Ionel Scrioșteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, a anunțat noi detalii privind proiectul celei mai așteptate autostrăzi din România, Ploiești-Brașov.
Prezent la conferinţa „România – Strategia dezvoltării”, eveniment organizat de ziarul Bursa, Ionel Scrioșteanu a declarat că studiul de fezabilitate va fi finalizat, conform contractului, în 2026.
Tot anul viitor va începe procedura de licitație pentru desemnarea constructorilor, care vor avea ca termen de finalizare a lucrărilor anul 2031.
Oficialul de la Transporturi nu a exclus să apară și o prelungire de până la doi ani a acestui termen, într-un scenariu pesimist.
„Anul viitor, cu siguranţă, vom finaliza studiul de fezabilitate. Este o autostradă care a avut un parcurs extrem de sinuos în ultimii 20 de ani. Anul viitor se finalizează studiul de fezabilitate.
Avem un contract care presupune şi proiectare, adică proiect tehnic. După ce se finalizează studiul de fezabilitate vom avea o decizie vis-a-vis de strategia de contractare, dacă vom merge mai departe şi cu proiectarea sau vom demara procedura de achiziţie, proiectare şi execuţie, pentru că aici, având experienţa din ultimii cinci ani, am avut şi beneficii atunci când am scos la licitaţie doar execuţie.
Vedeţi autostrada Moldovei – A7 sau beneficii când am scos la licitaţie proiectare şi execuţie şi aici e un foarte bun exemplu Autostrada Sibiu Piteşti, pentru că ne permite o flexibilitate mult mai mare în abordarea unor soluţii tehnice la momentul proiectării”, a declarat Ionel Scrioşteanu, potrivit Agerpres.
Reamintim că în prezent autoritățile județene derulează mai multe proiecte de infrastructură rutieră ca alternativă la DN 1 – Valea Prahovei.
Astfel, lucrările la centura Comarnicului ar trebui să se finalizeze până la sfârșitul anului, în timp ce pentru alte două centuri ocolitoare, de la Azuga și Bușteni, termenul de execuție al lucrărilor este sfârșitul anului 2027.
De asemenea, au început lucrările și la drumul județean care va lega Valea Doftanei de Săcele. Detalii aici: Ce se întâmplă cu DJ 102 I, Valea Doftanei – Brașov