicului prahovean! Păziți și protejați “lucrurile” de valoare pe care încă le mai avem chiar dacă nu aduc profit imediat!

Cred că vorbesc pentru toți colegii mei,studenții la cursul de actorie,când spun ca Mythos este o a doua casa. Un loc unde ne puntem exprima liber,ne antrenăm gândirea critică,memoria afectivă,creativitatea și ne ajută la formarea armonioasă în viata de adult. Ar fi absolut tragic sa nu putem continua aceste activități.

Acest loc ne-a învățat să fim liberi.
Am ajuns aici prima oară la 16 ani, când am început să studiez fotografie și cinematografie sub îndrumarea domnului profesor Mihai Vasile, care mi-a devenit mentor – în vechea sală Equinox, ce ne-a fost luată la vremea respectivă. Ni s-a oferit atunci un subsol, iar oamenii aceștia au reușit să facă artă din nimic.
Au trecut 18 ani de când am avut șansa să învăț acolo, iar acest loc rămâne una dintre fundațiile mele ca om. Am plecat din țară acum 15 ani, dar de fiecare dată când revin acasă, vin cu bucuria de a-l revedea pe domnul profesor, de a discuta idei și de a vedea spectacole.
Acest loc nu este doar o sală de repetiții sau de cursuri, ci un spațiu al curajului de a visa. Aici, mulți tineri și-au descoperit vocația, și-au învins timiditatea, și-au construit identitatea și au învățat ce înseamnă să creezi ceva autentic într-o lume care, de multe ori, nu încurajează sensibilitatea.
A distruge acest spațiu sau a-l restrânge înseamnă a smulge o rădăcină din ce a mai rămas. Nu vorbim doar de niște pereți și scaune, ci de memoria vie a generațiilor care au trecut pe aici, de energia care te face să simți că ești parte din ceva mai mare decât tine.
Eu, și mulți alții ca mine, nu am fi cine suntem azi fără acest loc și fără oamenii lui. Știu că vremurile sunt complicate, că bugetele și prioritățile se schimbă, dar arta și educația nu pot fi tratate ca niște anexe care se sacrifică primele.
Vă rog, găsiți o soluție pentru ca Mythos și Sala „Ion Stratan” să continue să fie un spațiu viu. Să fie renovată, susținută, protejată. Pentru că aici s-au format oameni liberi, iar o societate are nevoie de mai multă libertate, nu de mai puțină.

PS. De fiecare dată când am avut ocazia, am vorbit despre acest loc ca despre o piatră de temelie a formării mele. Las aici un fragment dintr-un interviu din 2017, în care am fost întrebată:
How and where did you learn your craft?
Răspunsul meu:
When in high school, I took photography and cinematography classes at the local art school in my hometown. I had Mihai Vasile as a tutor and later as my mentor — his name may not sound familiar to you but I owe him the foundation of everything I know. https://i-d.co/article/new-genuary-introducing-alina-negoita/

Stimați decidenți, vă rog din inimă să nu distrugeți șansa adolescenților de a vedea și de a înțelege că există și altceva decât bullying și frivolitate în cea mai frumoasă etapă a vieții!
Așa cum o parte dintre tineri se regăsesc în sport, alții se regăsesc în artă. Am văzut că vă implicați în domeniul sportului. Ar fi echitabil să vă implicați și în domeniul artă-cultură.

Probabil că nu ați fost niciodată la un eveniment organizat de domnul Mihai Vasile și nu știți că accesul este liber. Nu îl cunoașteți, nu l-ați ascultat, nu ați purtat niciodată un dialog cu domnia sa. Probabil că nu știți că la cursul de actorie, care se desfășura în spațiul pe care l-ați închis, tinerii, la vârsta debusolantă a adolescenței, își descoperă laturi necunoscute ale personalității în formare, își educă spiritul, sufletul și mintea, încep minunata călătorie în zona artistică (fie că este vorba despre artă dramatică, dans, regie, scenografie, fotografie), iar majoritatea dintre ei își aleg profesia în domeniul artelor. Știți de ce? Pentru că domnul Mihai Vasile face un lucru extraordinar: dăruiește cultură! La cursul domniei sale nu doar descoperi și înveți actorie. Domnul Mihai Vasile predă reperele care stau la baza cinematografiei, picturii, dansului, fotografiei, sculpturii, literaturii, a tuturor artelor și, apoi, acești adolescenți își iau zborul în viață pregătiți, cu o bază fundamentală pe care vor putea așeza de-a lungul vieții cărămidă peste cărămidă și își vor putea crea o cultură solidă. Ei capătă încredere în ei înșiși, sunt ascultați, sunt călăuziți. Probabil că știți și dvs. cât de grea este comunicarea cu un adolescent. Domnul Mihai Vasile, prin experiența, prin anii dedicați îndrumării „puștilor”, cum spunea cineva într-un comentariu mai sus, este la fel de îndrăgit, admirat și prețuit de tinerele generații, ca acum 10, 20, 30 de ani, pentru că știe să predea cum rar întâlnești dascăli care știu să o facă în această manieră și, din păcate, foarte puțini la noi în țară.

Răspundeți sincer, stimați decidenți: Nu trebuia să aibă loc un dialog între regizorul/profesorul Mihai Vasile și constructorul care se ocupă de renovarea spațiului? Cum va arăta spațiul în care va reveni Centrul Dramatic Mythos după finalizarea lucrărilor, în care se investesc bani publici? Putem vedea undeva proiectul? La începerea anului școlar se va da în folosință spațiul?

Concluzia mea, pe care v-o pot argumenta, oricând, cu „n” exemple? În istoria țării noastre sunt muuuulți români geniali în care s-a aruncat cu pietre de-a lungul vieții lor. Așa-s românii!

Frumos articol stimată doamnă, dar ce ne mai mirăm de ce se întâmplă la acea instituție, centrul de cultură, după toate atacurile despre care ne-ați povestit dvs., cei de la Observator, fiindcă nu am mai văzut la altcineva din presă să apere cultura. E clar că au ceva politic cu managerul acestei instituții, de îl atacă mereu. Să fim serioși, despre ce vorbim noi aici? Se vede clar din răspunsul pe care l-au dat redacției. Nu exista în tot palatul acela un alt loc unde era necesară o renovare, când se vede bine că în alte locuri mai are puțin și cade. Nu știu dacă cunoașteți și dvs., dar eu urmăresc activitatea acestui consiliu județean, ce face, ce hotărâri se iau, și pe siteul lor la investiții, la „lucrări în continuare” apare și realibitarea palatului culturii cu fondurile PNRR, dar știm cu toții că acestea au fost stopate. Din știri pe surse, am aflat că dumnealor cei de la cj doresc să-și înființeze în palatul culturii un studio de podcast, pentru care, la „dotări independente” apar fonduri alocate acestui studio. Credeți că acesta le este foarte necesar, își permit să investească acum, când se spune de la guvern să nu se mai cheltuie banii aiurea? Asta ar trebui să-i întrebați, dvs. de la presă. Cum de anulează activități culturale la care participă personalități care au ce spune tinerei generații și niște cursuri importante pentru ei, după cum vedem aici cât sunt de valoroase, în comentariile articolului dvs., numai ca să preia un spațiu pentru așa ceva?
Tipic românesc, suntem la putere și facem ce vrem noi, nu mai contează nimic altceva, nu ne pasă de ce distrugem, nu-i așa?

Sunt artist vizual. Experiența teatrului dramatic creată de dl. Mihai Vasile a apărut în viața mea în liceu, acum mai bine de 15 ani. Am primit sfaturi, vorbe calde și o conduită atât serioasă cât și jucăușă de a fi. Exact ce aveam nevoie.
Astăzi am colaborări și expun în străinătate și datorită acestor vorbe: “Ai sclipire de geniu!” ale dl. Mihai Vasile, pe care nu le-am uitat.

Atât timp cât această echipă, familie extraordinară este încă dispusă să fie alături de tineri și nu numai, eu spun că este de luat în considerare a se fructifica în continuare această bucurie colectivă: Centrul Dramatic Mythos.

Susțin aici Centrul Dramatic Mythos și oamenii care îl creează și re-creează zi de zi!

Citesc aceste rânduri și nu-mi vine să cred ce se întâmplă cu locul care acum opt ani a devenit a doua mea casă. Am văzut an de an oameni frumoși și plini de entuziasm trecând pragul acestui teatru. Este locul care i-a învățat pe mulți să fie liberi și plini de dorințe. Cred că vorbesc în numele multora când spun că nu-mi pot imagina întoarcerea la Ploiești fără să mă duc la Mihai Vasile și să știu că mereu o să fie la fel. Un spațiu sigur care ne reamintește cum să fim noi înșine. Am adorat fiecare curs și uitându-mă în spate știu că în alte parte nu aș fi ajuns omul care sunt astăzi, o iubitoare de cultură, în special de teatru.
Vreau să cred că Centrul Cultural Mythos nu își va înceta activitatea în aceste momente, când lumea are nevoie de o gură de aer, exact ceea ce este acest loc pentru foarte multă lume.

În România, de mulți ani încoace, lucrurile, locurile, activitățile, bunăoară chiar oamenii se “înlocuiesc” ad-hoc, fără argumente, fără explicații, și ce e mai dureros, fără a oferi o alternativă corectă. Alternativa – chiar și în contextul actual (mucegai, instalație electrică învechită, etc) -, dacă ar fi oferită onest acestor oameni care s-au dedicat atâtor tineri și atâtor experiențe la Centrul Cultural Mythos, ar oferi un echilibru, o armonie firească actului cultural minunat – născut din viziunea lui Mihai Vasile. Măcar atât, dragi autorități prahovene, oferiți culturii locale o alternativă onestă, un plan B, o variantă unde povestea Mytos să continue armonios.
Nu dați adrese cu ordine de eliberarea spațiului unei Familii culturale frumoase care a format tineri și destine în acest oraș. Curaj și înțelepciune! Răul se face într-o clipă…din păcate. E nevoie de curaj și înțelepciune pentru a construi binele!

Nu credeam că în 2025 mai poți masca un atac la cultură sub pretextul unei renovări. Cu ce deranjează atâția tineri care au trecut pragul Mythos-ului atâția ani și care s-au format acolo de-a lungul timpului? Și eu am fost unul din ei acum mai bine de 18 ani și nu pot să exprim în cuvinte cât de mult a însemnat ajutorul, îndrumarea și cunoștințele primite în dar de la acești oameni minunați, încă de pe vremea Teatrului Equinox și până în prezent. Da, mi-au fost date în dar! N-am știut atunci, știu acum că a fost și în cel mai potrivit moment.Nu e nevoie să opriți asta.
Chiar așa de mare e nevoia de oameni slabi, din toate punctele de vedere, încât trebuie pus la naftalină, bucată cu bucată, cameră cu cameră, acest colectiv format în jurul lui Mihai Vasile? 
Îmi este greu să înțeleg cum un astfel de centru, în loc de ajutor, primește numai bețe în roate. Rămân cu speranța că acest spațiu să-și păstreze titulatura și destinația din ultimii ani, pentru toți cei tineri care ar urma să-l viziteze dar, mai ales, pentru cei care decid să rămână în această familie legată de teatru și arte vizuale.

De abia pot să citesc printre lacrimi articolul și frumoasele comentarii ale colegilor și prietenilor mei dar îmi este și mai greu să îmi adun gândurile și să scriu următoarele cuvinte. E sfâșietor să văd imaginile, simt că îmi este furată o parte din mine. Este fix acea parte în care viața mi s-a schimbat profund și în cel mai frumos mod cu putință. Este locul în care nu doar că am întâlnit oameni de calitate de la care am învățat enorm, dar m-am descoperit pe mine. Am descoperit bucuria de a fi, de a fi liberă, de a-mi asculta și de a trăi fiecare emoție până la capăt fără să îmi mai fie rușine, am descoperit că am o voce, că sunt mai puternică decât credeam, că sunt capabilă de mult mai mult. Aici am luat contact cu arta în toate formele ei și am învățat să o apreciez cu adevărat. Mythos mi-a fost un refugiu pe parcursul anilor de liceu iar de când am plecat la facultate îi duc tare mult dorul și de fiecare dată când am ocazia mă întorc cu drag. Mă simt foarte norocoasă că am avut oportunitatea să fiu măcar pentru o vreme parte din povestea asta și că am atâtea amintiri pe care, din păcate, acum le simt amenințate.
Dacă tatrul se închide, nu este o pierdere doar pentru cei care deja cunosc farmecul său, ci și pentru următoarele generații de tineri. Sper că situația nu va rămâne așa și că teatrul va putea exista în continuare.

Îmi pare rău de o veste așa tristă, Centrul a a fost o oază de creativitate și libertate artistică pentru mine, m-a ajutat enorm și-i voi fi veșnic recunoscătoare domnului Mihai Vasile. Sunt cursuri de film, fotografie, teatru, este un univers care deschide drumuri pentru foarte mulți tineri. Sper să se găsească o soluție!

În orașul nostru frumos dar abandonat Teatrul acesta reprezintă ultima scânteie de lumină și de umanitate rămasă. Noi toți cei ce am avut marea șansă să ajungem aici, generații întregi de tineri de-abia ieșiți în adolescență suntem consternați. Dl. Profesor Mihai Vasile, prin iubirea și dăruirea lui, prin fenomenul pe care l-a construit aici încă din anii ’80 ne-a ajutat să devenim Oameni. Aici nu este vorba simplu despre teatru, este vorba despre trăiri, vise, conștientizări, conexiuni, transformări, despre viață în esența ei cea mai pură. Toată ființa noastră, sufletul nostru a trecut prin creuzetul cunoașterii și am devenit tineri cu mințile și, mai ales, inimile deschise. Am devenit, mai apoi, adulți cu vieți frumoase. S-a format aici o familie, construcție de suflete care au prins puterea să facă lumea asta mai bună și mai frumoasă.
E foarte, foarte trist și extrem de nedrept ceea ce se întâmplă acum, nu mai puțin dureros decât acum 12 ani, când și atunci casa ne-a fost luată fără drept, fără explicație pertinentă, fără de mila.
Teatrul Equinox a fost leagănul în care m-am format ca tânăr adult. Spațiul care mi-a fost a doua casă a fost smuls fără milă de inimi haine în 2013 după 33 de ani de activitate. Apoi Centrul Dramatic Mythos, aceeași ființă dar cu alt trup. Acum și acestui trup ii sunt amputate aripile.
Este revoltător până la ceruri!
Am sufletul sfârșiat de durere și încă o dată mă întreb până când, până unde, cum este posibil ca așa ceva încă să se întâmple?
Văd de ani de zile cum sistemul perfid vrea să distrugă tot ce e bun, cum se străduiește să facă tinerii să nu mai aibă discernământ, cum se dorește dezumanizarea. Văd cum se lucrează la distrugerea sistematică a acestui spațiu cultural care a ajutat atâția și atâția oameni dar nu pot să accept. În pofida tuturor acestora nu mi-am pierdut credința că noi toți, uniți, vom reuși să păstram viu acest Teatru, acest spațiu sacru astfel încât și generațiile care vin în urma noastră să aibă șansa de a de dezvolta aici.
Mă rog Bunului Dumnezeu să-și coboare privirea către noi și să ne fie alături pentru a reuși. Cât despre ceilalți Îl rog să-i ierte, căci nu știu ce fac.

Mă număr cu onoare printre cei nominalizați ca personalități care au contribuit la activitățile Centrului Dramatic Mythos. Cultura este partea nobilă a unei comunități — ea ne reprezintă și dă măsura felului în care ne apreciem pe noi înșine. Astăzi, cultura este un bun de preț și rar: obiect de recunoaștere europeană, motor de dezvoltare socială și expresie a identității locale. Centrul Dramatic Mythos este un excelent exemplu de teatru independent autentic — o raritate în peisajul cultural al unui oraș din România, o adevărată oază de valori, unde teatrul, literatura, arta în general, devin practici cotidiene. Valorile — fie ele umane sau spirituale — merită să fie extinse și promovate, așa cum au făcut-o numeroși absolvenți ai cursurilor de artă dramatică, actorie, fotografie, imagine și multe altele, toate născute din creația și dăruirea de-o viață a lui Mihai Vasile. Sper ca întreaga activitate a Centrului dramatic Mythos să continue și să se dezvolte, poate chiar în condiții și mai bune.

Nu am crescut în clădirea aceasta. Nu am repetat aici, nu am învățat replici și nu am simțit emoția unei premiere pe scena ei. Însă, datorită unei prietene care a trăit toate acestea și căreia, ca și multora, acum i se ia acest loc, am reușit să mă strecor la o ultimă reprezentație. Și am înțeles. De ce copiii se simt ca acasă atunci când vin aici și de ce domnul Mihai Vasile este un adevărat părinte, pe care l-au urmat cu o încredere de nedescris. Am văzut în fața mea PASIUNE și pentru mine a fost de ajuns. M-am gândit mult la faptul că mi-ar plăcea să îi urmez exemplul într-o bună zi. Să simt nu doar că orice aș face ar veni dintr-o dorință greu de stăpânit, ci și că aș putea, la rândul meu, să îi învăț pe alții. Nu îmi pot imagina că cei care și-au creat o adevărată familie aici, care au învățat mai multe despre ei înșiși în perioada cea mai importantă a vieții lor sau chiar “alții” care abia descopereau ce înseamnă de fapt să trăiești cu adevărat, nu vor mai putea experimenta ceea ce eu am simțit în doar câteva ore la Centrul Dramatic Mythos

Nu-i nici prima si nici ultima data cand „cultura de underground” e data deoparte intr-un oras „imbracat in trening”.
Nu-i nici pentru prima data cand autoritatile locale semidocte pur si simplu nu inteleg care este importanta unui spatiu cultural. Ce-i aia cultura, pana la urma?! Mai bine sa alocam banii pentru „o campeneasca” cinstit electorala, cu mici si bere… cat sa placa oricarui neuron.

Parca am fi in Caragiale.

Nu-i nimeni absurd, sala are nevoie de renovare, insa in tot acest timp?!

Acest centru cultural a format generatii intregi de tineri, indiferent ca s-a numit Mythos sau Equinox.
Acest centru cultural a fost o alternativa pentru cei care, inca din liceu, stiau ca Schopenhauer nu canta, ca unele cuvinte au si alta forma… in afara de cea (de cele mai multe ori gresit) scrisa in social-media.

Cum sa explic celor care iau decizii: „Bre, acolo (in timpul liceului) am avut sansa ca cineva sa ma invete ceva ce mi-a folosit in viata.”

Credeam ca episoade „ia site-ul de cultura si baga-l in duba!” au apus. M-am inselat.

Aș vrea să împărtășesc astăzi – cu sufletul plin de emoție și recunoștință – cât de mult a însemnat si inseamna pentru mine trupa teatrului Equinox și continuarea ei, Centrul Dramatic Mythos.

Pentru mine, Teatrul Equinox nu a fost un loc oarecare, ci un refugiu sacru. Era acel spațiu intim unde adolescenta mea începea să capete sens, unde emoțiile erau recunoscute, validate și transformate în artă.

Am avut norocul extraordinar de a face parte din această familie: am început cu cursurile de actorie și am jucat în spectacole precum Via Lucis, Torna Umbra, Măreţia frigului, Cascando.
În 2014, atunci când spațiul Equinox a fost pierdut, domnul profesor Mihai Vasile și întreaga comunitate au ridicat o nouă speranță: Centrul Dramatic Mythos, continuarea curajoasă a visului. Tin minte si acum ca prima data cand am pasit in centru m-au napadit emotiile, lacrimile au inceput sa-mi curga si am sperat ca nu avea acelasi sfarsit nemilos.
De la acel punct, am privit cum artiști amatori sau profesioniști, publicul tânăr și curios, toți cei care au trecut pe acolo, au găsit un sens, un sens al libertății creative, al exprimării pure și al căutării sensului prin artă, exact ca si mine.
Acum, aflându-mă în fața anunțului că sala „Ion Stratan” se închide temporar pentru renovare, simt cum acest lucru imi taie rasuflarea.

E nedrept ce se întâmplă, și nu doar nedrept, ci și foarte foarte trist. Locul, dar de fapt întreg conceptul în jurul profesorului de actorie Mihai Vasile, e din cu totul altă lume. Cred ca prima dată când am putut exprima în cuvinte ceea ce simți acolo, a fost când am citit “Nouăsprezece trandafiri” de Eliade.
Un concept de amploarea asta ar fi nu doar păstrat în străinătate, ci protejat și valorificat!