- Publicitate -

Proxeneți din Prahova săltați de mascați. Timp de șase ani au exploatat două femei în locuințe închiriate

Data:

Mascații au descins miercuri dimineață în orașele Ploiești, Boldești Scăeni, Craiova, dar și într-o comună din Prahova într-un amplu dosar de proxenetism. Persoanele vizate, un bărbat în vârstă de 36 de ani și o femeie în vârstă de 25 de ani, sunt acuzate că au exploatat sexual două femei, timp de șase ani, în mai multe locuințe închiriate din țară. În total vor fi puse în executare 11 mandate de percheziție.

- Publicitate -

Totodată, descinderile de miercuri dimineață vizează și alte persoane care au tranzacționat banii proveniți din prostituție.

Potrivit IPJ Prahova, îÎn această dimineață, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 de Poliție Ploiești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, pun în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, în municipiile Ploiești și Craiova, în orașul Boldești – Scăeni și într-o comună din județul Prahova, la domiciliile unor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2018 – 2024, persoanele cercetate, un bărbat, de 36 de ani și o femeie, de 25 de ani ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției, în diferite locații din țară, de către două femei, în scopul obținerii de foloase materiale.

- Publicitate -

De asemenea, vor fi puse în executare mandate de percheziție domiciliară și la locuințele unor persoane care ar fi efectuat, prin diferite servicii de profil, tranzacții financiare cu sume provenite din desfășurarea activității infracționale.

La sediul unității de poliție vor fi conduse mai multe persoane, în vederea audierii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

- Publicitate -

Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova, Serviciul Criminalistic Prahova, Serviciul Criminalistic Dolj, Secției nr. 4 de Poliție Craiova, Poliției orașului Boldești – Scăeni, Secției Rurale de Poliție Bălțești, serviciile pentru acțiuni speciale Prahova și Dolj, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Un mesaj fals, viral pe grupurile părinților din Prahova

Pe grupurile de părinți și profesori din Prahova de...

Noi imagini cu incendiul din Bereasca. Pompier în stare gravă

Un incendiu violent a cuprins, aseară, două locuințe de...

Tudorie: La CSM Ploiești angajații „plătesc polițe între ei”

Scandalurile se țin lanț de CSM Ploiești, clubul sportiv...

Prahoveni bătuți în casă de vecini. Agresorii sunt liberi

Scene de o violență ieșită din comun s-au petrecut...

Tarifele Apa Nova Ploiești vor crește anual, până în 2037

După Hidro Prahova, care a majorat tarifele cu 30% la...
- Publicitate -

Știri noi

Filtre în Prahova pentru prinderea ucigașilor din Urziceni

Polițiștii prahoveni sunt în alertă după ce doi oameni...

Catedrala Notre Dame din Paris s-a redeschis. Cum arată?

Catedrala Notre Dame din Paris, un simbol al Franței...

Împușcături cu doi morți, în Urziceni. Clan din Prahova implicat

Peste 25 de persoane au fost implicate, în această...

Ajutor pentru familiile nevoiașe. Campanie de donații în Prahova

Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat la începutul lunii...

Cum arată cel mai nou sediu Coca Cola din România

Coca Cola România și-a mutat sediul central într-o clădire...
- Publicitate -

Emisiuni

Banchetul, mai scump ca o nuntă la un colegiu din Ploiești

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Claudiu...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...
- Publicitate -

Vox Publica

Cine conducea Bentley-ul răsturnat în Ploiești? Poliția tace

De ce oamenii cred, pe bună dreptate, că Bentley-ul...

Domnule Polițeanu, dacă nu o reparați, mai bine închideți-o

Strada Cosminele din Ploiești este una dintre zecile de...

Ordin pe unitate, la PSD: Iubiți-l pe Crin!

E oficial. Crin Antonescu va fi candidatul unic al...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Filtre în Prahova pentru prinderea ucigașilor din Urziceni

Polițiștii prahoveni sunt în alertă după ce doi oameni...

Împușcături cu doi morți, în Urziceni. Clan din Prahova implicat

Peste 25 de persoane au fost implicate, în această...

Cea mai mică „zebră” e la Câmpina

O trecere de pietoni vopsită proaspăt în Câmpina stârnește...

Accidente de muncă în Prahova. Cercetări în 38 de cazuri

ITM Prahova a transmis prin intermediul unui comunicat de...
- Publicitate -

Cum arată casele din Bereasca după incendiu. Service ilegal

Două case au ars, într-un incendiu, noaptea trecută, în...

România ar urma să reintroducă taxa auto pe poluare

Milioane de șoferi români sunt vizați de o taxă...

Ce poți face în weekend la Ploiești și în restul județului

Chiar dacă weekendul acesta se anunță a fi unul...

Deținuții de la Penitenciarul Ploiești, în vizită la muzeu

Vineri, 7 februarie 2025, deținuții de la Penitenciarul Ploiești...