Un tânăr în vârstă de 26 de ani, care s-a urcat la volan deși nu avea permis de conducere, a crezut că poate scăpa de polițiștii care i-au făcut semn să oprească. Acesta a apăsat pedala de accelerație, însă, spre ghinionul lui, a rămas cu mașina blocat în zăpadă.
Totul s-a petrecut marți după amiază, la Moara Nouă.
Polițiștii Secției Rurale Valea Călugărească, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în localitatea Moara Nouă, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de către un bărbat.
În momentul în care a observat acest lucru, conducătorul auto a accelerat, încercând să scape și a efectuat virajul către dreapta, pe strada Tineretului din comună.
Din cauza vitezei excesive, bărbatul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a rămas blocat în zăpadă.
Ulterior, atât conducătorul auto cât și o altă persoană, au coborât din autoturism și au fugit iar cea de-a treia a rămas lângă autoturism.
Polițiștii au procedat la urmărirea persoanelor în cauză, reușind prinderea acestora.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânar de 26 de ani iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
