Într-un 15 mai al lui 1838, în satul Pitaru, județul Dâmbovița, venea pe lume cel de-al șaselea copil al lui Ion și Ruxandrei Grigorescu, Nicolae. Cel care avea să devină pictorul național al românilor și al icoanelor de la mănăstirea Agapia. Artistul care a ales, în 1890, municipiul Câmpina, pentru a-și desăvârși opera.
În Câmpina cea însorită și-a trăit Nicolae Grigorescu parte din viață. A iubit frumusețea caldă a peisajelor câmpinene și a considerat că este locul perfect pentru a trăi, mai ales și din cauza problemelor de respirație care îl supărau.
Pictorul de geniu a fost un artist complet și complex. Din opera sa de peste 3000 de pânze, Grigorescu a dedicat carului cu boi mai mult de 300.
„Astăzi, 15 mai, acum 187 de ani, s-a născut cel care avea să zugrăvească nu doar chipuri și peisaje, ci însăși esența unui neam – Nicolae Grigorescu, luminător al artei românești. În fiecare tușă a pensulei sale a vibrat o inimă care a iubit cu patimă țara, oamenii simpli și frumusețea autentică a locurilor natale.
Grigorescu a fost poet al culorii, un visător care a transformat șevaletul în altar, iar lumina, în rugăciune. A înveșnicit în tablourile sale munca trudnică a țăranului, blândețea boilor obosiți, bisericile bătrâne și dorul de codru. Prin el, România a început să se vadă pe sine cu ochi adânci și suflet larg.
Astăzi, la Câmpina, în cimitirul Bobâlna, odihnește trupul său. Dar spiritul lui plutește deasupra dealurilor cu fân cosit, printre satele tăcute, în fiecare rază care se așază lin pe o căruță veche. Acolo, lângă culorile apusului, Nicolae Grigorescu încă pictează”, au transmis, atât de frumos, reprezentanții Casei de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina.
Ultima lucrare artistului desăvârșit, „Întoarcere la bâlci”, a rămas neterminată, pe șevalet, în casa de la Câmpina. S-a stins într-o zi caldă de iulie a lui 1907. Nu înainte de a rosti vorbele „Eu sunt o excepție: mi-am făcut carul vara”.