O tânără de 21 de ani, din localitatea Iordăcheanu, s-a trezit datoare la mai multe companii de telefonie mobilă după ce i s-a furat cartea de identitate.
Potrivit anchetatorilor suspecta este o femeie de 40 de ani, din orașul Urlați. După ce a furat cartea de identitatea tinerei, femeia a ajuns la mai multe agenții de telefonie mobilă din municipiul Ploiești și orașul Mizil. Aici, fără acordul posesoarei, ar fi încheiat, în numele ei, mai multe contracte prin care ar fi achiziționat telefoane mobile.
Ulterior, suspecta a lăsat telefoanele la amanet și a cheltuit banii obținuți fraudulos.
Ieri, polițiștii din Urlați au efectuat percheziții acasă la suspectă de unde au ridicat mai multe mijloace materiale de probă.
”Femeia a fost condusă la sediul unității de poliție, iar în baza probatoriului administrat a fost reținută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune” au transmis reprezentanții IPJ Prahova.